Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Autodesk oferă sprijin profesioniştilor afectaţi de recesiune

27 Noiembrie 2009



Autodesk lansează programul „Autodesk Assistance” în sprijinul arhitecţilor şi inginerilor proiectanţi rămaşi fără loc de muncă în urma condiţiilor economice dificile.
Programul pune la dispoziţie instrumente software, cursuri şi resurse care să-i ajute pe profesioniştii disponibilizaţi să progreseze în folosirea tehnologiilor de proiectare 3D. Astfel, aceştia au posibilitatea de a folosi gratuit* cele mai noi versiuni ale produselor Autodesk, au acces la training online şi beneficiază de reduceri la sesiunile formale de instruire şi certificare.
„Criza economică ne-a afectat aproape pe toţi, în special în anumite domenii de activitate. Avem o tradiţie în sprijinirea nevoilor clienţilor, iar această abordare este o modalitate rapidă de a păstra contactul cu cele mai noi produse, astfel aceste categorii de profesionişti îmbunătăţindu-şi şansele de reangajare, totodată folosind constructiv timpul pentru a se pregăti pentru revenirea economiei”, declară David Palas, Country Sales Manager pentru regiunea CHS.
Resursele şi instrumentele programului „Autodesk Assistance” vor fi disponibile prin intermediul portalului www.autodesk.co.uk/assistance, de unde utilizatorii pot obţine:


Licenţe software gratuite*: Orice licenţă academică pentru AutoCAD, Autodesk Revit Architecture, Autodesk Inventor Professional, şi/sau AutoCAD Civil 3D, pentru o perioadă de 13 luni, disponibile numai pentru download.
Training online gratuit: Training la cerere disponibil 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.
Sesiuni de instruire cu reducere: Numeroase Centre de Instruire Autorizate Autodesk (ATC) oferă sesiuni „în clasă” fie gratuit, fie cu tarife reduse substanţial, pe baza disponibilitătii şi a programării.
Certificare: Pregătirea pentru certificare şi examenele sunt disponibile prin Centrele Autorizate pentru Certificare Autodesk (AAC).
Acces la „Autodesk University Online”, un portal web cu mai mult de 1.000 de sesiuni înregistrate.


Programul „Autodesk Assistance” este disponibil până la 31 martie 2010 pentru cei care au lucrat in arhitectură, proiectare sau design şi care sunt în prezent fără un loc de muncă. Persoanele eligibile trebuie să viziteze www.autodesk.co.uk/assistance pentru a se înregistra, click pe secţiunea „Training” pentru a contacta cel mai apropiat Centru Autorizat de Training si Certificare (Authorised Training and Certification).
De asemenea, Autodesk ofera cursuri şi resurse online prin intermediul Autodesk University Online (AU Online), Autodesk User Group International (AUGI), şi al comunităţilor profesionale, precum şi prin canalul Autodesk de pe YouTube.



*Produsele gratuite fac subiectul termenilor şi condiţiilor acordului de licenţă cu utilizatorul final, care însoţeşte descărcarea programului.




Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite