Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Viorel Darie despre... colegi de breaslă (I)

28 Noiembrie 2008



Deschidem cu acest număr o rubrică de amintiri scurte (pe lângă „memorialele“ cu care am început şi vom continua) despre colegii din ITC (şi din întreaga industrie IT), scrise tot de ei, în care fiecare din cei implicaţi este invitat să scrie. Pe lângă menţiunile profesionale definitorii pentru fiecare, sunt foarte binevenite şi scurte referiri personale, care ajută memoria, sau întâmplări care, poate şi datorită semnificaţiei lor, au rezistat timpului.
Mulţumim lui Viorel Darie pentru efortul său, însoţit de talent şi meticulozitate. Poate unii se vor recunoaşte în aceste “blitzuri” (care sunt fără pretenţii), pe alţii poate nu-i vor satisface şi îşi vor lua revanşa trimiţând propriile însemnări.


Masek Corneliu – şef laborator ITC, autor – împreună cu Mihai Marinovici – al subsistemului SESAM pentru sistemul de operare HELIOS. Era în relaţii bune cu Dl. Vasile Baltac, cu Dl. Victor Megheşan.



Făcea şedinte, repartiza sarcini, aprecia munca fiecăruia, întelegea orice problemă tehnologică sau profesională. Avea răbdare cu noii sosiţi, inclusiv cu cei “paraşutaţi” în laborator ca odrasle ale unor “boieri” ai acelor vremuri.


Îi plăcea să comenteze evenimentele politice, să emită chiar teorii personale asupra mersului situaţiei politice.


Avea un frate la FCE, interesant ca profesionist, care a preluat aplicaţia noastră PROTEH (realizată sub coordonarea lui Ştefan Diaconescu din laboratorul nostru), cu care a automatizat realizarea documentaţiei tehnice pentru toate echipamentele în tehnologia IRIS pentru proiectele de la FCE.


Ştefan Diaconescu - şef de lucrări în laboratorul de sisteme de operare al ITC, iniţiator şi coordonator de mai multe teme de cercetare importante: PROTEH (proiectare echipamente de calcul), HELIOS – sistem de operare pentru calculatoarele Felix, sistem de simulare microprocesoare pe calculatoare Felix etc. A fost şef de laborator hardware (în locul lui Momeo), apoi director adjunct la Software ITC, în prezent director al Diviziei de cercetare SOFTWIN.


Era pasionat de automatizarea raţionamentelor logice. Dar, mai ales, era preocupat de înţelegerea şi informatizarea gramaticii limbii române. Lucra la o aplicaţie care să facă traduceri dintr-o limbă în alta, în special, din română în engleză şi invers. La SOFTWIN, a realizat un “stilou grafolog” capabil să recunoască o semnatură de mână.


Andrei Geraud – şef colectiv FCE, se ocupa de microcalculatoare, sistemul de operare CPM like, microprogramari de tot felul; avea un colectiv bine închegat de tineri, pe atunci: Olaru, Cososki, Haiduc, Dobrovici şi alţii. Era mic de statură, slab, cu barbă. Când aveai ceva interesant de făcut în microprogramare erai trimis la Andrei Geraud.


Mihai Gherman - realizator al unui cuplor microprogramat între Felix C5000 şi Coral – a colaborat cu mine pentru modificări software în sisteme de operare pentru acest cuplor. Această minune de interconectare Felix C5000 cu Coral 4030 a funcţionat la DGTC – Min. Finanţe şi la Fabrica de avioane Bacău.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite