Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Technology >> Securitate >> Stiri si comunicate

Kaspersky Lab lansează KIS 2010

15 Septembrie 2009



Kaspersky Lab, unul dintre principalii dezvoltatori de soluţii de securitate IT, a lansat în România suita Kaspersky Internet Security 2010 (KIS 2010) şi soluţia Kaspersky Anti-Virus 2010. Noile versiuni sunt disponibile în magazine în limbile română şi engleză, începând de astăzi. Pot fi achiziţionate însă şi licenţe electronice, prin partenerii Kaspersky.
Printre noutăţile aduse de Kaspersky în suita KIS 2010 se numără şi un sistem de detecţie care foloseşte tehnologiile in-the-cloud, disponibil doar segmentului consumer. Tehnologiile In-the-cloud utilizate în KIS 2010 sunt: controlul activităţii aplicaţiilor folosind baza de date Whitelist, protecţia pro-activă folosind baza de date Whitelist, scanarea la acces a aplicaţiilor şi fişierelor folosind bazele de date UDS şi Whitelist, scanarea la cerere folosind bazele de date UDS şi Whitelist şi scanarea URL folosind bazele de date UDS:URL.
O altă noutate este adusă de opţiunea specială Profil Jocuri, care opreşte alertele, actualizările şi scanările în timpul jocului. De asemenea, KIS 2010 realizează codificarea color a linkurilor către paginile web infectate sau de phishing.


Teodor Cimpoeşu, Managing Director Kaspersky Lab România & Bulgaria a declarat că în acest an Ministerul Justiţiei a dotat 13.000 de calculatoare cu licenţe Kaspersky, licitaţia fiind încheiată prin Ager, unul din partenerii companiei.
Dacă segmentul de retail nu a mers foarte bine la începutul acestui an, cel de business continuă să crească, mai ales după migrarea unor clienţi către soluţiile de securitate Kaspersky, dar şi datorită câştigării unor noi clienţi. Compania se vede astfel obligată să-şi reestimeze cota de piaţă, de la 30% la 20-25% pentru 2009.
Planurile Kaspersky Lab România vizează deschiderea, până la sfârşitul lunii septembrie, a unui magazin online. Pe plan mondial, Kaspersky intenţionează să unifice, începând din 2010, magazinele online proprii (în ceea ce priveşte politica de vânzări, interfaţa grafică şi implementare).
Noua versiune de produse 2010 încorporează avantajele tehnologiei Host-based Intrusion Prevention System (HIPS) într-un modul de Control al Aplicaţiei, care alocă un rating de securitate pentru orice malware necunoscut. Tehnologia Sandbox permite lansarea unei maşini virtuale securizate, iar sistemul Kaspersky Security Network – care foloseşte informaţii de la milioane de utilizatori – permite reducerea timpului de răspuns la noi ameninţări şi actualizează baza de date cu informaţii la zi despre fişiere curate sau infectate.


Suita Kaspersky Internet Security 2010 integrează o funcţionalitate denumită „Safe Run”, bazată de tehnologia Sandbox. „Safe Run” permite utilizatorilor să ruleze orice nou software într-un mediu izolat, protejând sistemul de operare de orice modificări periculoase. Statisticile arată că vulnerabilităţile sistemelor de operare şi ale aplicaţiilor cunoscute sunt deseori exploatate de hackeri pentru a ataca aplicaţiile care utilizează internetul.
Funcţionalitatea „Safe Run” securizează navigarea pe internet, indiferent de browser-ele folosite, permiţând, în acelaşi timp, rularea altor aplicaţii. O ramă verde în jurul ferestrei aplicaţiei informează utilizatorul că este protejat.
Piaţa de securitate din România este estimată la 10 milioane de euro.






Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite