Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> ECM >> Stiri si comunicate

ELOoffice 8.0, Document Mangement in varianta IMM

15 Ianuarie 2009



ELO Digital Office a anuntat lansarea versiunii 8 a ELOoffice, aplicatie de Document Management si arhivare electronica a documentelor. Noua versiune a aplicatiei dedicate companiilor de dimensiuni mici si medii (49% din numarul total al utilizatorilor solutiei) aduce numeroase imbunatatiri la nivelul interfetei, mult mai intuitiva, dar si la cel al functionalitatilor. Beneficiind de avantajul compatibilitatii cu suitele office dedicate (Microsoft Office, StarOffice si OpenOffice.org), solutia permite arhivarea facila a documentelor (prin intermediul interfetei Twain), cautarea si accesarea rapida a acestora, gratie unui sistem de indexare automata, care usureaza semnificativ efortul utilizatorului. Totodata, prin integrarea cu clientul de mesagerie Microsoft Outlook, ELOoffice poate arhiva direct e-mail-urile, asigurand si sincronizarea cu aceasta aplicatie. (Se pot defini reguli care permit directionarea automata a mail-urilor si arhivarea acestora in anumite destinatii predefinite.) Aplicatia permite lucrul colaborativ, munca in echipa fiind facilitata printr-o serie de functionalitati care asigura coordonarea si asignarea de task-uri diversilor membri ai echipei. In plus, ELOoffice ofera posibilitatea criptarii documentelor critice (algoritm de criptare de 128 bits integrat), precum si un mecanism de control inteligent al arhivarii. Programul este astfel construit incat sa se conformeze cerintelor impuse de controalele fiscale (functii de export si vizualizare a documentelor) si permite utilizarea semnaturii electronice. Acestea sunt doar cateva dintre noile functionalitati oferite de ELOoffice 8.0, lista completa fiind mult mai ampla. Conform lui Claudiu Borsan, Country Sales Manager ELO Digital Office Romania, noua versiune beneficiaza deja de o localizare in romana si va fi lansata pe piata locala in curand.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite