Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cruciada mondială Open Source capătă amploare

26 Februarie 2009



Marea migrare OSS a început să fie susţinută oficial


Susţinerea migrării către soluţiile Open Source ca iniţiative naţionale a început să devină un fenomen din ce în ce mai frecvent la nivel mondial. Argumentele unor asemenea măsuri sunt evidente, pe de o parte maturitatea, fiabilitatea şi eficienţa ofertei OSS, pe de altă parte economiile de scală care pot fi realizate apelând la aceste soluţii.


Cuba şi-a anunţat recent intenţia de a dezvolta propria distribuţie Linux, pentru a scăpa de povara costurilor licenţelor sistemelor de operare. Conform agenţiilor de ştiri internaţionale, guvernul cubanez a lansat o solicitare Universităţii din Havana pentru a concepe o distribuţie Linux, pe care estimează să o implementeze în decurs de maximum cinci ani pe 50% din calculatoarele existente în ţară (majoritatea aflate în instituţiile de învăţământ şi instituţii oficiale). Conform estimărilor, Linux rulează deja pe 20% din calculatoarele existente în Cuba, un procent uriaş în raport cu media de 0,8% ocupată în topul mondial al sistemelor de operare.


Dacă în cazul Cubei, prin prisma argumentelor referitoare la securitatea sa informatică şi la embargoul Statelor Unite, decizia pare oarecum justificată, în cazul Rusiei proclamarea oficială a reducerii dependenţei de produsele „Made in USA“ sună cu totul altfel. Conform Cnews, oficialii ruşi au elaborat un plan de dezvoltare a unui sistem de operare Linux/GNU, autorităţile invocând motive de natură politică şi economică. Nu este pentru prima oară când Rusia îşi manifestă intenţia de a implementa un sistem de operare Open Source la nivel naţional, însă de data aceasta cotidianul „Russia Today“ a anunţat că a fost deja lansat un program-pilot de înlocuire a sistemelor de operare proprietare în unităţile de învăţământ din trei regiuni ale ţării, urmând ca până la sfârşitul anului toate şcolile din Rusia să ruleze pe soluţii Linux!


Administraţia americană susţine cauza OSS
Ofensiva sub stindardul „Pinguinului“ se face însă simţită nu doar în ţările care doresc să îşi manifeste explicit „independenţa informatică“, ci chiar şi în Statele Unite, patria celui mai răspândit sistem de operare la nivel mondial (şi cel mai mare exportator software la nivel mondial).


Astfel, potrivit presei de peste Ocean, Scott McNealy, preşedintele Sun Microsystems, a fost însărcinat de către Casa Albă să realizeze un studiu asupra variantei Open Source pentru Administraţia Obama. Mass-media americane au speculat rapid această informaţie, clamând că noua Administraţie este direct interesată de utilizarea pe scară largă a sistemelor Open Source (OSS). (În articolul dedicat acestui subiect de către BBC, Barack Obama a fost intitulat „Open Source President“.)


McNealy a declarat pentru BBC că avantajele OSS sunt evidente din punct de vedere economic, aceste aplicaţii fiind „mai productive decât programele proprietare“. Administraţia va trebui să introducă obligativitatea produselor Open Source, pentru a ameliora securitatea, obţinând astfel programe de o mai bună calitate, la costuri mai mici şi o fiabilitate superioară, a mai precizat preşedintele Sun Microsystems.


Demersul Administraţiei Obama este perfect îndreptăţit din punctul de vedere susţinut de preşedintele Open Source Initiative (OSI), Michael Tiemann (vicepreşedinte Red Hat, totodată), care susţine că „pierderile“ generate de utilizarea soluţiilor proprietare se cifrează la mii de miliarde de dolari anual la nivel mondial, „paguba“ în Statele Unite fiind de peste 400 miliarde de dolari într-un singur an! Concluzia lui Tiemann este că doar printr-un accident al istoriei se poate explica de ce programele proprietare au căpătat o aşa amploare, din moment ce generează asemenea costuri colosale.


Poziţia preşedintelui OSI a făcut deja adepţi în SUA, unde, conform unui recent studiu, 3.000 de unităţi de învăţământ (aproximativ 20.000 de posturi de lucru) şi-au manifestat interesul pentru a trece la o soluţie Linux. Mai mult Departamentul Apărării american (Department of Defense – DoD) a lansat în februarie a.c. un site dedicat dezvoltării programelor Open Source (www.forge.mil). Proiectul site-ului, „forge open source“, care funcţionează după principiile care au asigurat succesul confratelui SourceForge, a fost prezentat Pentagonului în luna noiembrie anul trecut. Accesul la această resursă nu este permis decât utilizatorilor înregistraţi (care beneficiază de un smart-card de autentificare). Site-ul găzduieşte deja trei proiecte aflate în dezvoltare (unul dintre acestea este DoD Bastille, un program bazat pe un program public care automatizează configurarea serverelor Linux şi integrează specificaţiile de securitate agreate de DoD). De menţionat că nu este prima iniţiativă în acest sens, DoD manifestându-şi interesul în această direcţie încă din 2006, când şi-a făcut publice intenţiile de reducere a costurilor de administrare şi creştere a nivelului de securitate prin accesarea ofertei OSS.


Ofensivă mondială
La exemplele citate mai sus se adaugă încă multe altele, venite din întreaga lume: Brazilia (unde sistemul de ajutor social, dar şi peste 25 de milioane de pariuri ale loteriei naţionale sunt gestionate cu sisteme Open Source), Canada (unde guvernul a lansat o cercetare publică asupra oportunităţilor oferite de programele Open Source, pentru a reduce dependenţa de Statele Unite şi a realiza economii), Franţa (una din ţările europene cu cea mai mare rată de penetrare a programelor Open Source, unde numeroase proiecte OSS au fost deja implementate în sectorul public, la Ministerul de Finanţe şi la cel al Securităţii Sociale, dar şi în cadrul Jandarmeriei franceze), Germania şi Anglia (locul doi şi trei în topul ţărilor europene promotoare ale „curentului“ OSS) etc.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite