Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Outsourcing-ul (nu) înseamnă doar lohn IT în România

30 Aprilie 2009



În general, outsourcingul este privit în România ca un soi de „patrimoniu naţional“, care, exploatat corespunzător, este un aducător de valută la buget. O perspectivă parţial corectă, criticată de numeroase voci care pledează împotriva exportului de scriere de cod în favoarea proprietăţii intelectuale. Însă outosurcing-ul, indiferent că este vorba de offshoring, sau nearshoring, sau multisourcing, sau crowdsourcing etc. nu înseamnă doar lohn în industria IT&C, ci şi externalizare de servicii informatice, un domeniu în dezvoltare în România, dar care aşteaptă încă marele impuls, care poate veni din zona guvernamentală.

În 2003, Eran Carmel, specialist în outsourcing-ul serviciilor software, plasa România (în studiul „Taxonomy of New Software Exporting Nations“) în categoria „Emerging software exporting nations“, alături de Brazilia, Mexic, Corea, Pakistan, Bulgaria, Ucraina, Polonia, Cehia, Ungaria etc. Clasificarea realizată de Carmel este structurată pe cinci categorii: „Major software exporting nations“, unde sunt prezente „marile puteri IT“ mondiale, precum SUA, Germania, Franţa, Canada, Japonia, Israel, India etc.; „Transition software exporting nations“, cu doar două ţări incluse în această categorie, Rusia şi China; „Emerging software exporting nations“, cu ţările nominalizate mai sus; „Infant stage software exporting nations“, care include Cuba, Salvador, Iordania, Egipt, Bangladeş, Vietnam, Indonezia, Iran etc. şi „Non-Competing“, ţări mici, fără capacităţi deosebite în domeniul IT.


De atunci, chiar dacă ierarhia mondială s-a mai schimbat (ce-i drept accelerat în ultimul an, ca urmare a impactului crizei economice mondiale), România şi-a menţinut reputaţia ca destinaţie de outsourcing software (ITO – IT Outsourcing). Aceasta în pofida faptului că avantajul „mâinii de lucru ieftine“, unul dintre argumentele esenţiale din perspectiva lui Carmel, dar şi a altor analişti, a început să se atenueze în cazul ţării noastre. Dovadă şi relocarea discretă a câtorva activităţi outsoursate de companii de afară, către alte ţări mai ieftine în materie de resurse umane calificate (a se citi „o disponibilitate sporită de specialişti talentaţi şi costuri mai competitive“).


România, încă atractivă

În pofida acestor scumpiri inerente, criza a reapoziţionat piaţa locală muncii, respectiv a temperat pretenţiile în creştere ale specialiştilor IT, şi prin urmare România îşi menţine o poziţie fruntaşă în eşalonul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, conform companiei de consultanţă şi cercetare de piaţă PMR. (Poziţia de lider este ocupată de Ucraina.) Potrivit PMR, specializată în această regiune, la nivelul anului trecut, în România existau aproximativ 600 de companii care aveau ca obiect de activitate principal outsourcing-ul.


Un alt studiu care confirmă atractivitatea ţării noastre pe piaţa internaţională de outsourcing este cel realizat în 2007 de compania de consultanţă Gartner. Studiul a analizat eficienţa potenţialelor contracte de outsourcing în România din perspectiva mai multor criterii: cunoaşterea limbilor de circulaţie internaţională (cu preponderenţă a englezei), sprijinul guvernamental, piaţa muncii, infrastructura, sistemul educaţional, costurile, mediul politic şi economic, compatibilitatea culturală, maturitatea globală şi juridică, proprietatea intelectuală. Toate calificativele înregistrate au fost de bine sau foarte bine, singura excepţie fiind capitolul infrastructură, notat cu „acceptabil“, şi, potrivit lui Felix Enescu, reprezentant al cabinetului Gartner în ţara noastră, studiul poziţionează România pe „lista scurtă“ în topul locaţiilor de outsourcing la nivel mondial.


Outourcing = doar offshoring?

Numărul mare de firme locale care activează în zona outsourcing-ului, precum şi profitabilitatea ridicată înregistrată de acestea, confirmă viabilitatea acestui model de business pentru companiile româneşti din domeniul IT&C.
Dar, în pofida argumentelor citate, au existat şi există încă multe voci care critică această practică de business, care a cunoscut o dezvoltare explozivă odată cu intrarea în era globalizării, subliniind că, în majoritatea cazurilor, este vorba de offshoring, înţeles exclusiv prin subînchirierea forţei de muncă autohtone pentru scrierea de cod sursă. (Deputatul Varujan Pambuccian, ex-preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor, a fost unul dintre cei mai acerbi critici ai „lohn-ului industriei IT locale“, pledând în nenumărate rânduri pentru exportul de proprietate intelectuală şi nu de „forţă brută“.)


Însă outsorcing-ul, fie că este vorba de offshoring sau nearshoring, înseamnă şi altceva decât „lohn IT“, mai precis externalizare de servicii IT (denumit de către unii specialişti cu titulatura de „strategic outsourcing“), domeniu mult mai rentabil, evident, decât scrierea de cod. Numai că, în acest caz, parametrii de calificare a ofertei unui potenţial furnizor de servicii nu mai pot fi cei enunţaţi în evaluarea făcută de Gartner, criteriul preţului fiind detronat în favoarea calităţii serviciilor oferite. Iar aici intervine experienţa potenţialului client în definirea şi negocierea condiţiilor de livrare ale acestor servicii (celebrele SLA-uri – Service Level Agreement), în scopul obţinerii unui nivel de calitate la un cost total de proprietate (Total Cost of Ownership – TCO) cât mai avantajos.


Din această negociere client-furnizor de servicii provine rezultatul win-win. Dacă această balanţă nu este echilibrată, orice înclinare de-o parte sau de alta aduce renegocieri din partea clientului sau reajustări de preţuri din partea furnizorului, fapt care va tensiona relaţia dintre cei doi. De altfel, cabinetele de consultanţă avertizează că, în perioada actuală, furnizorii de servicii IT se confruntă şi se mai vor confrunta cu solicitări de renegociere din partea clienţilor, precum şi cu scurtarea duratei de încheiere a contractelor. Ceea ce impune reorientarea şi reproiectarea ofertelor din partea furnizorilor, astfel încât să răspundă cât mai adecvat cerinţelor pieţei.


Există speranţe

Revenind însă la diferenţa dintre offshoring (denumire generică prin care criticii fac referire cu precădere la lohn-ul IT) şi IT outsourcing services, trebuie recunoscut că, din punct de vedere al valorii cifrei de afaceri, scrierea de cod obţine încă scoruri superioare externalizării de servicii IT. Şi aceasta pentru că, pe lângă atractivitatea sporită a României, piaţa locală este reticentă vizavi de astfel de servicii, pe de o parte, iar pe de altă parte oferta pe piaţa externă nu este una foarte consistentă. (Singura excepţie pare a fi industria de Call center, care a cunoscut o dezvoltare rapidă, calităţile lingvistice ale românilor fiind larg apreciate de companiile străine.)


Deşi diferenţa persistă, există speranţe şi pentru impulsionarea cererii pe plan intern, numai că acestea se află în zona guvernamentală, potrivit lui Eugen Schwab-Chesaru, partner & managing director Pierre Audoin Consultants. Conform consultantului PAC, o iniţiativă guvernamentală în zona externalizării serviciilor IT ar putea genera un efect de masă, crescând credibilitatea acestui model de business.


Şi deşi nu se întrevăd semnale pozitive în acest sens, IT outsourcing services rămânând o opţiune doar pentru marile companii locale, pentru subsidiarele grupurilor multinaţionale şi pentru câteva instituţii financiar-bancare, furnizorii locali sunt optimişti, preconizând o creştere a pieţei externalizării de servicii IT, fapt la care va contribui şi orientarea clienţilor spre multisourcing (mai mulţi furnizori care lucrează concertat pentru a oferi un unic serviciu).



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite