Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Comunicatii >> Stiri si comunicate

InfoClick va crea si administra registrul abonatilor de telefonie

10 Iunie 2009



ANCOM a anuntat ca, in urma analizei ofertelor depuse de către trei companii în cadrul celor două proceduri de licitaţie pentru punerea la dispoziţia utilizatorilor a unui serviciu de informaţii privind abonaţii şi a unui registru al abonaţilor, a desemnat ca furnizor de serviciu universal compania InfoClick SA, în asociere cu Newsphone Hellas SA Atena Grecia Sucursala Bucureşti, atât pentru crearea şi administrarea unui registru al abonaţilor, cât şi pentru furnizarea unui serviciu de informaţii privind abonaţii.
Ofertele InfoClick au fost declarate câştigătoare, cu un punctaj de 94,06 puncte din 100 posibile pentru registrul abonaţilor şi un punctaj maxim pentru serviciul de informaţii privind abonaţii.
Au mai depus oferte compania Mediasat SA pentru registrul abonaţilor şi pentru serviciul de informaţii privind abonaţii şi compania S.C. Borg Design SRL pentru registrul abonaţilor, ofertele celor două întrunind punctaje mai mici decât cele obţinute de câştigător.
InfoClick este desemnat furnizor de serviciu universal pe o perioadă de 2 ani de la momentul punerii la dispoziţia utilizatorilor finali, pentru prima dată, a registrului abonaţilor şi a serviciului de informaţii privind abonaţii. Aceste servicii trebuie să fie disponibile cel mai târziu la data de 31 octombrie 2009.
Compania desemnată furnizor de serviciu universal are obligaţia de a realiza şi administra baza de date completă, care să includă numerele de telefon şi de fax şi anumite date de identificare ale abonaţilor serviciilor de telefonie destinate publicului din România (inclusiv utilizatorii de cartele preplătite) care acceptă acest lucru.
Registrul abonaţilor va fi accesibil publicului în formă electronică, în timp ce serviciul de informaţii privind abonaţii va fi accesibil publicului prin formarea numărului naţional scurt 118 800, alocat furnizorului InfoClick.
Constatând că, în prezent, în România, nu este satisfăcut prin mecanismele comerciale specifice unei pieţe concurenţiale dreptul utilizatorilor finali de a avea la dispoziţie un serviciu de informaţii privind abonaţii şi un registru care să ofere informaţii cu privire la numerele de telefon ale tuturor abonaţilor la servicii de telefonie care acceptă acest lucru, autoritatea de reglementare a desemnat un furnizor de serviciu universal care să pună aceste servicii la dispoziţia utilizatorilor. Autoritatea a alocat, de asemenea, numere de forma 118 (xyz) altor 11 furnizori, care ar putea să ofere servicii de informaţii privind abonaţii în maxim un an de la alocare.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite