Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Rolul institutelor naţionale în restructurarea sistemului CDI

29 Octombrie 2009



• Soluţia INCD-Microtehnologie

În 2007, au fost lansate o Strategie a cercetării şi un Plan naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare(CDI) pentru perioada 2007-2013. În conformitate cu noul plan, s-au organizat două compeţii pentru finanţare de proiecte (2007, 2008), după care derularea competiţiilor a fost stopată, iar contractele existente au fost subfinanţate în 2009. Din păcate, Strategia nu dă o „cheie” pentru rezolvarea problemelor actuale a căror esenţă constă în necesitatea de a restructura sistemul (în principal format din institute de cercetare, din care câteva zeci sunt “naţionale”) în condiţiile crizei economice şi a unei reduceri drastice a finanţării din fonduri publice. Principalul impuls pentru reformă vine din partea Comisiei Europene, care constată faptul că efectele finanţării activităţii R&D sunt greu vizibile şi cere ca sistemul institutelor de cercetare să fie reformat, astfel încât activitatea lor să aibă un impact mai mare asupra economiei.

În România, până în acest moment, reacţia autorităţilor la „directivele europene” se orientează fie spre desfiinţarea unor institute naţionale (care sunt parţial finanţate de stat), fie spre „comasarea” acestora, astfel încât să se poată „raporta” o reducere a numărului de organizaţii de acest tip.

Pe plan internaţional, ţările dezvoltate recunosc, chiar şi în condiţiile crizei mondiale, importanţa cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice (CD), legând-o de „economia bazată pe cunoaştere”. Mai mult, activităţile CD sunt considerate atât motor al relansării economice (ieşirii din criză), cât şi o necesitate strategică pentru dezvoltarea durabilă.

Economia bazată pe cunoaştere este caracterizată de rapiditatea cu care noile cunoştinţe se transformă în efecte economice. Pentru ca aceasta să aibă loc, circuitul cercetare – educaţie – inovare trebuie să fie mult mai bine articulat la nivel instituţional, astfel încât să se ajungă la o simbioză între activităţi. În multe ţări avansate interacţiunea cercetare – educaţie este favorizată de faptul că cercetarea se desfăşoară într-o măsură considerabilă în mediul universitar. În aceste condiţii, marile companii investesc în universităţi (dotări, finanţare proiecte), iar micile firme inovative gravitează şi ele în jurul universităţilor (parcuri ştiinţifice, centre tehnologice). Chiar şi atunci când există un sistem de institute de cercetare aplicativă, direcţionate spre colaborarea cu industria (cum sunt institutele Fraunhofer în Germania), interacţiunea cu educaţia este clară (profesorii conduc laboratoare de cercetare „populate” în bună măsură cu doctoranzi).

Revalorizarea colaborării dintre universităţi şi institute

Din păcate, situaţia în România este alta. Cu puţine excepţii, universităţile nu au un rol major în cercetare şi nu sunt vizibile pe plan mondial. Mergând mai în amănunt, se constată adesea că potentialul existent nu este bine folosit: dotări costisitoare sunt slab sau deloc utilizate, doctoranzii la „fără frecvenţă“ au o activitate superficială, cercetarea interdisciplinară este aproape absentă, deoarece profesorii se ignoră reciproc. Desigur, unele lucruri au început să se schimbe, dar ritmul este prea lent şi România, adesea în „coada” clasamentelor legate de cercetare şi de inovare, nu mai poate aştepta.

„Există, în schimb, şansa imediată a colaborării dintre universităţi şi institute, folosind cercetarea efectuată ca doctoranzi drept punte de legătură. Adesea, doctoranzii universităţilor sunt angajaţi ai institutelor, însă activitatea lor de doctorat nu are nici o legătură cu ceea ce cercetează la locul de muncă. Este semnificativă, de asemenea, orientarea companiilor străine cu activităţi de producţie şi CD în România spre colaborarea cu universităţile, în special pentru a-şi asigura resursele umane. Este un început „timid”, dacă vom compara cu ce se întâmplă în lume. Ar fi de dorit ca şi cercetarea să devină o ţintă a colaborării”, consideră acad. Dan Dascălu, directorul general al INCD-Microtehnologie, institut cu experienţă în reformare încă din 1993, când s-au pus bazele sale pe platforma industrială de semiconductori (Băneasa), prin reorientarea potenţialului uman şi material existent spre cercetări în domenii noi şi de posibil interes pentru piaţă.

Orientarea resurselor, atuul institutelor de CD

Ce rol ar putea juca (cel puţin pe termen mediu) institutele, în principal cele care fac parte din sistemul INCD-urilor? În opinia acad. Dan Dascălu, acestea au un avantaj esenţial în comparaţie cu universităţile: capacitatea organizatorică de a orienta resursele în direcţia unor obiective strategice, cum ar fi cooperarea cu industria sau interacţiunea cu universităţile. „Conducerea unui institut are pârghii care pot fi folosite pentru a pune în funcţiune dotările achiziţionate, pentru a promova cooperările interne, a reorienta oferta organizaţiei. Efecte semnificative se pot obţine pe termen relativ scurt (2-3 ani), în timp ce în universităţi este nevoie probabil de o schimbare de generaţie “, afirmă acad. Dan Dascălu.

Reorientarea strategică a investiţiilor

Din păcate, industria românească a fost demolată sistematic în ultimii 20 de ani (inclusiv prin privatizare), iar micile întreprinderi inovative – abonate la fondurile publice – nu reuşesc de regulă să şi producă ceva sau să furnizeze servicii competitive. Ca urmare, cu unele excepţii, „piaţa internă” pentru oferta sectorului CD este foarte săracă, iar „piaţa externă” este dificil de abordat. Sunt puţine institutele din România care colaborează cu companii străine importante şi aceasta se întâmplă de obicei în proiectele europene.

În ultimii ani, institutele au achiziţionat echipamente de ultimul tip, perfecţionate faţă de cele pe care le posedă întreprinderile autohtone. Totuşi, după cum apreciază acad. Dan Dascălu, colaborarea cu industria nu se poate limita la servicii punctuale, ci trebuie să aibă în vedere dezvoltarea de produse şi tehnologii avansate, competitive pe plan internaţional. „Acest lucru nu este posibil decât printr-o orientare strategică, susţinută de investiţii din fonduri publice sau private (a se vedea investiţia Renault, temporizată din nefericire de criză). Abordarea europeană pune, însă, sub semnul întrebării INCD-urile care acordă în esenţă servicii comerciale, ca şi faimoasele institute de ramură”.

Alternativa tehnologiilor avansate

INCD-Microtehnologie consideră că ar trebui să se revadă strategia, având în vedere necesitatea de a acorda prioritate tehnologiilor avansate, deoarece acestea asigură competitivitatea economică. „Este surprinzător că o ţară de mărimea României ignoră acest aspect. Există, de pildă, o recomandare a Comisiei Europene (2004) legată de nanotehnologii (care şi-au dovedit deja potenţialul inovativ), dar România pare să o ignore. Opoziţia care se invocă uneori la noi între cercetarea fundamentală şi cea aplicativă nu îşi are rostul, deoarece dezvoltarea rapidă a noilor tehnologii şi produse apelează sistematic la ştiinţele fundamentale. Pe de altă parte, trebuie subliniat caracterul interdisciplinar, atât în cercetarea fundamentală, cât şi în inginerie şi în alte „ştiinţe aplicate”. Adesea, este o iluzie faptul că o astfel de cercetare se desfăşoară în proiectele de „parteneriate” din programele noastre, deoarece colaborarea dintre parteneri este de multe ori formală, limitându-se la schimb de hârtii”, arată acad. Dan Dascălu.

În loc de concluzie

În Romania se petrec lucruri semnificative în zona CDI, cum este participarea ţării noastre la proiectul european ELI (laser de mare putere) şi marile investiţii din fonduri europene, care ar putea „dezmorţi” domeniul fizicii atomice, dezvoltat în ţara noastră acum mai bine de o jumătate de secol (platforma Măgurele). Cel puţin pentru moment, legătura cu strategia economică şi industrială pare însă inexistentă...



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite