Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Enterprise Applications >> Comunicatii >> Stiri si comunicate

Orange reduce tarifele pentru serviciile de date īn roaming

30 Iunie 2009



După ce a redus tarifele pentru convorbiri şi mesaje scrise în roaming, Orange lansează pe 1 iulie noi oferte pentru transferul de date în roaming care aduc clienţilor reduceri semnificative la tarife (tarifele pentru abonaţi prezentate mai jos nu includ TVA. În cazul utilizatorilor PrePay, aceştia achită TVA-ul odată cu achiziţionarea cartelei cu număr).
Orange lansează Travel Data Start, o nouă opţiune de roaming care include 2 MB pentru trafic de date în Uniunea Europeană şi Elveţia pentru o taxă de activare de 2 euro. Avantajul clientului se păstrează şi după consumarea traficului inclus, tariful pentru traficul de date utilizat în afara opţiunii fiind de 2 euro/MB, la jumătate din tariful standard de date în roaming. Opţiunea este disponibilă atât pentru abonaţi cât şi pentru utilizatorii Orange PrePay.
Cei care călătoresc în Uniunea Europeană şi accesează frecvent internetul în roaming beneficiazǎ de reducere de 25% la taxa de activare a opţiunilor Orange Travel Data Monthly, tarifele fiind astfel reduse până la 0,75 euro/MB (fără TVA). Astfel, abonaţii Orange pot alege, în funcţie de traficul inclus dorit, pachetul de date Travel Data Monthly de 10 MB, 25 MB sau 60 MB la 15 euro, 30 euro, respectiv 45 euro/lună.
Accesul de pe mobil la e-mail în roaming este acum mai atractiv cu opţiunile BlackBerry Roaming, cu tarife reduse la jumătate. Abonamentul BlackBerry Europe costă acum 9 euro/lună, în loc de 18 euro/lună şi include 4 MB/lună pentru trafic de date în ţările Uniunii Europene. BlackBerry Roaming costă 12 euro/lună, în loc de 24 euro/lună şi oferă 4 MB/lună în toate reţelele din lume cu care Orange are acorduri pentru GPRS roaming.
Totodată, Orange reduce tarifele standard pentru traficul de date în roaming şi oferă un cost unic de 4 euro/MB în toate reţelele din Uniunea Europeană şi Elveţia.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite