Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

MCSI vrea interoperabilitate

25 Iulie 2009



Portalul eRomania, lansat în prezenţa primului ministru, a stârnit o mulţime de controverse, pentru că nu e funcţional, fiind doar un concept. Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Gabriel Sandu, spune însă, într-un interviu pentru Market Watch, că „acest proiect e supus dezbaterii publice, urmând ca până la 1 octombrie să vedem cum îl definim”.

Când va deveni funcţional portalul eRomania?

Deocamdată a fost lansat conceptul arhitectural al portalului eRomania, să vadă lumea cam cum îl gândim noi. Acest proiect e supus dezbaterii publice, urmând ca până la 1 octombrie să vedem cum îl definim. ONG-urile, marile firme, micile firme, populaţia, APL-urile, oricine este interesat poate interveni pentru a face propuneri. La ora actuală, eu încerc imposibilul – să fac o inventariere a tot ce înseamnă sisteme informatice în România.


Ce paşi au fost făcuţi până acum?

Astăzi (n.r. - 7.07.2009) am dat drumul la o licitaţie care are în componenţă primele 17 servicii, am încercat să lansez pe piaţă licitaţii cu e-cultură şi e-turism, dar la 15 caiete de sarcini am avut 15 contestaţii. Vreau să fac portalul eRomania cu 100 de servicii electronice. Avem 3.500 de localităţi şi vreo 2.000 de formulare. Vreau să propun Guvernului un proiect de standardizare a formularelor. Singura soluţie pe care o avem este Ghişeul virtual, pe care, până la 1 octombrie, o să-l fac în interconectare cu judeţele şi municipiile reşedinţă de judeţ. Şi sper ca, până atunci, să am şapte-opt servicii. De asemenea, pentru e-justitie am două proiecte mari care sunt destul de costisitoare. Tot ce înseamnă hotărâri de guvern, ordonanţe, legi, proiecte în Guvernul României, ar trebui să se desfăşoare online. Ar trebui să fie un portal uriaş, în care ieşirea să se facă prin departamentul Relaţia cu Parlamentul. Victor Ponta a dat drumul la o simulare pentru un asemenea portal care se va lega la eRomânia şi ulterior va trebui doar să realizăm comunicarea online în interiorul Guvernului. Al doilea proiect e cel în care ar trebui să sistematizăm întreaga reţea de legi – toate legile comerciale, penale etc. în vigoare de la origini până în prezent. După ce avem baza de date putem trece şi la sistematizarea lor pe specializări. Mâine (n.r. - 8.07.2009) voi băga în Guvern un Memorandum prin care mi se va aproba cel mai mare centru de supercomputing din sud-estul Europei, High Computing Center. E un CERN mai mic, în care se vor face cercetări pe chimie, mediu, ştiinţa materialelor, biologie, genetică, medicină, geologie etc. Orice zonă de cercetare va fi în interconectare şi interoperabilitate cu 15 universităţi din România, toate institutele de cercetare şi Academia. Este un centru uriaş, în care se vor găsi câteva mii de calculatoare de supercapacitate.


Unde e localizat?

În Bucureşti. Institutul de Cercetări în Informatică. Practic, România nu are un centru de cercetare, aşa cum există în Silicon Valley. Fostul ICI va fi Institutul Naţional pentru Societatea Informaţională.


Aţi analizat sistemele informatice ale oraşelor incluse în proiectul „Oraşe digitale”?

În prezent sunt 18 oraşe. Am desemnat un consilier care răspunde doar de semnarea şi urmărirea tuturor celorlalte protocoale de oraşe digitale. Nici un oraş reşedinţă de judeţ şi nici un judeţ nu va rămâne în afara programului. Merge mai greu decât credeam, pentru că fiecare şi-a făcut o anumită soluţie informatică, va fi greu să le interconectăm pentru că au lucrat inclusiv cu baze diferite de date, dar cred că nu mai devreme de 30 octombrie voi avea o situaţie clară, pentru că nu am reuşit să fac această inventariere nici măcar în Guvernul României şi în agenţiile subordonate. Săptămâna trecută am avut o hotărâre de guvern cu un comitet interministerial, unde s-a decis obligativitatea tuturor autorităţilor publice locale şi a ministerelor de a prezenta sistemele informatice, în aşa fel încât să urmărim interconectarea şi interoperabilitatea lor.


Care sunt planurile MCSI în privinţa parcurilor software?

Până la 1 octombrie voi primi cererile tuturor autorităţilor publice locale. Sper că până la 15 noiembrie voi încheia discuţiile cu toţi cei interesaţi, dar mai ales cu marii jucători din piaţă care doresc să participe la asemenea parteneriate public-privat. Eu trebuie să-mi definesc în primul rând concepţia acestui parc, în care nu ţin neapărat să fiu majoritar. În acest moment nu există decât un început la Galaţi.


Care este numărul estimat de parcuri?

Între opt şi zece. Am cereri din Timişoara, Arad, Ploieşti, Iaşi, dar trebuie să văd în ce măsură la final avem o concordanţă între cerere şi ofertă.


Sunteţi mulţumit de activitatea din primele şase luni?

Una peste alta, părerea mea este că abia încep să conduc.




Gabriel Sandu,
Ministrul Comunicaţiilor
şi Societăţii Informaţionale



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite