Sunt bani pentru infochioşcuri!
Pentru unele dintre administraţiile locale din ţară, cuvântul „infochioşc” reprezintă un punct de informare pentru cetăţeni, aflat în sediul primăriei, dotat cu o masă, un calculator şi un scaun. Sunt destul de puţine primării care au amplasat infochioşcuri în oraş, în diferite puncte de interes, iar primăriile mai mici se gândesc să facă investiţii în asemenea soluţii de informare pentru cetăţeni de abia din 2009.
Primăria Braşov deţine cinci infochioşcuri, iar Direcţia Fiscală alte opt. Infochioşcurile sunt amplasate în clădirea primăriei, în cea a Direcţiei Fiscale şi la sediile agenţiilor fiscale. Fiecare infochioşc, cu tot cu modernizările aduse softului, a costat aproximativ 3.500 de euro.
Gabriela Vlad, şefa Serviciului Informatic din cadrul Primăriei Braşov, a declarat pentru Market Watch că o caracteristică importantă a programului este integrarea acestuia în sistemul informaţional al Primăriei Braşov atât prin grafică şi design, cât şi prin utilizarea bazei de date existentă.
„Interfaţa sistemului ghidează utilizatorii în fiecare moment, astfel încât nu este necesară consultarea de manuale sau materiale ajutătoare. Accesul la datele care nu sunt publice este protejat prin mecanisme de autentificare/securitate care fac imposibil accesul neautorizat în condiţiile unei exploatări adecvate”, a adăugat Gabriela Vlad.
Primăria nu are o evidenţă a numărului de persoane care au accesat informaţiile oferite de infochioşcuri. Infochioşcurile amplasate în Braşov oferă informaţii despre structura organizatorică a primăriei, actele necesare pentru diverse servicii oferite de primărie, grupate pe categorii sau pe servicii, stadiul documentelor depuse la Centrul de informaţii pentru cetăţeni, aspectele legate de taxele şi impozitele locale.
Cimitire cu infochioşc
Biroul de Date Urbane din cadrul primăriei Timişoara a iniţiat un proiect prin care se doreşte identificarea fiecărui mormânt aflat în cimitirele administrate de municipalitate. La final, toate aceste date vor fi disponibile pe internet, dar şi accesând direct infochioşcurile pe care primăria le va instala în cimitire.
Până acum, funcţionarii primăriei au făcut fotografii aeriene ale celor şapte cimitire aflate în administrarea muncipalităţii, urmând ca acest date să fie comparate cu schiţele realizate cu pixul. Dan Robescu, şeful Biroului de Date Urbane din cadrul primăriei, e sigur că programul de informatizare a cimitirelor va aduce multe beneficii.
„Probabil că va exista un singur infochioşc în fiecare cimitir, amplasat lângă clădirea administraţiei. Timişorenii vor putea, prin simpla atingere a ecranului, să vadă ce locuri de veci mai sunt disponibile şi chiar o istorie a acelui cimitir, cu personalităţile înmormântate acolo. Noi estimăm că, cel mai devreme, primul infochioşc va fi instalat în cimitir peste doi ani. Dar este doar o estimare”, a precizat Dan Robescu. Iniţiativa primăriei Timişoara nu este singulară. În Sibiu există deja un infochioşc situat la Cimitirul Municipal, care are în plus date despre personalităţile înmormântate acolo, precum şi un program de căutare pentru locaţia mormintelor.
Conform viceprimarului Adrian Orza, Primăria Municipiului Timişoara a fost prima instituţie din România care a introdus, în anul 2000, primul infochioşc, iar în anul 2001 avea prima reţea de infochioşcuri din ţară. În prezent, în Timişoara există 15 infochioşcuri în oraş, urmând a mai fi amplasate două infochioşcuri în Piaţa Libertăţii şi la Zoo.
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)