Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Îşi revine piaţa ERP locală în 2010?

28 Octombrie 2009



Cea de a patra ediţie a studiului asupra pieţei locale de soluţii ERP, realizat de societatea europeană de consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC), preconizează un reviriment al acestui sector, începând de anul viitor. O evaluare neconfirmată însă integral de previziunile principalilor jucători din piaţă.

„Anul 2009 este cel mai greu an al industriei de soft şi servicii informatice din România, un moment în care, din păcate, nu se poate vorbi de maturizarea pieţei“, a declarat Eugen Schwab-Chesaru, Managing Director PAC pentru Europa de Est, cu ocazia prezentării celei de a patra ediţii a studiului ERP România. Studiul, care a analizat evoluţia pieţei locale ERP, a relevat o creştere de sub 7% în 2008 şi o scădere în 2009 cu 25% a vânzărilor de licenţe noi (până la un nivel de 27 de milioane de euro), în timp ce serviciile de implementare şi training au suferit un declin de aproape 20% (până la sub 55 de milioane de euro), principala frână în dezvoltarea pieţei fiind criza financiară şi economică vizibilă în România din trimestrul trei 2008, care a făcut ca, treptat, cheltuielile IT să fie reduse, ajungându-se în unele cazuri până la doar 70-75% din bugetele prevăzute în anul anterior. Conform directorului PAC, piaţa ERP locală a înregistrat o scădere mult mai puternică decât cea înregistrată la nivelul întregii pieţe de software şi servicii IT din România (acelaşi fenomen este vizibil şi în comparaţia pieţei de servicii ERP cu evoluţia pieţei de servicii IT). „În ultimele 12 luni s-a făcut vizibilă, cu precădere, o atitudine reactivă cu privire la contracararea efectelor crizei economice şi financiare în România“, a subliniat reprezentantul PAC, care a explicat că scăderea cheltuielilor şi investiţiilor IT împinge piaţa de soft şi servicii informatice către un blocaj care ar putea, la final de an, să genereze ieşirea de pe piaţă a unui număr important de companii, printre care şi vendori şi implementatori ERP. În acest context dificil, Eugen Schwab-Chesaru consideră că „modul în care companiile IT au înţeles să concureze pe timp de criză este total ineficient, chiar dăunător mediului de afaceri, pieţei, industriei IT în general“. Lipsa de viziune, precum şi lupta pentru câştigarea de contracte, au dus, în 2009, la situaţii ridicole de ofertare şi contestare a proiectelor informatice (în special publice, dar şi private).


Evoluţia pieţei ERP pe verticale

Conform analizei evoluţiei business-ului ERP pe verticale, în perioada 2008-2009 cel mai mare recul s-a înregistrat în sectorul de producţie (-31,7%, faţă de -0,4% în perioada 2008-2009), servicii (-20,8%) şi retail (-20,1%). Utilităţile au înregistrat şi ele o scădere de 17,1% (menţinându-se trendul negativ evidenţiat în perioada 2007-2009, când scăderea a fost de doar -7,5%), fiind urmate sectorul bancar (-12,1%) şi de telecom (-11,5%). Unica creştere evidenţiată în 2008-2009 este prezentă în sectorul public, care înregistrează un plus de 2,3% (o valoare aproape de 10 ori mai mică decât în perioada 2007-2008, conform studiului PAC, care releva o creştere de 24,3%). În ceea ce priveşte sectorul public, directorul PAC a evidenţiat lipsa acută a proiectelor guvernamentale, care să vizeze implementarea soluţiilor profesioniste pentru o mai corectă gestionare a fondurilor publice, o previzionare bugetară adecvată şi creşterea transparenţei. Raportându-se însă la situaţia unor ţări din regiune, precum Cehia, Slovacia sau Polonia, care au adoptat masiv soluţiile ERP în sectorul public, PAC prognozează o creştere a pieţei ERP în acest sector de la 13 milioane de euro în 2008, la aproape 35 de milioane de euro în 2013.


Cine sunt principalii actori

În ceea ce priveşte cota de piaţă deţinută de vendorii de soluţii ERP, primul loc în clasamentul realizat de PAC este deţinut de SAP (23-24%), urmat de Oracle (cu aproximativ 15% cotă de piaţă), pe locurile 3-4 situându-se Siveco şi TotalSoft (circa 11-12%), fiind urmate de Wizrom (aprox. 7%) şi Microsoft (sub 5%). Cea mai mare creştere a cotei de piaţă, conform aceleiaşi surse, a fost înregistrată de TotalSoft, care a reuşit o creştere de aproape 60%, urmată de Transart şi Senior Software (cote de piaţă de sub 5%), care au înregistrat creşteri de 20%, respectiv 15%. Scăderi semnificative au înregistrat Siveco şi Epicor.


În clasamentul partenerilor de implementare, prima poziţie este deţinută de S&T România, cu o cotă de piaţă de 12%, urmată de IBM (aprox. 9,5%), Ness Technologies (cca 8,5%) şi Oracle (aprox. 6,5%) la egalitate cu TotalSoft. La capitolul creşteri pe această nişă, TotalSoft este din nou prezentă, cu un plus de 50%, fiind devansată de FairValue, care a reuşit o creştere de 150%, ceea ce i-a permis atingerea unei cote de piaţă de aproximativ 4%. La capitolul scăderi, cel mai mare recul a fost înregistrat de Romsys.


Ce spune piaţa?

Pentru anul 2010, consultanţii PAC prevăd o creştere a pieţei ERP locale, care va fi însă puternic influenţată de cererea din sectorul public. Astfel, PAC estimează o posibilă creştere totală de aproximativ 10% (raportat la valoarea pieţei în 2008-2009), ceea ce ar putea reprezenta un nou start pe o curbă ascendentă a dinamicii pieţei în România (faţă de scăderea de aproape 20% înregistrată în ’08-’09).


Previziunile asupra evoluţiei pozitive nu au fost unanim susţinute de cei cinci reprezentanţi ai principalilor actori din piaţa ERP locală prezenţi la eveniment: Valentin Tomşa, general manager SAP România, Hary Olaru, Package Solutions Leader IBM România, Radu Magda, general manager Computer Sharing Bucureşti, Bogdan Muşat, director de marketing şi strategie TotalSoft, şi Florin Făgărăşan, director divizia de soluţii pentru afaceri S&T România.


Astfel, potrivit lui Valentin Tomşa şi Radu Magda, previziunile PAC vizavi de evoluţia pieţei ERP locale sunt prea optimiste, directorul SAP România estimând că revirimentul va fi vizibil abia la sfârşitul anului viitor - începutul lui 2011: „Din datele pe care le avem noi şi din evoluţiile pe care le-am văzut în celelalte ţări, 2010 nu arată în România atât de pozitiv ca în sondaj. Şi aceasta pentru că apogeul crizei încă nu s-a consumat la noi. Nu s-a întâmplat încă nimic, nu a apărut niciun driver care să stopeze criza şi abia apoi să genereze creşterea. (…) Tsunami-ul, care s-a făcut simţit deja în celelalte ţări noi şi care s-a sfârşit în primul trimestru al acestui an, credem că se va face simţit în România undeva la mijlocul anului viitor, dacă nu chiar mai târziu.“
O opinie susţinută şi de Radu Magda, Computer Sharing Bucureşti, care a subliniat caracterul atipic al pieţei locale, în care predomină proiectele de valoare mică. Valentin Tomşa a mai evidenţiat faptul că valorile scăzute ale pieţei ERP locale fac ca un singur proiect de valoare mare să „denatureze“ valoarea întregii pieţe: „Cifrele, aşa cum s-a evidenţiat în studiu, sunt atât de jos ca valoare, încât o investiţie fundamentală poate schimba datele compet. De exemplu, dacă se face o investiţie de 50 de milioane de euro într-o soluţie ERP de către o instituţie din sectorul public, cum ar fi un minister, lucru perfect fezabil, practic piaţa va creşte cu 100%. (…) Astfel de proiecte «deformează» valorea reală a pieţei.“


Creşterea valorii totale a pieţei ERP locale prin realizarea unor proiecte mari în sectorul public este, însă, un scenariu perfect fezabil, a argumentat directorul PAC. Eugen Schwab-Chesaru a arătat că, în pofida crizei economice şi a instabilităţii politice, factori care au dus la amânarea a numeroase licitaţii lansate în cursul anului 2009, sunt destule proiecte care se pot încă realiza. De altfel, potrivit lui Hary Olaru, IBM România, un astfel de proiect în domeniul public, de valoare mare, este deja într-un stadiu avansat, caietul de sarcini fiind în derulare şi proiectul urmând să fie semnat până în primăvara lui 2010. Reprezentantul IBM a explicat că evoluţia sectorului public este un fenomen inerent, argumentându-şi afirmaţia cu exemple ale unor proiectele de valoarea mare aflate în curs de realizare în regiune, în ţări ca Polonia, Cehia, Slovacia şi Slovenia. Fapt care, a subliniat Olaru, va genera o presiune mai mare a Uniunii Europene în acest sens, materializată prin apariţia unor proiecte similare, în sectorul administraţiei publice sau în cel al utilităţilor, în vara sau toamna lui 2010.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
ioana nicolae
il rog pe d-nul Hary Corneliu Olaru,(daca a locuit candva pe str. Andrei Muresanu) sa ma contacteze la adresa de mail de mai sus.
21 Decembrie 2010, 05:56:32