Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Integrarea de sistem: Un drum mai scurt catre performanta economica

17 Noiembrie 2004



Florin Fagarasan, director marketing & business development S&T RomaniaIntregul mediu economic, politic si social romanesc se afla intr-un proces de transformare rapida sub influenta catorva factori dintre care cei mai importanti sunt procesul de aderare a Romaniei la structurile UE, recenta integrare a tarii noastre in NATO, fenomenul de globalizare, liberalizarea unor importante piete sau procesul sustinut de privatizare.
Daca luam in calcul 2007 ca an al aderarii Romaniei la UE, mediul de afaceri romanesc se afla in fata unei provocari fara precedent. intr-un termen extrem de scurt, de cativa ani, organizatiile din sectorul public, companiile comerciale sau organizatiile non-profit va trebui, pe de o parte, sa se alinieze legislatiei si standardelor europene, iar pe de alta parte vor trebui sa fie foarte bine pregatite pentru a face fata unei competitii directe cu organizatiile similare din UE sau cu marile companii multinationale. Din aceasta pregatire pot face parte conceperea unor strategii adecvate, perfectionarea sustinuta a managementului, imbunatatirea calitatii resurselor umane sau actualizarea nivelului tehnologic al companiilor. Ori performanta economica intr-un mediu volatil si foarte competitiv este de neconceput in absenta unor solutii informatice eficiente.
Cat de bine pregatite sunt companiile romanesti la capitolul IT? Cum putem acoperi rapid si eficient cerintele in acest domeniu cand resursele sunt limitate si exista multe alte prioritati?


S&T, in calitate de integrator de sistem „brand independent“ cu o experienta de 10 ani pe piata IT din Romania, isi propune sa sprijine clientii sai in obtinerea unui maxim de valoare din investitiile facute in domeniul IT, promovand cateva principii importante:


Tratarea sistemelor IT dintr-o perspectiva de afaceri
Cheltuielile cu sistemele informatice nu trebuie vazute ca un cost, ci ca o investitie. Aceste investitii au sens numai prin prisma valorii pe care o aduc sprijinind intr-un mod cat mai eficient posibil strategia generala si procesele de afaceri din lantul de valoare al clientului. Din aceasta perspectiva companiile au nevoie de solutii de afaceri care nu se limiteaza la tehnologie. Astfel de solutii pot cuprinde sisteme integrate de gestiune a resurselor (ERP), aplicatii pentru gestiunea eficienta a clientilor (CRM), solutii pentru gestiunea proceselor interne (BPM), solutii de integrare (EAI), sisteme de extragere, analiza si interpretare a informatiilor din bazele de date ale organizatiei (BI), sisteme de management al documentelor, solutii de tip help-desk, diverse aplicatii specifice industriilor, si, bineinteles, infrastructura necesara de calcul, stocare, comunicatie, securitate, etc., alaturi de o gama larga de servicii.


Evaluarea impactului fiecarui astfel de proiect asupra organizatiei din punct de vedere al costurilor si beneficiilor, atat pe termen scurt, cat si in perspectiva indelungata, stabilirea corecta a prioritatilor si a modului de alocare a resurselor sunt de cele mai multe ori exercitii complexe, iar sprijinul unui integrator de sistem cu multa experienta in proiecte similare poate fi de folos.


Pentru a putea aduce valoare clientilor sai, demersul S&T porneste de la intelegerea contextului si a necesitatilor de afaceri ale clientului. Solutiile sunt apoi concepute, evaluate si selectate pentru a raspunde cat mai bine acestor necesitati. Calitatea de integrator independent ne permite o selectie obiectiva a celor mai potrivite platforme si tehnologii, iar portofoliul complet de servicii, expertiza consultantilor si experienta acumulate in 10 ani de activitate in 20 de tari din Europa Centrala si de Est (ECE) ne permit livrarea unor proiecte la cheie intr-un timp scurt si cu riscuri minime.


Abordarea IT intr-o maniera integrata
Pentru a fi eficient, sistemul IT al unei organizatii trebuie conceput intr-o maniera integrata. Putem vorbi de o integrare strategica ce urmareste crearea unui avantaj competitiv pe termen mediu si lung prin intermediul sistemelor IT care trebuie sa fie flexibile, scalabile, sa asigure protectia investitiei, sa furnizeze in timp real informatii corecte si relevante in sprijinul deciziilor, sa contribuie la performanta operationala, etc.


In acelasi timp, un sistem informatic inseamna atat tehnologie (aplicatii, infrastructura, servicii), dar si oameni, procese si un mod specific de conducere si control al activitatilor.


Prin experienta acumulata intr-o mare varietate de proiecte in industrii, precum telecom, finante, utilitati, sector public sau productie industriala, S&T a dobandit capabilitatile necesare si poate oferi consultanta atat in domeniul tehnologic, cat si in selectia si instruirea personalului, implementarea celor mai adecvate procese, practici si principii moderne de guvernare in cadrul departamentelor IT din organizatiile client.


Concentrarea resurselor disponibile pe domeniul principal de expertiza
Concentrarea resurselor disponibile pe domeniul principal de expertiza este un principiu simplu aplicat la scara larga in economiile dezvoltate din dorinta de optimizare a costurilor si utilizare eficienta a resurselor. Poate fi mai simplu, mai rapid si in ultima instanta mai ieftin sa externalizam o parte din functiile organizatiilor, cum ar fi implementarea, intretinerea sau operarea sistemelor IT. O companie poate alege sa implementeze un sistem informatic complex prin resurse proprii sau apeland la un integrator, iar o decizie corecta poate fi luata in urma analizei costurilor celor doua tipuri de tranzactii.


In cazul realizarii proiectului prin resurse proprii, costurile constau in cheltuielile pentru specialistii proprii angajati in proiect, costul organizarii achizitiilor si al administrarii contractelor cu furnizorii implicati, costul resurselor de management consumate in proiect, costul asociat riscurilor proiectului, eventuale costuri de oportunitate generate de implicarea resurselor proprii etc. in cazul externalizarii serviciilor, ne referim la costul organizarii licitatiei sau al selectiei furnizorului si costul contractului si al administrarii lui. Exista si in acest caz costuri asociate riscului, dar de obicei acestea sunt mult mai mici.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite