Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Premieră în Administraţia Publică

29 Octombrie 2009



Ness Technologies a implementat la Primăria Iaşi o soluţie tip SAP Business All-in-One dedicată sectorului public, ce poartă denumirea de RO SAP Public Sector. Noutatea constă în faptul că Ness este primul partener SAP din România care a trecut procesul de calificare, desfăşurat conform standardelor SAP AG pentru acest tip de soluţie.

Ness nu se află la prima colaborare cu Primăria Iaşi. Împreună au dezvoltat aplicaţii informatice punctuale, în special de tip Portal.


Petru Duşa PhD, PMP Program Manager Professional Services, NESS România subliniază, însă, că implementarea sistemului informatic integrat este un demers diferenţiator în cadrul colaborării dintre cele două organizaţii.


„Luarea deciziei de colaborare s-a bazat pe un proces de selecţie specific achiziţiilor publice. Existenţa unei reprezentanţe a companiei Ness în Iaşi a dobândit relevanţă după luarea deciziei de colaborare, în perioada de stabilizare a soluţiei şi s-a concretizat prin disponibilitatea prezenţei in-site a consultanţilor de aplicaţie”, declară Petru Duşa.




Petru Duşa PhD, PMP Program Manager Professional Services, NESS România


Care au fost nevoile Primăriei Iaşi?

Cristina Nucuţa, Şef Serviciu Informatizare Primăria Iaşi, spune că Primăria Iaşi a realizat un studiu intern, în care s-au evidenţiat, printre primele trei probleme sau nevoi specificate de cei care au răspuns, nevoia de integrare a datelor şi/sau un mai bun acces la date.


„A fost formulată în mod diferit, ca o nevoie pentru: o mai bună comunicare între departamente, inclusiv nevoia de integrare a soft-ului (subcomponentă); o bază de date generalizată pentru utilizare comună, care să fie compatibilă cu strategia de dezvoltare locală, regională şi, implicit, cu administraţia centrală; un modul de soft sau un instrument care ar putea fi utilizat pentru transferul electronic al datelor de la departamentul A la departamentul B; accesarea datelor şi informaţiilor actualizate în „timp util” pentru a reduce timpul necesar pentru personalul Primăriei de a-şi îndeplini propria activitate şi de a satisface cerinţele cetăţenilor”, explică Cristina Nucuţa.




Cristina Nucuţa, Şef Serviciu
Informatizare Primăria Iaşi


Pe plan intern, în cadrul fiecărui departament, existau baze de date şi instrumente de administrare a datelor, care deserveau numai nevoile punctuale ale fiecărui departament, devenind dificil atunci când se punea problema transferării informaţiilor între departamente. Marea majoritate a datelor distribuite între departamente se bazau pe documente scrise, acestea trebuind reintroduse în sistemele proprii, conducând la consum de timp, existând risc ridicat de apariţie a erorilor.


„Din acea analiză s-a constatat necesitatea extinderii bazelor de date, a gestionării datelor în mod unitar, implicit prin eliminarea redundanţelor, cât şi realizarea unei aplicaţii integrate, în care fluxurile de date să fie bine definite şi transferul de informaţii să corespundă nevoilor de comunicare şi de luare a deciziilor”, precizează Cristina Nucuţa.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite