Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cum să demarezi un proiect de virtualizare a serverelor

01 Iulie 2009



Virtualizarea serverelor este considerată de către specialişti ca fiind tehnologia care oferă, la ora actuală, un răspuns optim la solicitările de eficientizare şi reducere a costurilor. Pentru a beneficia însă de toate avantajele oferite de virtualizare, migrarea serverelor fizice trebuie realizată urmând o serie de paşi logici, integraţi într-un proiect coerent. O abordare care poate evita ricurile inerente trecerii la o nouă tehnologie.


Aminteam în numărul anterior al revistei că virtualizarea serverelor reprezintă o tehnologie cu un grad ridicat de atractivitate şi pentru companiile româneşti, chiar dacă blocarea investiţiilor IT a devenit una dintre principalele măsuri de protecţie împotriva crizei financiare. Motivul este evident şi consistă în principalul argument dezvoltat de vendorii de astfel de tehnologii – reducerea costurilor.


Galeria de argumente este însă mult mai extinsă, mergând de la consolidare, până la soluţii mult mai rapide, facile, eficiente şi mai ales puţin costisitoare de Disaster recovery. Argumentele sunt multiple. De exemplu: funcţionalităţile avansate de failure şi back-up sunt simplu şi rapid de configurat, independent de platforma hardware pe care sunt găzduite; soluţiile de tipul „Physical to Virtual“ (precum cele oferite de VMware) permit virtualizarea rapidă a unui server fizic, care poate fi foarte rapid transferat pe un alt server, ceea ce poate genera economii importante – un singur server putând fi utilizat ca locaţie de back-up pentru mai multe maşini fizice. În cazul unei maşini virtuale, mutarea acesteia pe un alt server este şi mai rapidă, iar prin realizarea de copii sincrone ale bazelor de date şi fişierelor aferente respectivei maşini, redemararea poate fi realizată instantaneu. Practic, în acest fel, se asigură un nivel ridicat de disponibilitate a aplicaţiilor, mult mai economic decât dacă
s-ar apela la modelul clasic de dublare a serverelor fizice. (În plus, există instrumente care permit ca migrarea serverelor virtuale pe un server valid să fie realizată după reguli de prioritate parametrabile.) Timpul câştigat prin intermediul virtualizării reprezintă un element a cărui valoare este direct proporţională cu gradul de importanţă al aplicaţiilor.


Virtualizarea permite însă şi ameliorarea calităţii aplicaţiilor critice prin soluţiile de distribuire a resurselor (realocare dinamică), care pot fi parametrizate funcţie de importanţa aplicaţiilor. Maşinile virtuale pot fi transferate automat de pe un server fizic pe un altul nu doar în cazuri de pană, ci ţinând cont de criterii mult mai complexe precum gradul de încărcare al capacităţii de procesare, memorie etc. Astfel, prin intermediul acestor instrumente, dacă un server care execută o aplicaţie critică se apropie de nivelul de saturare acesta va fi transferat pe un server mai puternic şi/sau cu mai multe resurse disponibile.


Dincolo de beneficii
Există deci destule motive ca virtualizarea să reprezinte o tehnologie unanim adoptată. De altfel, este adoptată pe scară largă nu doar de către companiile care deţin un Data center (situaţie în care economiile sunt semnificative, reducerile de costuri pe consum fiind importante), ci şi de către firmele care au un număr redus de servere. Firme pentru care primele beneficii urmărite sunt creşterea gradului de disponibilitate şi flexibilitate a resurselor informatice, pe locul doi situându-se reducerea costurilor reprezentate de achiziţiile hardware, dar şi diminuarea complexităţii procesului de administrare a mai multe sisteme (hardware şi software) eterogene.


Însă, potrivit unui studiu realizat de cabinetul de analiză Strategic Counsel pentru Computer Associates (pe un eşantion de 969 de companii cu peste 500 de angajaţi), fără o metodologie bine pusă la punct, toate aceste argumente sunt greu de măsurat în plan practic. Studiul a indicat că jumătate din companiile intervievate nu au fost capabile să măsoare concret beneficiile acestei tehnologii, nici în termen de disponibilitate şi nici în termen de randament al investiţiei. Puţinele companii care au reuşit să realizeze o evaluare în acest sens, estimau un RoI care se situează între o lună şi 12 luni, economiile realizate înscriindu-se între 10% şi 25%, raportat la cheltuielile anterioare implementării tehnologiilor de virtualizare. În plus, studiul a mai indicat că, spre deosebire de discursul vendorilor de tehnologii de virtualizare, care se axează, dincolo de argumentul financiar, şi pe rapiditatea cu care pot intra în „producţie“ soluţiile lor, exemplele indicând un interval de timp mergând de la o săptămână la maximum o lună, în practică lucrurile stau cu totul altfel, intervalul minim fiind de şase luni.


Studiul Strategic Counsel, care nu este singurul în această direcţie, este un avertisment asupra diferenţelor semnificative dintre ideile preconcepute existente în piaţă şi ceea ce se întâmplă în realitate. Nu este însă singurul aspect critic semnalat de către analişti. Astfel, potrivit specialiştilor, adoptarea accelerată a tehnologiilor de virtualizare în cadrul unei companii, fără un plan bine stabilit, duce la o complicare serioasă a muncii administratorilor, care se văd nevoiţi să facă faţă unui număr tot mai mare de task-uri. În plus, se poate ajunge în situaţia (destul de frecventă, se pare) în care un procent semnificativ de maşini virtuale să fie subutilizate sau chiar „pierdute din vedere“ (conform studiilor, în cazul fermelor de servere mari, 30% servere virtuale cu statut idle nu reprezintă o situaţie rară). Blocarea resurselor alocate acestor maşini virtuale subutilizate face ca argumente precum eficienţă, economie, consolidare să pară lipsite de sens.


Abordare coerentă
Evident, pentru fiecare dintre situaţiile de mai sus există soluţii. Aplicaţiile de automatizare a task-urilor repetitive pot simplifica semnificativ munca administratorilor, soluţiile de monitorizare şi management ale maşinilor virtuale rezolvă eficient problema subutilizării acestora etc. Dar toate aceste instrumente şi soluţii înseamnă şi ele costuri în plus. Costuri care capătă proporţii considerabile dacă proiectul de virtualizare proliferează anarhic.


Tocmai de aceea, pentru a preîntâmpina şi pentru a putea justifica la orice moment valoarea utilizării virtualizării, specialiştii susţin nevoia realizării şi urmăririi unui plan de adoptare/implementare dezvoltat coerent. Care să pornească cu o etapă de identificare realistă a obiectivelor urmărite, urmată de o cartografie hardware şi software, în scopul facilitării identificării serverelor fizice care urmează a fi virtualizate, ţinând cont de nivelul mediu de încărcare al acestora, dar şi de intervalele de supraîncărcare, precum şi de nivelul de criticitate al aplicaţiilor pe care le găzduiesc.


Ulterior, o atenţie deosebită trebuie acordată fazei de calcul a costurilor de achiziţie, care reprezintă o etapă delicată pentru orice proiect IT. Analiştii susţin totuşi că un calcul RoI anticipativ poate reprezenta un argument convingător pentru Departamentul contabil, dacă se pune accent pe economiile care pot fi obţinute, cel puţin la nivel teoretic.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite