Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Educatie >> Stiri si comunicate

Impactul programului Intel® Teach în România

19 Martie 2009



România este prima ţară din Europa Centrală şi de Est în care s-a realizat un studiu de impact al programului educaţional Intel® Teach. Studiul a fost finalizat recent de o echipă formată din cercetători de la trei universităţi din Bucureşti – Universitatea Tehnică de Construcţii, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnică Bucureşti –, cu sprijinul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.
Studiul, intitulat „Instruirea în societatea cunoaşterii: Impactul programului Intel Teach în România”, este totodată prima cercetare evaluativă din ţara noastră a unui program de formare continuă în domeniul educaţiei. Cercetarea s-a realizat la doi ani de la introducerea în România a programului Intel® Teach, care are ca scop pregătirea profesorilor pentru integrarea eficientă a noilor tehnologii în timpul orelor de curs.
Programul Intel® Teach se desfăşoară în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi este implementat la nivel naţional de SIVECO România şi Casele Corpului Didactic. Până în prezent, în România au fost instruiţi peste 4.000 de profesori prin programul Intel® Teach. Numărul acestora va ajunge la 60.000 în următorii trei ani.




În procesul educaţional, computerul nu trebuie să fie considerat doar un mijloc de informare, ci un instrument de promovare a iniţiativei, a angajării elevilor în desfăşurarea orelor de curs, a autonomiei lor în învăţare. Cercetarea arată că, dincolo de prezentarea mult mai atractivă a conţinutului lecţiilor, instrumentele IT&C facilitează abordarea unor strategii didactice activ-participative.
Peste 70% din profesorii participanţi la studiu au apreciat că, în lecţiile în care au folosit echipamente IT&C, elevii au demonstrat o mai mare încredere în comunicarea propriilor opinii şi idei. Acest lucru se poate explica prin uşurinţa cu care elevii transpun mesajul în această formă şi prin încrederea pe care o au în propriile abilităţi de lucru cu tehnologia.
Studiul relevă şi că utilizarea IT&C în educaţie solicită din partea profesorilor noi cunoştinţe, competenţe şi atitudini.
Studiul indică nivelul ridicat de interes şi receptivitatea mare a cadrelor didactice faţă de utilizarea noilor tehnologii în activitatea de predare-învăţare, deşi în multe şcoli din România accesul la tehnologie încă mai constituie o problemă cu care se confruntă profesorii. Numărul insuficient de computere şi lipsa conexiunii la Internet, în anumite cazuri, fac dificilă, dacă nu chiar imposibilă integrarea tehnologiei în lecţie.




Ca urmare a participării la cursul Intel® Teach, profesorii şi-au modificat practicile educaţionale. În sala de clasă, tehnologia nu a fost utilizată numai în lecţiile în care elevii îşi prezentau produsele activităţii, realizate în format electronic. Cadrele didactice au valorificat instrumentele IT&C în lecţii variate, ceea ce demonstrează că privesc tehnologia ca pe un instrument de dezvoltare a competenţelor necesare în secolul al XXI-lea şi nu în mod limitativ, ca suport pentru dezvoltarea abilităţilor de lucru cu computerul. Ca urmare a participării la cursul Intel Teach, 82,8% din profesori utilizează acum echipamente IT&C în altă manieră decât cea uzuală.
Profesorii consideră că accesul la echipamente IT&C stimulează comunicarea şi activitatea colaborativă în interiorul comunităţii pedagogice. De asemenea, îi ajută în rezolvarea sarcinilor managerial-administrative.
Studiul „Instruirea în societatea cunoaşterii: Impactul programului Intel Teach în România” a fost realizat pe un eşantion de 505 cadre didactice din învăţământul preuniversitar din întreaga ţară, participante la cursurile de formare Intel® Teach în perioada iulie 2007-septembrie 2008.
„Rezultatele acestui prim studiu evaluativ al programului Intel® Teach realizat în Europa Centrală şi de Est ne onorează şi reconfirmă interesul şi motivaţia profesorilor din învăţământul preuniversitar din România de a se perfecţiona şi în ceea ce priveşte utilizarea noilor tehnologii pentru o educaţie eficientă”, a declarat Irinel Burloiu, Business Development Manager, Intel România.
Până în prezent, au fost formate mai mult de 6 milioane de cadre didactice din peste 40 de ţări. Intel şi-a propus ca, până în anul 2011, 13 milioane de profesori din învăţământul preuniversitar – aproximativ un sfert dintre cadrele didactice din lume – să beneficieze de formare prin programul Intel Teach.
Varianta electronică a studiului „Instruirea în societatea cunoaşterii: Impactul programului Intel Teach în România” este disponibilă la adresa: http://www.elearning.ro/resurse/Intel_Teach_Impact_2009.pdf









Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite