Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Orange Romania va mari numarul angajatilor

09 Iulie 2009



Thierry Millet a fost numit oficial CEO al Orange România. Millet a ocupat poziţia de CEO interimar din luna martie a acestui an. Anterior a deţinut funcţia de director comercial al Orange România, din octombrie 2005. În această calitate a condus departamentele Customer Service, Marketing şi Vânzări pentru utilizatori individuali şi companii.



În cadrul conferinţei de presă în care a fost anunţată numirea noului CEO, Thierry Millet a declarat că una din priorităţile mandatului său o reprezintă satisfacţia şi loializarea clienţilor. Millet a precizat că Orange a elaborat 10 iniţiative pe care le va face publice la momentul oportun.
„Ne vom adapta modelul operaţional. Lansarea programului de franciză în luna martie şi dezvoltările online recente sunt exemple relevante ale iniţiativelor de transformare care vor determina succesul nostru acum şi în viitor”, a mai spus Thierry Millet.
Olaf Swantee, Senior Executive Vice President, Orange Europe, Egypt & Personal a declarat că decizia privind numirea noului CEO al Orange a fost relativ uşoară. „Suntem mulţumiţi de activitatea Orange România. Pentru noi, continuitatea este foarte importantă”.
Pe perioada prezenţei sale în România, Orange a investit 1,6 miliarde de euro. În prezent, compania are 2.700 de angajaţi, urmând ca numărul acestora să crească până la 3.000, pe termen scurt şi mediu. Conform lui Olaf Swantee, Orange România caută angajaţi cu specializări IT, care vor asigura soluţii IT pentru companiile din cadrul grupului. Bucureştiul este principala locaţie pentru aceşti noi angajaţi.
În 2008, Orange România a avut venituri de 1,31 miliarde de euro, iar în primul trimestru al anului 2009 Orange România a înregistrat venituri de 264 de milioane de euro. Swantee a mai spus că Orange România va continua să investească şi în acest an, 10% din veniturile companiei urmând a fi reinvestite.
„Vom investi cu timpul în soluţii de date fixe, însă când mediul şi cadrul de reglementare vor fi cele mai potrivite. Unul din elementele cheie ale serviciilor noastre este Apple. Vom continua colaborarea cu Apple, iar clienţii pot face precomenzi pentru iPhone 3GS online”, a mai spus Olaf Swantee.
Întrebat care va fi impactul asupra Orange România a achiziţionării Zapp de către Cosmote, noul CEO a declarat că „indiferent care vor fi preţurile oferite de Cosmote/Zapp, noi vom face eforturi pentru ca ale noastre să fie mai scăzute”.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite