Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Soluţii mobile pentru oamenii de vânzări

01 Iulie 2009



Informaţia are valoare atunci când este folosită la momentul şi în conjunctura potrivită. Când o companie reuşeşte, pe baze tehnologice, să pună informaţia la dispoziţia angajaţilor acolo unde aceştia au nevoie - într-un showroom, la sediul clientului, într-o cameră de hotel sau pe stradă -, tranzacţiile vor fi mai rapide şi mai eficiente. Mai mult, angajaţii vor fi mai productivi, iar clienţii mai mulţumiţi.

Există mai multe categorii profesionale cărora tehnologiile mobile le oferă un maxim de eficienţă: managerii cu responsabilităţi regionale, echipele de suport tehnic on-site, oamenii de vânzări etc. Probabil, mobilitatea oferă cele mai mari beneficii echipelor de vânzări. Prin excelenţă, oamenii de vânzări stau cel mai puţin în birou. Locul lor de muncă este, de cele mai multe ori, alături de client, indiferent dacă acesta este la sediul propriu sau pe terenul de tenis. Capacitatea de a beneficia şi de a oferi informaţii în orice moment scuteşte oamenii de vânzări de vizite frecvente la sediul companiei pentru actualizarea informaţiei, de ore pierdute în trafic în timpul cărora clientul poate alege un alt furnizor. Cu ajutorul tehnologiilor mobile, echipele de vânzări pot fi în contact permanent cu sediul central (cu stocurile, discounturile şi datele despre clienţi) şi ca atare pot scurta ciclul de vânzare, reduce costurile induse de aceste procese şi pot creşte profitabilitatea companiei. Mobilitatea ajută chiar şi pe cei mai experimentaţi membri ai echipei să vândă mai mult într-un timp mai scurt.


Ce oferă mobilitatea?
Mobilitatea înseamnă acces la informaţii, indiferent dacă este vorba de email mobil, navigare web, acces la aplicaţii corporate şi, implicit, consultare stocuri, bonitate clienţi, liste de preţuri, politici de discount etc. Aceste funcţionalităţi au impact direct asupra eficienţei prin:
- eliminarea unor activităţi consumatoare de timp ca deplasările;
- creşterea gradului de independenţă al angajaţilor mobili, care vor avea astfel acces la informaţiile de care au nevoie, atunci când au nevoie de ele;
- creşterea productivităţii angajaţilor mobili printr-o mai bună utilizare a timpilor morţi, întrucât aceştia au acum posibilitatea de a actualiza informaţiile în orice moment şi nu mai trebuie să aştepte până când ajung la un calculator;
- comunicarea bidirecţională, lucrătorii mobili preiau dar şi introduc date în sistem;
- utilizarea celor mai noi informaţii din bazele de date;
- utilizarea aceloraşi informaţii de către toţi membrii echipei de vânzări.


Libertate la mobilitate
Succesul mobilităţii se bazează pe două elemente cheie: dispozitivele mobile şi comunicaţiile. Vodafone acordă o importanţă deosebită conceptului de mobilitate, iar în oferta companiei există mai multe servicii pe acest segment, acoperind cererile oricărui tip de consumator: liber-profesionişti, IMM-uri sau companii mari. Cea mai cunoscută soluţie de conectivitate mobilă la Internet pentru laptop este Vodafone Mobile Connect, care oferă acces de oriunde la e-mail, la Internet şi la reţeaua companiei. Datorită vitezei ridicate de transfer al datelor, până la 7,2 Mbps prin 3G Broadband şi acoperirii în peste 500 localităţi din România, experienţa de utilizare este comparabilă cu cea de la birou. Funcţionalităţi majore ale Vodafone Mobile Connect sunt:
• acces la Internet, email şi foldere de reţea de oriunde din ţară sau chiar în afara ţării;
• compatibilitate cu majoritatea sistemelor de operare (chiar şi Apple şi Linux);
• simplitate în instalare şi activare; este de tip plug&play, fără setări manuale sau cunoştinţe tehnice necesare
Serviciul beneficiază de suport tehnic dedicat, roaming, trafic nelimitat, precum şi de oferte speciale pentru pachete VMC+laptop cu posibilitatea de finanţare.


BlackBerry ca asistent personal
Un serviciu Vodafone cu mari beneficii pentru oamenii de vânzări este şi BlackBerry, bazat pe terminalele cu acelaşi nume. Alături de notorietatea terminalelor, serviciul este combinaţia ideală între funcţionalităţi de e-mail, MMS, SMS, telefon mobil, organizer şi acces la Internet şi Intranet. Contul Blackberry poate integra până la 10 adrese de email, iar prin tehnologia „push-to-email“ mesajele din Inbox-ul sunt trimise automat în timp real pe terminalul mobil, fără a fi nevoie de sincronizare prealabilă cu computerul. Mesajele sunt comprimate, ceea ce face transmisia foarte rapidă, iar browserul integrat oferă acces la Internet. Mai mult, pot fi vizualizate şi trimise fişiere ataşate în cele mai cunoscute formate: Word, Excel, Powerpoint, Acrobat Reader, imagini etc. Astfel, orice documente (oferte, specificaţii, contracte, prezentări) pot fi deschise şi analizate. Complementar, terminalul BlackBerry oferă funcţionalităţi de Contact Management, foarte utile oamenilor de vânzări, ce îşi pot consulta oricând întâlnirile stabilite în calendar, lista activităţilor zilnice sau lista de contacte. Astfel, BlackBerry se transformă într-un apreciat asistent personal. Pentru companiile cu cerinţe deosebite în ceea ce priveşte mobilitatea, Vodafone oferă şi servicii de acces la aplicaţii de business personalizate.


Serviciul de Aplicaţii Vodafone
Lansat în 2007 şi folosit de numeroase companii, Serviciul de Aplicaţii Vodafone (SAV) facilitează utilizatorilor de telefonie mobilă folosirea de la distanţă a aplicaţiilor cu care lucrează (de exemplu Siebel, Oracle, Remedy, Salesforce.com şi SAP) cu ajutorul dispozitivelor de tipul BlackBerry, Pocket PC sau Symbian. Vodafone poate oferi aplicaţii mobile o serie de aplicaţii fixe „standard“ cum ar fi: Siebel CRM, Oracle iProcurement, Remedy, Salesforce.com, SAP, dar gama de aplicaţii se extinde constant. Mai mult, în funcţie de proiect, este posibil ca SAV să poate fi folosit pentru sistemele non-standard, bazele de date proprii şi aplicaţiile pe comandă. Platforma se poate integra foarte uşor cu sisteme construite la cerere şi cu un nivel de customizare foarte detaliat, pe baza unor standarde precum: webservices, Microsoft BizTalk, Java Database Connectivity etc. Arhitectura SAV este foarte simplă. Dispozitivul utilizatorului este conectat prin intermediul reţelei de telefonie mobilă la serverul SAV, care la rândul său este conectat în condiţii de securitate prin Internet sau printr-o conexiune configurată, prin firewall la baza de date back-end. Acest lucru permite utilizatorilor să aibă acces rapid la aplicaţii în timpul deplasărilor prin limitarea funcţiilor disponibile la cele de care utilizatorul are nevoie atunci când lucrează din afara biroului. Astfel, transferul de date este redus la minim, obţinându-se o eficienţă optimă pentru utilizator. De asemenea, utilizatorii pot acţiona rapid prin intermediul unei interfeţe intuitive, proiectată astfel încât să folosească la maxim caracteristicile de navigare ale dispozitivului utilizat dar şi să lucreze oriunde - chiar şi în zone în care nu are acoperire - pentru că reţeaua actualizează automat informaţiile atunci când utilizatorul revine într-o zonă care are acoperire. Complementar, există serviciul Vodafone Data Collection, care transformă formularele pe hârtie existente într-o companie şi le face disponibile într-un format electronic pe telefonul mobil, dar şi captează datele din teren (inclusiv imagini) şi le trimite automat în baza de date de la birou pentru prelucrare.


Securitate şi aplicabilitate
Din punct de vedere al securităţii, utilizarea SAV oferă o garanţie totală, datele fiind securizare end to end. Conexiunea dintre clientul mobil şi server-ul VAS se face folosind SSL (Secure Sockets Laye, un sistem prin care datele sunt criptate înainte de a fi trimise pe Internet) iar transmisia de date între VAS şi serverul clientului se face prin VPN (Reţea Virtuală Privată). Securitatea este configurabilă, permiţând ridicarea nivelului de securitate la nivelul aşteptărilor clientului. Serviciul de Aplicaţii Vodafone se bazează în România pe activitatea unor parteneri certificaţi precum: TotalSoft, S&T, Omnilogic, Wizrom, VectorSoftware.


Aplicabilitatea soluţiilor de mobilitate este foarte cuprinzătoare, vânzările fiind doar una dintre activităţi. Practic, orice tip de activitate care implică ieşirea din birou poate beneficia de avantajele reale ale mobilităţii. Mutând aplicaţiile de pe desktop-uri pe smartphone-uri şi PDA-uri, utilizatorii vor putea accesa informaţiile indiferent de locaţia lor astfel devenind mai eficienţi în procesele de business. Aplicaţiile vor deveni un instrument de business mai valoros pe masura ce se intensifica utilizarea şi datele sunt îmbogăţite, iar investiţiile în tehnologie vor fi recuperate mai rapid. În mod curent, pe piaţa locală este disponibilă o gamă extinsă de aplicaţii mobile, atât prin Vodafone, cât şi prin partenerii certificaţi, precum şi competenţele necesare pentru transformarea acestora într-un real avantaj competitiv.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite