Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Securitate >> Stiri si comunicate

Trend Micro lansează Email Encryption Gateway 5.0 pentru companii medii şi mari

03 Decembrie 2008



Trend Micro, unul dintre primii trei producători mondiali de soluţii de securitate IT anunţă extinderea liniei de produse destinate criptării comunicaţiilor prin email prin lansarea Trend Micro™ Email Encryption Gateway 5.0. Soluţia este menită să sprijine companiile cu dimensiuni medii şi mari să securizeze traficul de email, la nivel de Internet Gateway.


Tehnologiile convenţionale de criptare sunt complicate, greoaie şi mari consumatoare de timp. De obicei, ele necesită pre-înregistrare şi validarea certificatelor de securitate înainte ca emailurile criptate să poată fi trimise sau primite. Trend Micro Email Encryption utilizează standardul Identity-Based Encryption (IBE) alături de tehnologia sa de management in-the-cloud a cheilor de criptare, pentru a evita complicatele etape de pre-înregistrare, gestionare a cheilor şi administrare, proprii tehnologiilor PKI (Public Key Infrastructure).


Mesajele email nesecurizate pot compromite infrastructurile informatice, în diferite puncte, pe traseul pe care îl urmează până la destinatar. Compromiterea poate avea consecinţe grave pentru o companie, ducând deseori la pierderea reputaţiei de organizaţie sigură dar şi a unor date confidenţiale.


Emailul este una dintre cele mai frecvente forme de comunicare pe care o întâlnim în mediul de afaceri. Securizarea emailului este esenţială pentru menţinerea integrităţii datelor. Compromiterea mesajelor electronice poate avea consecinţe catastrofale pentru companiile care lucrează cu informaţii sensibile”, explică Charles Kolodgy, research director pentru Security Products la IDC.


Pentru a-şi menţine caracterul practic, emailul securizat trebuie să fie însă uşor de administrat şi să nu schimbe experienţa utilizatorului. Trend Micro a reuşit să creeze un instrument care să îndeplinească toate aceste cerinţe”, adaugă Kolodgy.


Trend Micro Email Encryption Gateway se integrează cu soluţiile pentru protecţia mesageriei electronice la nivel de gateway precum Trend Micro InterScan™ Messaging Security Suite 7.0 sau InterScan™ Messaging Security Virtual Appliance 7.0. De asemenea, soluţia este compatibilă şi cu alte aplicaţii software de securizare a reţelei IT la nivel de Internet Gateway.


Email Encryption Gateway este bazată pe tehnologia creată de compania Identum pe care Trend Micro a achiziţionat-o în ianuarie 2008.


“Emailul este critic pentru companiile moderne iar securizarea acestuia trebuie să fie un proces care să necesite cât mai puţin timp pentru administrare şi să respecte în acelaşi timp toate reglementările legale în vigoare. Suntem încântaţi că putem oferi companiilor o soluţie de criptare completă şi uşor de utilizat, atât pentru desktop cât şi pentru gateway dar şi ca serviciu găzduit”, precizează Punit Minocha, vice-preşedinte Trend Micro pentru protecţia datelor în cadrul companiilor.


Trend Micro Email Encryption Gateway 5.0 funcţionează pe platformele VMWare ESX 3.x şi ESXi 3.x. Mesajele criptate pot fi decriptate cu Trend Micro Email Encryption Client dar pot fi vizualizate şi fără instalarea softului, din browser, cu ajutorul unui instrument bazat pe web.


În România, Trend Micro Email Encryption Gateway 5.0 este disponibilă prin reţeaua de reselleri GECAD NET, unic distribuitor petru România al soluţiilor de securitate Trend Micro.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite