Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Amintiri din Pelerinajele Informaticienilor Romāni īn China

27 Martie 2009




A doua zi, ajuns în China, trebuia să te îmbraci în haine ca pentru un centru de calcul. Erai dus în taxiuri până la centru înnotând practic într-un puhoi de oameni mergând pe jos sau pedalând pe biciclete, claxonând din răsputeri. Toată lumea claxona, iar megafoanele miliției populare acopereau cu dojeneli toată acea populaţie care se îndrepta să ajungă la fabrică, la locul de muncă.


Ajuns aici – boierie mare: centrul de calcul frumos amenajat, pentru sistemul de calcul românesc exportat către poporul chinez. O sală imensă, plină de dulapuri ale calculatorului, unități de bandă, unităţi de discuri, imprimante și specialistul român de la IIRUC, care mai depana câte ceva în contul acestui sistem de calcul. Săli laterale cu perforatoare de cartele, alte săli cu informaticieni, directori, operatori, şefi de tură. Şi, mai erau vreo două femei de serviciu, vreo doi responsabili cu ceaiurile şi alți vreo cinci pe la protocol.


Când aveai de lucru era mai greu, trebuia să explici la fiecare chinez să înteleagă ce face calculatorul. Îţi cereau unii, uneori, să repeţi dacă n-au priceput, era nevoie de răbdare cât încape. Când aveai o problemă mai gravă, cea mai bună tactică era să amâni răspunsul până a doua zi (că poate a treia zi nu le mai trebuia). Şi, când te chinuiai să le explici toate câte nu ştiau, câteodată, grupul de “elevi” la care-I explicai intra într-o şedinţă adhoc, spontană, în care-ţi auzeai numele, în pronunţie chineză, purtat ba la deal, ba la vale. Şi dacă erau multe cuvinte de genul ‘hao”,”ţin-hao”etc - era de bine, iar dacă se pronunțau cuvinte de genul “buxao”, “buxa”etc, atunci însemna că era de rău. Noroc că se termina ziua de muncă și plecam înapoi la hotel, pe la shopuri şi pe la temple.


Nu eşti chinez până nu vezi zidul chinezesc.
Multă lume din România s-a perindat pe la Beijing dar şi mai departe, la Shanghai, la Wuhan sau Chengdu. Cei care erau de o lună-două în China deja duceau dorul de casă. De cum ateriza avionul din Bucureşti, toată lumea aştepta veştile de acasă, scrisori, ziare. Dar, cei care soseau aici venind din ţară vroiau să ajungă cât mai repede în oraș la shoping, să vadă mărfurile din Beijing, mult laudate şi ieftine: gloazoneuri, inele de aur, haine de piele, mătase. Alții doreau să viziteze templele și palatele împăraților Chinei.


În ceea ce privește acomodarea, ca specialişti în calculatoare veniți să lucrăm în China beneficiam de condiţii privilegiate: diurnă frumoasă, cazare la hotel, mese protocolare cât mai dese, plimbări pe la palate, spectacole special pregătite. Dar, cea mai mare bucurie era când se anunţa venirea unui nou specialist român, pentru că asta însemna o nouă vizită la Zidul Chinezesc. Deplasarea însemna vreo două ore cu microbuze sau taxiuri până la Zid. Acolo rămâneam cca două ore în care admiram măreţul edificiu, care şerpuieşte neobosit peste cei mai înalţi munți, cale de peste 5000 km. Apoi, după masă urma o deplasare la mormintele imperiale Ming. Totul era măreţ, monumental. Odată, în timpul unei vizite la mormintele Ming s-a stârnit o furtună de nisip, totul s-a întunecat, nisipul s-a ridicat în vazduh, a fost sinistru. Stăteam cuminţi în maşini. Dar, a trecut şi furtuna astfel încât am putut sa ne întoarcem la Beijing.

Ai şi probleme de serviciu.
Când eram la Centrul de Calcul la Radio, trebuia să instalăm și să punem în funcţiune un sistem de calcul (transportat din România în câteva avioane !! Adică, un calculator cu putere cam cât un PC IBM 286 transportat în câteva avioane). Eram în criză de timp. Sistemul fusese instalat dar dădea erori frecvente. Ce sa fie? “Vezi tu, Darie, ce are” (eu eram cu partea de software, făceam teste software). Din aproape în aproape, am izolat câteva instrucţiuni până am ajuns la cea care cauza eroarea. Minunat, s-au pus pe treabă băieții de la FCE, cei mai buni, Ştef şi Dragoş, în faţa cărora nu sufla nimeni). Au descoperit că nişte plăci de memorie veniseră din România fără să li se fi aplicat ultimele patch-uri de cablaje. Cum să facă acele cablaje suplimentare fără să-şi dea seama chinezii ? Au pus un tehnician să “fure”, pe rând, câte o placă din calculator, s-o aducă în sala tehnică şi să-i aplice cablajele suplimentare. După asta, sistemul a mers perfect, s-a şi omologat în curând. Chinezul însă, neînrezător, mă tot punea să lansez programul meu de şah ASTRO-64, pentru că a observat el că acel program consumă timpul de calcul 100%. Băieţii noştri zâmbeau, ştiau că partea cea mai sensibilă a calculatotului nu este UC-ul, ci celelalte dulapuri ticsite de electronică.


Peregrinajul pe la Muntele Sfânt al chinezilor. Ca răsplată că am omologat aşa de frumos noul sistem de calcul de la Radio, chinezii ne-au oferit un minunat weekend pe la Muntele Sfânt al Chinei, aflat în orăşelui Taian, mergând de la Beijing, cu trenul, câteva ore, până se trecea de Fluviul Galben.


Am ajuns seara în localitatea de la poalele acelui munte sfânt, munte încărcat de memoria filozofului antic Confucius. Dimineţa ne-am pornit să urcăm cele 9 mii de trepte din vale până în vârful muntelui. Era soare frumos, era cald, prea cald. Noi tot urcam. Unii nu mai puteau urca. Nu-I nimic, trebuia să urcăm. Privelişte ca în basme. Munte sălbatic, cu prăpăstii multe, colţi albi de stânci, coroane de chiparoşi verde-întunecaţi, profilaţi pe cer. Peisaj cu trepte ce urcau, multe-multe. Eu n-aveam probleme cu treptele, eram primul. Dar mai buni ca mine la urcat erau niste chinezi budisti, tuciurii, dezbrăcaţi în soare arzător până la brâu, cărând în spate nişte butuci de lemn cumpăraţi din vale, pe care-i duceau ca recunoştinţă lui Budda, tocmai până spre vârful muntelui.


În sfârşit, a venit seara, am ajuns în vârful muntelui, unde era un fel de motel al mănăstirii budiste. Dimineaţa – o porţie de trezit dis de dimineata, ca să vedem cât de măreţ răsare soarele. Am aşteptat vreo jumătate de oră, până când, într-adevăr, măreţ, auriu, a răsărit soarele… Ce priveliste !


Am mai fi stat acolo, dar trebuia să ne întoarcem. Nu ne-am mai întors pe cele 9 mii de trepte, ci am mers cumva prin padure, până într-un pârâu, unde ne aşteptau microbuze. Ce spaime am tras şi cu acele microbuze prin acel pârâu denivelat şi abrupt la coborâre. În fine, ajunşi înapoi la poalele muntelul ni s-a mai prezentat un complex imperial cu nişte arbori vechi de 2500 de ani (vă puteți imagina, cam 500 de ani înainte de Hristos !).


Negijenţa la locul de muncă.
Nu mergea şi nu mergea un sitem M18, nu se putea omologa. S-au investigat multe, s-au chinuit o mulţime. Până într-o zi, când, un tehnician, altul decât băieţii responsabili cu sistemul, a găsit un “şpan” metalic pe fundul de sertar al calculatorului. Şi sistemul a inceput să meargă de minune. Ce înseamnă să fii ordonat şi curat la locul de muncă…



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
coment
xxx
23 Mai 2010, 08:19:59
sormar
Ca unul care am facut parte din "echipa" anilor 80 (IIRUC) am apreciat f.mult articolul.Asa a fost.Pacat de anii care au urmat "revolutiei".Inca mai am nostalgia acelor timpuri.Amintirile insa nu mor,nici speranta ,dar ea are avantajul de a muri ultima.
10 Decembrie 2010, 12:44:36
FLORIN
ma numesc florin am 15ani sunt din busteni, si vin cu o mare rugaminte la dumneavoastra. vin sarbatorile de paste, iar noi nu avem ce pune pe masa . tata nu lucreaza doar mama, si lucreaza la matura pe strada in frig si ger pentru 500 de lei pe luna.tata este operat la picior.din banii acestia mama trebuie sa plateasca datoriile la magazin , datoriile la oameni care ne mai dau bani imprumut, si noi numai ramanem cu nimic.va cer ajutorul ca sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti ca sa punem cate ceva de sarbatori pe masa. va trimit acest mesaj de la calculatorul unui vecin care ne mai ajuta si dansul din cand in cand.va rugam din tot sufletul sa ne ajutati cu ce puteti ca sa ne facem si noi sarbatorile de paste ca orice om.Am vrea si noi ca orice om sa avem si noi un cozonac si un ou rosu. dar daca nu avem nu putem face nimic. Dintr-un singur salariu, adus de mama, nu ne putem permite absolut nimic, pentru ca avem datorii la magazine care ne dau pe datorie, si trebuie sa dam inapoi si banii celor ce ne mai ajuta din cand in cand.si noi numai ramanem cu nimic ca sa ne punem pe masa de paste.Va rugam din tot sufletul, daca puteti sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti, ca sa ne putem face si noi aceasta mare sarbatoare cum trebuie, cum si-o fac toti oameni. numai cu ajutorul dumneavoastra putem fi si noi mai fericiti de paste. daca vreti sa ne ajutati, va las numarul meu de telefon, si daca vrei sa ne ajutati, ma puteti suna 0723022632. va multumesc si cred ca aceasta scrisoare, nu o veti arunca.
03 Martie 2011, 06:37:10