Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

REMINE sau grija pentru pacienţi aflaţi īn recuperare ISTORIA INFORMATICII

28 Noiembrie 2008



Conform unor studii recente, riscul de îmbolnăvire aleator (Risk Against Patient Safety, RAPS) reprezintă unul din factorii de morbiditate cei mai importanţi în spitale. Doar în faza de terapie, peste 8% dintre pacienţii recuperaţi în spital suferă de boli adiţionale datorită RAPS şi, în jumătate din aceste cazuri, apar probleme semnificative de sănătate sau se ajunge chiar la moartea pacientului. RAPS există în orice stadiu al procesului de spitalizare: de la internare la externare, în terapie şi terapie intensivă, iar o bună parte dintre riscuri (conform estimărilor recente peste 50%) sunt predictibile, dar se petrec datorită proastei comunicări între diferiţii actori ai lanţului de îngrijire a pacientului.
Proiectul REMINE pleacă de la ideea că e practic imposibilă efectuarea unei analize detaliate, o identificare timpurie şi o prevenire eficientă a RAPS, când avem de-a face cu o cantitate mare de surse de date neomogene, stocate în baze de date multimedia diferite şi în medii distribuite pe diferite domenii profesionale.



Pentru a contracara tendinţele actuale ale RAPS şi extinderea malpraxisului, REMINE urmăreşte un număr de obiective majore care pot fi aşezate în două categorii, tehnologice şi socio-economice, după cum urmează:
1. O nouă platformă tehnologică capabilă să execute operaţii automate şi semiautomate de management şi prevenire a RAPS prin:
• Identificarea eficientă a RAPS şi analiza mijloacelor de achiziţie şi de extragere a datelor multimedia relevante stocate în cursul procesului de spitalizare
• Utilizarea rezultatelor obţinute mai sus pentru modelarea, predicţia, detecţia şi monitorizarea RAPS pe diverse tipuri de profile de siguranţă a pacientului
• Proceduri eficiente pentru reacţie în situaţii specifice bazate pe managementul RAPS
• Sisteme de suport şi implicarea concomitentă a mai multor categorii de cadre medicale în managementul RAPS


2. Un nou proces organizaţional capabil să producă valoare adăugată prin:
• Modelarea RAPS şi managementul riscului clinic
• Un rol activ pentru managementul RAPS
• Identificarea unor noi modalităţi de interacţiune între diverse categorii profesionale din sistemul de sănătate care aparţin unor unităţi diferite din sistemul local de sănătate.


Conceptual, REMINE va contribui la gestionarea procesului de sănătate prin definirea unui cadru arhitectural, care să permită colectarea şi analiza datelor RAPS printr-o abordare semantică ce va permite extracţia rapidă şi securizată a datelor, dar şi corelarea informaţiilor din mai multe domenii. În acest sens, platforma REMINE va promova o detectare timpurie şi o prognoză a RAPS prin susţinerea procesului de management al riscului, astfel:
- când RAPS este prognozat, va determina cele mai bune măsuri de prevenire, acţiunile şi modul de comunicare între actorii cheie din cadrul procesului de asistenţă spitalicească;
- când RAPS este detectat, va ajuta la determinarea celei mai bune reacţii posibile, promovarea sigură şi eficientă a listei de acţiuni tuturor părţilor implicate şi de monitorizare a eficienţei reacţiei.


Acest stadiu va fi atins cel mai bine prin crearea unei platforme integrate şi a unei metodologii pentru o descriere, colectare, analiză şi răspuns RAPS.


Astfel, REMINE urmăreşte să îmbunătăţească eficienţa, eficacitatea şi securitatea mijloacelor utilizate pentru desfăşurarea investigaţiilor interne RAPS într-un spital, dar şi în cadrul de sănătate mai larg, la nivel local (spre exemplu, date clinice regionale, unităţi de informare socio-sanitară).


Scopul final al proiectului REMINE este armonizarea metodologiilor de detecţie şi a căilor de reacţie în cazul RAPS, identificarea factorilor de risc principali şi continua revizuire a eficacităţii contramăsurilor prevăzute în cazul RAPS şi alinierea acestora cu liniile generale de management ale riscului clinic. REMINE urmăreşte standardizarea procesului de management al RAPS pentru a permite luarea rapidă a celor mai bune decizii, în acord cu fiecare profil de siguranţă al pacienţilor.


Proiectul REMINE este derulat de un consorţiu format din 18 parteneri din 12 state europene (Germania, Italia, Finlanda, Marea Britanie, Austria, Belgia, Grecia, Portugalia, Suedia, Slovacia, Slovenia şi România), Info World fiind singurul partener din România. Proiectul este cofinanţat de Comisia Europeană.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite