Viorel Darie despre....colegi de breaslă (II)
Emil Munteanu - a îndrumat colectivele de elaborare compilatoare de tot felul: FORTRAN, COBOL (Listes Vasile), PL1, LISP etc. Era un om prezentabil, educat, având multe realizări în domeniul informaticii. În orice delegaţie, era ales şef de delegaţie, prin prestanţa sa.
Emil Tudor – foarte capabil, şahist cam la nivel de candidat maestru. Provenea din tabăra militarilor. Era masiv la corp, un cap mare - la propriu şi la figurat. Era preocupat de strategii în general, dar subiectul predilect era strategia în jocul de şah.
Gabriel Martin – a coordonat în ITC laboratorul de sisteme de operare pentru minicalculatoare I -100, Coral; apoi s-a preocupat de TELETEXT pentru TV; e activ şi acum în programare, la 68 de ani.
Aurel Becea – ITC, şef sistem operare AMS - sistem de operare pe disc pentru calculatoare Independent I -100
Nicolae Manea – ITC, şef sistem MINOS - sistem de operare pe bandă magnetică pentru Independent I -100
Dan Vasilache – şef de teme în acelaşi laborator condus de Gabriel Martin, om de cultura tehnică interesantă, preocupat mereu de noutăţi.
Odată, pe Şoseaua Kisselef, între stâlpii 6 si 8 la care era adunat tot ITC-ul, la o întâmpinare de delegaţii străine de către Ceauşescu, aveam câteva ore la dispoziţie până să vină delegaţia. Discutam cu Dan Vasilache despre un algoritm de optimizare a schemelor de circuite pe plăcile electronice cu componente şi trasee. La care Dan Vasilache mi-a spus ceva care în momentul acela m-a uimit: “În America nu mai este la modă să optimizezi numărul de componente şi lungimea traseelor, ci se urmăreşte mai ales miniaturizarea, modularizarea şi sistematizarea schemelor pe placa logică”. De atunci am lăsat deoparte optimizarea schemelor electronice, ca preocupare algoritmică.
Toma Victor - Şef laborator hardware la ITC, era din generaţia de electronişti care făcuseră primul calculator din România. La el în laborator s-au facut primele cercetări de utilizare de cartele magnetice, ceva în genul cardurilor magnetice utilizate azi la metrou, telefoane şamd.
Traian Ciobanu – ITC, preocupări interesante de programare aplicaţii pe primele microprocesoare pe 8 biti (Motorola 6500, Intel 8080, Z80, etc), cu aplicaţii pentru CFR şi Fabrica de tricotat din Târgu Mureş (maşina automată de tricotat)
Marcel Pasă - şef colectiv Help Desk software, ITC. Slab, puteai să-l dai ca exemplu de om slab din Institut. Era rafinat, premiant la facultate, vorbea mereu lucruri interesante profesional. Umbla des prin laboratoarele de software să explice ce probleme au beneficiarii. Când au început călătoriile în China pentru asistenţă tehnică la calculatoarele vândute acolo de România, Marcel Pasă a fost mai mult plecat prin China, la fel ca şi oamenii din subordinea lui: Iancu Codruţ (din Maramureş, cel care-şi lua veşnic delegaţii în Nordul Ţării), Victor Grădinescu, Adrian Diaconu, D-na Lapteş şi alţii.
Tags: IT&C, Istoria Informaticii, Viorel Darie
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)