Amintiri din Pelerinajele Informaticienilor Romāni īn China
Viorel Darie, – creatorul primului program de şah pe calculator din România, povesteste despre…
Vremuri bune pentru informatica românească.
Chiar şi atunci, în vremurile totalitarismului comunist, informaticienii din România nu se puteau plânge ca n-a existat o perioadă interesantă pentru industria românească de calculatoare. Ceea ce a contribuit foarte mult ca această industrie să fie atractivă a fost şi exportul de sisteme de calcul romăneşti în China. În anii ’75-’85 a inflorit un comerț interesant, prin care România livra Chinei sisteme de calcul FELIX C512 (mai târziu şi minicalculatoare CORAL, Independent 102F, sau chiar microcalculatoare M18, CUBZ).
Comerțul acesta era cam aşa: Romania livra Chinei sisteme de calcul “mari şi puternice” (aşa erau considerate la vremea aceea), dotând centre de calcul din instituțiile centrale ale Chinei (Academia Agricolă, Institutul de Radio, Fabrica de Avioane, Centrul de Planificare de Stat, etc). China ne furniza nouă bumbac, orez, materiale, jucării, mătase, etc.
Acest comerț cu calculatoare a avut nevoie de asistenţă tehnică de mare avergură din partea specialiştilor români către centrele de calcul din China unde s-au livrat calculatoare româneşti, creind posibilitatea pentru foarte multi specialişti din ITC, FCE, IIRUC, ICI şi centre de calcul din România să facă o călătorie în China, în scopul de a asigura asistenţă tehnică, pe o perioadă de o săptămână, două, o lună, trei luni etc. Unii s-au şi săturat tot umblând în China.
Comerțul acesta cu calculatoare româneşti în China a ţinut cam până în anii ’86, când chinezii au zis ca au facut o fabrică de PC-uri WANG. Şi, aceste PC-uri au fost ca niste “killeri” pentru toate sistemele mari tip FELIX C512, VAX etc, nu numai în China ci şi în România şi peste tot în lume.
Cu avionul peste Himalaya.
Ce poate fi mai interesant decât să călătoreşti cu avionul peste Himalaya în China. După ce faci câteva ore interesante cu avionul peste Atena, Damasc, Teheran, după ce aterizezi în plină noapte la Karaci, unde dintr-odată te simţi sufocat de caldură, umiditate, săli de aşteptare imense în aeroport, cu asiatici tuciurii îmbrăcați în cămăşi lungi-albe, nu prea curate, care-şi așteaptau cursele de avion, după ce te saturi să umbli fără bani pe la shopuri bogate, orientale de pe aeroport, în sfârşit vine vremea eliberării de chin, îmbarcarea înapoi în avion, plecarea fără altă escală spre China.
În aer, la înălțime de 11000 metri, dintr-odată noaptea se face ziuă, soarele răsare măreț, toate milioanele de parcele și căsuțe din Câmpia Hindusului capătă imensitate și măreție. Mai apoi, relieful se schimbă, apar zonele muntoase de la Islamabad şi Lahore, ca mai apoi să apară privelişti monumentale de munți când te apropii de munții Himalaya din zona K2. Vin stuardezele pakistaneze şi împart pături de dormit în avion, să doarmă cei obosiți după o noapte nedormită la Karaci. Lumea s-a apucat chiar de dormit. Cum poţi să dormi când la hublourile avionului se desfăşoară frumuseți de nedescris. Întâi Munţii Himalaya, prăpăstioşi, ascuțiți, ameninţători. Nu mi-aş fi dorit o aterizare forţată în acea zonă. Apoi am intrat într-o zonă de ceaţă, întuneric, dar am ieşit repede din ceaţă și am ajuns deasupra Podişului Tibetan. În vale, altă măreţie, o reţea vastă de câmpii, râuri, sate, canale, păduri. Râurile sclipeau ca nişte panglici argintii, reflectând soarele.
După încă o oră, peisajele se schimbă iar, apar alţi munţi, alte podisuri. Dar, cei mai semeţi şi mai frumoși mi s-au părut Munţii Kun-Lun, ca o cetăţuie mareaţă de vârfuri albe de zăpadă a munților uriaşi, ca în legende.
Cum puteau să doarmă tovarăşii mei de călătorie când afară se desfășurau asemenea splendori? Era totuşi cineva care nu dormea. Avea un carnet în mână în care-şi nota tot ce vedea. Din discuţia cu el am aflat că era domnul Ciontea de la Cluj, un om de cultură şi sensibilitate deosebită. Dupa Revoluţia Română, un anume Ciontea Nicolae a ajuns senator de Cluj. Poate era chiar domnul cu care am călătorit în China?
Măreţia nedescrisă a Chinei o simţeai însă abia după ce treceai în Câmpia Fluviului Galben. O imensitate de râuri, milioane de ogoare, trase cu linia, impresionant ordonate. Apoi, pe Aeroportul din Beijing, unde nu puteam să mă satur admirând cum chinezii, mai mici de statură ca noi românii, mai negricioşi la faţă, dar harnici și responsabili, preluau toate treburile serviciilor publice. În Beijing ajungeai ca în altă lume şi chiar erai în altă lume.
Cum e sa fii specialist pentru calculatoare în China.
Tags: Istoria Informaticii, Viorel Darie
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)