Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

E timpul pentru īnchiriere Software! ASF oferă prima soluţie completă de īnchiriere CRM

23 Martie 2009



Situaţia
Vremurile s-au schimbat odată cu criza. Chiar de la sfârşitul lui 2008 managementul superior al companiilor importante din România a luat decizii care în anii trecuţi ar fi părut bizare pentru o piaţă în creştere. Realitatea cifrelor indică scăderi dramatice ale bugetelor de investiţii pentru 2009 în zona IT, în unele cazuri de 50% până la 75-80%. Chiar mai mult, există companii în care “Zero Capex” este deviza momentului.
Pe de altă parte, unele nevoi de business nu se diminuează, ci, din contră, devin mai importante. În această categorie aş include: Colectarea debitelor restante, Serviciul Clienţi, Managementul Forţei de Vânzări, Generarea de Lead-uri în condiţiile scăderii pieţei, Marketing-ul. Asta înseamnă să faci mai mult cu mai puţin, să cauţi să oferi instrumente şi să aplici tehnici mult mai performante în condiţiile în care bugetul disponibil a pierdut un ordin de mărime.



Marian Ştirbescu
Sales & Marketing Manager
Advantage Software Factory


Pentru că lucrurile s-au schimbat la 180 de grade şi deciziile de management se aliniază situaţiei din piaţă, departamentele IT se află în acest moment într-o schimbare de paradigmă, la fel şi departamentele operaţionale care gestionează bugetele. Ce se poate face?


Soluţia potrivită

O soluţie evidentă este să plăteşti acum mai puţin pentru acelaşi lucru. Mult mai puţin. În loc să plăteşti 50.000 Euro în licenţe la semnarea contractului, plus 20% pe an mentenanţă, este mai accesibil să plăteşti 2.000 Euro / lună. Asta înseamnă Capex “Zero” şi o plată iniţială pe buget operaţional de 25 de ori mai mică. Sunt convins că directorul financiar se întreabă cum de nu s-a găsit o astfel de soluţie mai devreme?!
Desigur, în acest model, compania nu mai deţine softul, dar închirierea lui oferă ocazia de a beneficia de functionalităţile cheie acum şi efortul financiar pe termen scurt este schimbat în unul pe termen lung. Închirierea de software mai are câteva avantaje pe care aş vrea să le subliniez aici:
• Reduce riscul unei investiţii nepotrivite,
• Oferă flexibilitate în configurarea soluţiei. Un modul nou care înseamnă 10.000 Euro poate fi adăugat ca opţiune pentru 400 Euro/lună. Dacă se dovedeşte inutil se poate renunţa la acesta şi astfel bugetul poate fi utilizat pentru altceva,
• Mentenanţa anuală este inclusă în chiria lunară, astfel încât clientul beneficiază de ultimele versiuni ale software-ului doar plătind chiria lunară.


De ce nu a funcţionat până acum?


Închirierea de software nu este un model nou. Există chiar industrii care s-au ridicat utilizând acest model. L-aţi mai întâlnit în mod sigur sub numele de “Software as a Service”, SaaS, sau Software on-demand. La acest model au aderat companiile mici şi medii, fără competenţele şi bugetele IT ale companiilor mari, dar acestea din urmă au refuzat să facă acest lucru, pentru că, din motive de securitate şi confidenţialitate, nu doresc să lase informaţiile despre clienţi pe mâna unui furnizor IT.


Soluţie de închiriere şi pentru companii mari

Soluţia completă de închiriere de la Advantage Software Factory este să ofere clienţilor posibilitatea de a utiliza software închiriat, care să ruleze pe infrastructura clienţilor în data room-ul propriu.
Compania va putea să beneficieze în acest fel de toate avantajele modelului clasic de achiziţie software şi va plăti lunar mult mai puţin, cam a 25-a parte din valoarea investiţiei iniţiale.


AnytimeMini


Variantele de închiriere de la ASF vor include, treptat, toată suita software oferită de companie.
Pentru moment, versiunea de start a serviciului de închiriere CRM se numeşte AnytimeMini şi include funcţionalităţile cheie utilizate de către departamentele de vânzări pentru managementul oportunităţilor şi pentru interacţiunea cu clienţii.
AnytimeMini va fi lansat la sfărşitul lunii martie şi va fi disponibil începând cu 20 Euro/Utilizator. Trepat, vom lansa în regim de închiriere şi versiuni cu funcţionalităţi suplimentare echivalente versiunilor AnytimeCRM Professional şi AnytimeCRM Enterprise Edition.


Interesant?



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite