Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Calculatoarele de capacitate medie

15 Ianuarie 2009



Am ajuns în Institutul pentru tehnica de calcul în anul 1971 prin repartiţie împreună cu colegii mei de automatică Sandovici Călin şi Văceanu Nicolai. Tot împreună cu noi au venit Löb Eva, Drăgan Dan şi Şerbănescu Mihai reprezentanţi de marcă ai primei grupe de calculatorişti a aceleaşi facultăţi. Era atunci o atmosferă entuziastă de început, cu agitaţia regretatului director Florin Munteanu pentru a căpăta un sediu şi prestanţa ştiinţifică a lui Victor Toma, director adjunct ştiinţific al ITC, creatorul primului calculator digital din Europa de Est, cel despre care Grigore Moisil spunea într-o pastilă în Contemporanul: “Eu descifram tainele algebrei booleene, iar Toma făcea calculatorul.”


Am intrat de la început în laboratorul de calculatoare de capacitate medie pe timpul când era localizat în clădirea FEA. Pentru noi totul era nou, colegii, preocupările şi îndeosebi instalaţia de climatizare care emitea fie gaz adormitor de dormeam duşi cu toţii cu capul pe birouri, fie gaz ilariant când râdeam cu poftă de toate bancurile care se spuneau. Totul era la început şi am avut acest avantaj să venim de la început. De fapt nu chiar de la început ca să prindem şi deplasări in strainatate, dar oricum eram acolo. Se cumpărase licenţa CII şi cei care aveau un an, doi vechime, se specializau în Franţa pregătind documentaţia de introducere în fabricaţie a calculatorului FELIX C-256, omologul franţuzescului IRIS 50, pentru care se cumpărase acea licenţă. Producţia se făcea pe platforma FCE-Fabrica de Calculatoare electronice, care fusese înfiinţată chiar atunci şi fusese dotată cu linii de fabricaţie şi tehnologii noi, superioare, conform licenţei. Licenţa CII fusese una din cele mai scump plătite de România într-o vreme în care Ceauşescu credea că sistemele de calcul româneşti vor rezolva problemele economiei. Se contaminase de grandilocvenţa lui de Gaule şi luase o decizie politică şi mai puţin economică, căci licenţa aceasta, în afară de tehnologie superioară şi circuite integrate, ne punea pe o cale care se înfunda (un „cul de sac”- cum spun francezii), căci majoritatea celorlalte ţări, care îşi puneau bazele unei industrii de tehnică de calcul, inclusiv ţările socialiste, urmau calea liderului care se profila şi anume, IBM. Compatibilitatea cu IBM devenea un cuvânt de ordine, ori noi, optând pentru soluţia franţuzească, ne aşezam în postura de independenţă care avea să ne coste mai târziu. Puţini au militat pentru altă soluţie din cei chemaţi să propună una, printre ei Victor Toma, dar Ceauşescu încă de pe atunci era foarte fericit să asculte numai opinii care coincideau cu ale sale.


Revenind la experienţele proprii în ITC, laboratorul în care intrasem îşi propunea să dezvolte un calculator mai performant decât cel cumpărat prin licenţă folosind aceeaşi tehnologie. Era un laborator coordonat de Momeo Francisc, care s-a populat treptat cu personal de cercetare şi personal auxiliar ajungând la aproape 50-60 de persoane. Erau aici cercetători mai vechi care coordonau colective de tineri ingineri prospăt absolvenţi ai institutelor de profil, erau tehnicieni ieşiţi din liceul tehnic Unirea unde domnul Momeo fusese profesor, o trupă întreagă de desenatori tehnici, muncitori necalificaţi şi câţiva (cam mulţi) băgători de seamă, ca în socialism. Meritul domnului Momeo a fost să strunească această echipă supradimensionată şi să o conducă cu tact în aşa fel încât să iasă ceva.


De la început am fost repartizat in cadrul colectivului unităţii de comandă coordonat de Nica Lucian şi m-am ocupat de instrucţiunile pe lanţuri de caractere. Mai erau alături Şerbănescu Mihai, un inginer exuberant cu care împărţeam plăceri legate de muzica rock a anilor 70 şi care cocheta cu literatura de samizdat. Pătrugan Victor se ocupa de sumatorul unităţii aritmetice, împreună cu tânăra ingineră electronistă Boroş Lucreţia. Mihai Necula, student eminent, premiant al facultăţii de electronică (avea să eşueze lamentabil mai târziu într-o stare ciudată cu manifestări ipohondrice care l-a scos din funcţionare înainte de termen), trata instrucţiuni aritmetice.


Ciobanu Eugen se ocupa de unitatea de schimburi multiple care controla schimbul de date cu perifericele împreună cu Gabriela Popescu şi un mai tânăr coleg, Ciocârlie Valeriu, care avea să se integreze mai mult decât noi în procesul de punere în fabricaţie a modelului experimental la FCE. Curând însă, domnul Ciobanu, spirit tehnic inventiv, împreună cu Gabriela Popescu aveau să imagineze o unitate de pregătire a instrucţiunilor care anticipa aducerea instrucţiunilor din memorie, câştigând timp de prelucrare, idee patentată ca invenţie ulterior.


Mincă Ion, un pasionat de matematică şi filozofie, împreună cu Sandovici Călin se ocupau de memorie, constituind o interfaţă cu cei de la Timişoara care ţeseau modulele de memorie pe ferite.


Tratarea întreruperilor se făcea în unitatea de întreruperi şi derutări de un colectiv coordonat de Anca Lazăr şi mai tinerele Ştefania Bădună şi mai târziu Smaranda Virginia.


Tot acolo mai era şi prietenul meu Răzvan Mariotti, electronist, oltean din Târgu Jiu, care însă nu prea se implicase în proiect, preferând să studieze, înscriindu-se mai târziu la doctorat. Conducerea laboratorului, prin persoana domnului Momeo Francisc dădea posibilitatea oricui să studieze chiar dacă, câteodată, aceasta se petrecea în detrimentul îndeplinirii la termen a sarcinilor de serviciu.


Unitatea zecimală era coordonată de Hecht Igor care lucra cu colegul nostru de facultate Vasilescu Mihai, amândoi strămutaţi mai târziu, primul în Israel şi apoi Canada, cel de al doilea, un maestru al cultivării relaţiilor personale (ca de altfel majoritatea ploieştenilor cunoscuţi de mine) în America, la AT&T. Colectivul a fost completat de un tânăr inginer meticulos şi capabil, Dan Marinescu, care avea să preia greul trebii de la antecedenţi. Marcat de spiritul colectivului şi al vremii, avea să îşi ia şi el inima în dinţi şi să se strămute în Canada după mineriade, dar atunci calculatoarele noastra erau deja intrate în preistorie.


Domnişoara Nina Daniliuc se ocupa de Unitatea de schimburi multiple asistată de domnul Ciobanu Eugen. Eva Löb (până în ianuarie 1974 când a emigrat în Germania) şi Dan Drăgan au abordat operaţiile în virgulă mobilă. Dan Drăgan, simţindu-se încorsetat de problemele de hardware care nu i se păreau pe măsura lui, a virat-o relativ repede spre software.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite