Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Sistem informatic integrat e-administraţie

23 Martie 2009



Potrivit Legii 161 din 2003 prin administraţie electronică se înţelege utilizarea de către autorităţile administraţiei publice locale a aplicaţiilor bazate pe tehnologia informaţiei, în scopul:
îmbunătăţirii accesului şi furnizării informaţiilor şi serviciilor publice ale autorităţilor administraţiei publice locale către cetăţeni; eliminării procedurilor birocratice şi simplificării metodologiilor de lucru; îmbunătăţirii schimbului de informaţii între componentele autorităţilor administraţiei publice locale; îmbunătăţirii eficacităţii, eficienţei şi calităţii serviciilor publice la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale.


O soluţie care să promoveze acest concept a fost propusă de Primăria Municipiului Aiud, în contextul proiectului “Infrastructură pentru Servicii Publice Electronice şi e-Administraţie”, Linia de buget: PHARE 2005 RO -2005/017-553.01.03.05.01 şi PHARE 2006 RO - 2006/018-147.01.03.02.03.


Firma care a câştigat licitaţia pentru implementarea soluţiei informatice a fost S.C. Industrial Software S.R.L. din Sibiu.


Proiectul a avut ca scop îmbunătăţirea accesului cetăţenilor la serviciile administraţiei publice prin metode electronice, precum şi realizarea unui concept de integrare între toate componentele sistemului informatic al Primăriei Aiud, în scopul eficientizării activităţii interne prin facilitarea accesului la informaţii de interes public şi/sau privat.


Echipa de proiect a fost coordonată la nivelul Industrial Software de dl. Mihai Popa, managerul de proiect din partea Primăriei Municipiului Aiud fiind dl. Radu Tocaciu, consilier în cadrul compartimentului Strategii de Informatizare.


Buna colaborare între cei doi parteneri s-a concretizat în finalizarea cu succes a implementării unei soluţii complexe, care asigură interacţiunea dintre cetăţean şi Primărie.



Mihai Popa, manager de proiect din partea Industrial Software


Situaţia anterioară implementării proiectului


Contextul iniţial era caracterizat de lipsa unei arhitecturi integrate a sistemelor informatice, care să trateze fluxurile de lucru în ansamblul lor şi nu doar să încerce automatizarea unor activităţi, care să nu se limiteze la implementarea unor sisteme independente, ci să permită şi schimbul de informaţii între diferitele subsisteme, pentru maximizarea beneficiilor obţinute din informatizare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite