Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

FAN Courier a ales o soluţie IT “Express”

19 Decembrie 2008



Total Technologies a finalizat implementarea primelor module


Soluţiile IT dedicate, beneficiind de un suport hardware de calitate, pot reprezenta un avantaj competitiv semnificativ pe o piaţă cu un nivel concurenţial ridicat, mai ales în actualul climat economic. Soluţia completă hardware şi software implementată de compania Total Technologies la firma de curierat FAN Courier Express reprezintă o dovadă elocventă în acest sens.

Piaţa de curierat intern, estimată să atingă o valoare de 220-230 de milioane de euro anul acesta (practic o dublare a valorii înregistrate în 2007), a intrat într-o fază de consolidare, accelerată de maneverele desfăşurate de marii jucători internaţionali. Concurenţa dură şi nivelul crescut al serviciilor furnizate fac din ce în ce mai dificilă identificarea unui avantaj competitiv real.


O dată cu aderarea la Uniunea Europeană, gradul de atractivitate al României pentru companiile internaţionale de curierat a crescut considerabil. Preluările jucătorilor locali de către marii jucători internaţionali s-au accelerat în 2008, practic FAN Courier Express rămânând singura companie românească 100%.


Apărută în 1998, FAN Courier Express a reuşit, în decurs de 10 ani, să devină unul dintre principalii competitori de pe piaţa locală de curierat, deservind peste 560 de localităţi, cu ajutorul unei flote de 1.530 de maşini de diverse tipuri şi mărci şi peste 2.000 de angajaţi. Pentru a putea valorifica la maximum această infrastructură şi pentru a satisface cerinţele clienţilor săi, FAN Courier Express a demarat la sfârşitul anului trecut implementarea unui sistem informatic de ultimă generaţie, furnizat de către Total Technologies, care a oferit suportul complet al acestei soluţii prin realizarea unei infrastructuri hardware bazate pe computerul mobil de ultimă generaţie CN3e, de la Intermec, unul dintre liderii mondiali pe piaţa terminalelor mobile inteligente.


Daniela Catrinoiu, IT Manager FAN Courier Express, ne-a detaliat motivele care au dus la luare a acestei decizii, precum şi beneficiile obţinute în urma implementării:


„Misiunea noastră:
cât mai mulţi clienţi mulţumiţi”

Care au fost necesităţile de business care au impus alegerea acestei soluţii şi a echipamentelor Intermec CN3e?

Dat fiind faptul că domeniul de activitate al FAN Courier este curieratul rapid, clienţii noştri se aşteaptă să fie informaţi „rapid“ asupra statusului trimiterilor lor. Prin dotarea curierilor cu computerele mobile marca Intermec, model CN3e, timpul scurs între apariţia unei noi stări a expediţiei şi momentul în care aceasta poate fi comunicată clientului nostru va scădea de la 12 ore, în medie, la maximum o oră. Reuşim astfel să facem un nou pas în direcţia misiunii noastre: „cât mai mulţi clienţi multumiţi“.

Când va fi finalizată implementarea?


Implementarea a fost demarată în noiembrie 2008 şi va fi finalizată până la începutul lui septembrie 2009.


Care sunt principalele beneficii obţinute într-o primă etapă, dar şi cele vizate pe termen lung?


Faptul că datele se transmit din teren direct în sistemul informatic aduce beneficii multiple, cum ar fi acela că angajaţii care erau responsabili cu introducerea datelor în sistem pot fi folosiţi pentru alte activităţi. Totodată, erorile umane care puteau apărea în etapa de introducere manuală a datelor sunt eliminate. Nu în ultimul rând, timpul de actualizare a datelor în sistem este substanţial redus.

Cum apreciază utilizatorii finali lucrul cu computerele mobile Intermec CN3e?


Curierii au învăţat într-un timp foarte scurt să utilizeze aceste computere şi au primit pozitiv această schimbare, văzând-o ca un plus de valoare adus muncii lor.



Tags: IT&C, FAN Courier

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite