Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Specialişti IT de... criză

28 Octombrie 2009



Am ajuns să scriu acest articol şi pe timp de… criză. Toată lumea vorbeşte doar despre asta. A devenit o obsesie, iar efectele acestui fenomen se resimt din plin şi la noi. Ce se întâmplă însă cu industria de IT şi, mai ales, cu nişa de securitate a informaţiei? Mai investesc companiile în securitate? Mai avem nevoie de specialişti? Cât mai valorează certificările de securitate a informaţiei pe timp de criză? Întrebări care, poate spre surprinderea multora (că doar suntem în plină criză!), au un răspuns pozitiv.


Conform celui mai recent studiu al companiei IDC, toate provocările ce au determinat până acum creşterea impresionantă a tehnologiilor de securitate a informaţiei nu vor dispărea odată cu criza economică. Dacă top managementul crede că acest lucru se va întampla doar pentru că este criză, se înşală. Hackerii şi cartelurile cybercrime nu sunt în criză, ba chiar lovesc şi mai tare. Organizaţiile trebuie să fie conştiente de acest lucru şi să fie în stare să menţină niveluri de securitate cât de sus pot, dar în cadrul aceluiaşi buget (şi asta într-un caz fericit) sau cu un buget diminuat.


Conform aceluiaşi studiu, se estimează ca piaţa de software de securitate din CEE să se extindă la o rată anuală de creştere complexă de 17,8% până în anul 2012.


Cu toate că firmele româneşti nu investesc suficient în securitatea IT, forţate de intrarea pe piaţa europeană, este de aşteptat ca, în viitorul apropiat, ele să-şi alinieze mentalitatea cu cea din ţările unde securitatea informaţiei se vinde singură.


Cât valorează certificările IT pe timp de criză?

În mod clar, certificările de securitate reprezintă o investiţie în cariera dumneavoastră, care merită făcută. Indiferent dacă aveţi deja câteva certificări sau dacă căutaţi să obţineţi una, o certificare de securitate reprezintă un pariu sigur. Ce se întâmplă în acest moment? Acum câţiva ani, toate certificările recunoscute internaţional şi obţinute în urma unor teste riguroase, majoritatea date online în centre acreditate Pearson-VUE sau Prometric, erau la mare căutare printre IT-işti.


În timp, aşa cum majoritatea centrelor o atestă, acest interes a mai scăzut. Cu toate acestea şi, mai ales, aflându-ne în plină criză, cererea de specialişti în domeniu este în continuă creştere... la fel şi salariile. Conform revistei Information Security Magazine, profesioniştii din securitatea informaţiei aflaţi în patru din cele şase poziţii vizate de respectivul survey câştigă peste 100.000 $ anual, sub formă de salariu de bază şi bonus. Un alt studiu efectuat de către Certification Magazine a arătat că 27% din respondenţi au observat o creştere a propriilor salarii în anul 2008 ca urmare a obţinerii unei certificări de securitate, iar 51% din respondenţi doreau să obţină şi alte certificări de securitate în anul 2009. Studiul, care a cuprins peste 35.000 de specialişti IT din întreaga lume, a relevat faptul că salariul mediu din industria IT a crescut de la 49.170 $ în anul 2007 la 58.520 $ în anul 2008.


Certificările din domeniul IT

A. Certificări bazate pe tehnologii IT, dintre care cele mai importante sunt: Microsoft, Cisco, Check Point, Oracle, IBM, HP, Novell, SUN, LINUX.

1. Microsoft

Microsoft Certified Systems Administrator (MCSA)
Deţinătorii certificării Microsoft Certified Systems Administrator (MCSA) administrează reţeaua şi sistemele bazate pe platforme Windows Microsoft. Specializările includ MCSA: Messaging şi MCSA: Security.


Microsoft Certified Systems Engineer (MCSE)
Deţinătorii certificării Microsoft Certified Systems Engineer (MCSE) creează şi implementează o soluţie de infrastructură bazată pe platforma Windows şi pe serverele cu tehnologie Microsoft. Specializările includ MCSE: Messaging şi MCSE: Security.


2. Check Point

Check Point Certified Security Administrator (CCSA)
CCSA este o certificare a nivelului de bază a cunoştinţelor care validează capacitatea deţinătorilor de a configura şi manageriza produsul FireWall-1 al Check Point, ca o soluţie de securitate din Internet la nivel de organizaţie, în scopul protejării infrastructurii reţelei.


Check Point Certified Security Expert (CCSE)
Certificarea CCSE este recunoscută ca fiind un standard al certificărilor de securitate pentru Internet. CCSE-ii posedă cunoştinţele şi experienţa necesare pentru a configura atât VPN-1/FireWall-1 ca soluţie de securitate pentru Internet, cât şi reţeaua virtuală privată (VPN), care face legătura într-un mod sigur între toate punctele de lucru ale unei organizaţii, protejând schimbul de informaţii şi permiţând accesul la resursele reţelei.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite