Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Legenda Meşterului Manole în cercetarea românescă: Guvernanţii au distrus azi ce au construit ieri!

26 Februarie 2009




Este evident necesară o revizuire a portofoliului de programe/proiecte aflate în derulare şi focalizarea pe obţinerea de rezultate care să ducă la respectarea obligaţiilor internaţionale şi la a nu irosi investiţia realizată în oameni şi infrastructură. Trebuie identificate proiectele relevante în domenii importante, precum energie, sănătate, agricultură şi siguranţă alimentară, realizate în parteneriat cu agenţii economici. Prin reducerea efortului în CDI se va accentua dependenţa faţă de tehnologiile străine, iar sistemul românesc nu va mai fi atractiv pentru diaspora ştiinţifică şi tehnică, dispusă în prezent la cooperare şi eventual la revenirea în ţară. Ne putem întreba ce ar fi însemnat pentru programul energetic lipsa tehnologiei româneşti pentru apa grea şi alte câteva tehnologii similare româneşti. Un pericol cu efecte pe termen lung este incapacitatea de a accede în consorţii internaţionale de valoare.

Reducerea bugetară şi lipsa de măsuri pentru stimularea investiţiei private în activităţi de cercetare conduc la scăderea credibilităţii României privind realismul soluţiilor interne adoptate şi dorinţa României de a susţine abordările europene pentru rezolvarea efectelor crizei economico-financiare. Vom pierde şi încrederea partenerilor din străinătate în capacitatea sistemului românesc de a-şi îndeplini angajamentele asumate de creştere a investiţiei în cercetare. Concret, participarea României la divese organizaţii a fost luată în vedere în primul rând datorită angajamentului tuturor factorilor politici din Romania de a asigura o creştere a investiţiei în cercetare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite