Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Ghişeul Virtual de Plăţi a īnregistrat peste 350 de utilizatori

29 Noiembrie 2008




În ceea ce priveşte plata taxelor şi impozitelor efectuate de persoanele juridice, aceasta este condiţionată de înregistrarea în sistem a instituţiei beneficiare. Decizia acesteia de a oferi această facilitate plătitorilor nu este de competenţa şi nu intră în responsabilităţile ASSI.


„În urma dezvoltărilor estimate pentru anul 2009, sistemul va permite din punct de vedere tehnologic această facilitate”, a mai spus preşedintele ASSI, adăugând că trezoreriile suportă acelaşi regim de funcţionare ca şi alte instituţii beneficiare care vor dori să se conecteze la sistem, responsabilitatea ASSI fiind strict aceea de a dezvolta Ghişeul, astfel încât acesta să permită interfaţarea între orice plătitor şi orice instituţie beneficiară interesată de încasarea debitelor electronice.


După cea de-a doua jumătate a anului 2009, Ghişeul Virtual de Plăţi va fi interoperabil cu Sistemul Electronic Naţional.


Pentru a plăti la o primărie din ţară taxele şi impozitele online, un utilizator trebuie să deţină un cont bancar şi să încheie un contract de internet banking. Ghişeul virtual de plăţi elimină aceste bariere, oamenii putând utiliza orice tip de card. Daniel Gruia a menţionat că sistemele informatice folosite de administraţia publică locală nu sunt redundante cu Ghişeul Virtual de Plăţi, deoarece acestea pot fi interoperabile cu sistemul operat de ASSI.


„Plăţile nu sunt condiţionate de tipul de card bancar utilizat, putând fi efectuate cu orice tip de card, indiferent de banca emitentă. În acest moment, cetăţenii au la dispoziţie o serie limitată de servicii urmând ca, odată cu dezvoltarea Ghişeului, să fie permisă oricărui cetăţean plata taxelor şi impozitelor către instituţia beneficiară, cu condiţia ca aceasta să fie înregistrată în prealabil în sistem”, a explicat Daniel Gruia.

Taxele şi impozitele pot fi plătite online în sectorul 6


Sistemul informatic integrat al Primăriei sectorului 6 al Capitalei a fost lansat în primăvara acestui an, fiind interconectat cu modulul de plată din Ghişeul Virtual de Plăţi. Această aplicaţie va da posibilitatea cetăţenilor din Sectorul 6 să plătească taxe şi impozite online, cu ajutorul cardului bancar.


„Lansarea Sistemului Informatic Integrat este un pas foarte important în ceea ce priveşte conceptul de primărie modernă din România. Astfel, şi celelalte administraţii locale interesate vor avea un punct de reper consistent”, a declarat Secretarul de Stat pentru Tehnologia Informaţiei, Zoltán Somodi.



Nouă soluţie pentru plata taxelor şi impozitelor


Tax.connect este dezvoltată de firma Expertissa Timişoara şi permite administrarea activităţii de evidenţă a patrimoniului domeniului public şi privat, calculul taxelor şi impozitelor aferente. Din 1 octombrie 2008, persoanele fizice pot face plăţi online pentru taxe şi impozite. Sunt permise operaţiunile de plată online cu cărţi de credit/debit Visa, MasterCard, Diners Club, American Express şi JCB în orice monedă, decontarea făcându-se prin intermediul băncilor emitente-acceptatoare. În cazul în care este folosit un card emis de o bancă românească, acesta trebuie activat pentru tranzacţii pe Internet.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite