Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Securitate >> Stiri si comunicate

Kaspersky upgradeaza produsul pentru securizarea telefoanelor inteligente

04 Iunie 2009



Kaspersky Lab a lansat in Romania versiunea 8.0 a produsului Mobile Security, o soluţie de protecţie a telefoanelor de tip smartphone împotriva ameninţărilor informatice, a pierderii datelor personale sau a tentativelor de furt al terminalului.
Noul Kaspersky Mobile Security este construit pe baza unor tehnologii de ultimă generaţie, oferind un nivel de protecţie ridicat împotriva viruşilor pentru smartphone-uri. În plus, opţiuni precum SMS Find pot localiza un telefon furat (dacă include suport GPS) prin trimiterea către acesta a unui mesaj text cu parolă. Proprietarul dispozitivului mobil primeşte apoi un link către Google Maps, afişând coordonatele de identificare a poziţiei telefonului. Costul produsului este de circa 30Euro, valabilitatea licentei fiind 1 an.
Modulul Anti-Theft permite proprietarului unui smartphone pierdut sau furat să blocheze de la distanţă accesul la acesta sau să şteargă toate informaţiile personale din memorie. În situaţia în care cartela SIM este înlocuită, funcţia SIM Watch a Kaspersky Mobile Security va trimite către proprietar un mesaj ascuns cu noul număr de telefon. Această opţiune asigură blocarea sau ştergerea memoriei telefonului indiferent de circumstanţe şi, mai mult de atât, noul număr poate fi utilizat pentru localizarea smartphone-ului şi înapoierea lui către utilizatorul de drept.
„Acum, stocarea informaţiilor personale sau a datelor confidenţiale pe telefonul mobil este mult mai sigură, datorită folderului protejat cu parolă pus la dispoziţie de KMS 8”, a spus Teodor Cimpoeşu, Managing Director Kaspersky Lab România & Bulgaria. „De asemenea, noua soluţie de securitate include şi un modul de Control Parental, care le oferă părinţilor posibilitatea de a localiza poziţia pe hartă a copilului, prin funcţia SMS Find, sau de a restricţiona trimiterea sau recepţionarea de SMS-uri de la anumite numere de telefon”, a completat acesta.
Kaspersky Mobile Security 8 include şi un modul Anti-spam îmbunătăţit. Filtrul de protecţie poate fi utilizat atât pentru blocarea mesajelor email sau SMS nedorite, dar şi a apelurilor telefonice. În acelaşi timp, Mobile Security poate funcţiona în mod whitelist (acceptarea apelurilor şi mesajelor din partea unei liste limitate de contacte) sau blacklist (acceptarea mesajelor şi apelurilor de la toate contactele, mai puţin cele din blacklist).
Modulul antivirus include unul dintre cele mai eficiente motoare de scanare disponibile pentru protecţia smartphone-urilor. Acesta poate fi utilizat pentru scanarea automată a tuturor datelor care intră în telefon sau pentru scanarea on-demand a dispozitivului. Toate aplicaţiile suspecte pot fi şterse sau blocate în carantină. Pentru funcţionarea eficientă a motorului de scanare antivirus este recomandată actualizarea permanentă a bazelor de date cu semnături prin intermediul sincronizării cu un PC sau conectării la internet a smartphone-ului.
Firewall-ul integrat din Kaspersky Mobile Security 8 previne atacurile hackerilor sau pătrunderea viruşilor prin intermediul conexiunilor Bluetooth sau Wi-Fi.
Noua aplicaţie produsă de Kaspersky Lab este compatibilă cu următoarele sisteme de operare pentru smartphone-uri: Symbian OS 9.1, 9.2, 9.3 şi Windows Mobile 5.0, 6.0 şi 6.1.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite