Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Consiliu de ministri pentru avizarea proiectelor IT majore

24 Februarie 2009



Guvernul a decis constituirea unui consiliu format din ministri, pe care premierul il va conduce ca presedinte si care va aproba proiectele in valoare de peste 100.000 euro din domeniul comunicatiilor, inclusiv a programelor de care vor beneficia companiile la care statul este actionar unic sau majoritar. Consiliul va aproba si proiectele din domeniul comunicatiilor care necesita garantii guvernamentale.
Consiliul, avand ca obiectiv promovarea societatii informationale in Romania, va aproba bugetele anuale pentru proiectele directoare din domeniu ale institutiilor publice si ale companiilor nationale si societatilor comerciale la care statul este actionar unic sau majoritar, va aproba si coordona proiectele in valoare mai mare de 100.000 euro, cu exceptia celor ale Ministerului de Externe (care implica actiuni de protectie si securitate a functionarii echipamentelor de comunicatii si de procesare de date de la misiunile diplomatice) si va aviza strategiile de informatizare a ministerelor.
Noua structura va fi condusa de primul-ministru si ii va avea ca membri pe vicepremier, in calitate de vicepresedinte, si pe ministrii Finantelor, Economiei, Educatiei, Dezvoltarii, Muncii, Justitiei, Turismului, Sanatatii, Culturii, Mediului, IMM, Comunicatiilor, Afacerilor Externe. La invitatia presedintelui vor participa si alte persoane la sedintele consiliului. In vederea pregatirii lucrarilor si analizarii proiectelor ce vor fi supuse aprobarii Consiliului, va fi formata o comisie de specialisti formata din conducatorii departamentelor de tehnologia informatiei din ministere si a celorlalte institutii aflate in subordinea Guvernului.
Comisia se va intruni lunar sau ori de cate ori va fi nevoie pentru a analiza si a propune Consiliului solicitarile avizate favorabil.



Tags: Proiecte IT

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite