UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...
Startarea unui proiect de Virtual Desktop Infrastructure
Cea de a patra categorie, care, conform specialiştilor, va solicita constant „păstrarea independenţei“ (respectiv a propriilor desktop-uri), este reprezentată de aşa-numiţii „Power users“ – reprezentată de top management. (În mod paradoxal, tocmai aceştia trebuie să susţină şi impună proiectul VDI, dar, aşa cum aminteam, nu e loc de democraţie în bunsiness…) Din această categorie mai fac parte însă şi utilizatorii cu cerinţe speciale, cum ar fi, de exemplu, puterea de calcul, cazul dezvoltatorilor sau al end-user-ilor care lucrează cu aplicaţii grafice complexe, aplicaţii multimedia, 3D etc.
La ce bun atât efort?
Răspunsul la întrebarea deloc retorică de mai sus este dat de provocările pe care le ridică un proiect de implementare a unei infrastructuri de desktop-uri virtualizate. Cum ar fi problema rezistenţei la schimbare, un fenomen inerent, dar care poate fi atenuat prin informarea şi cointeresarea utilizatorilor finali. Un alt aspect delicat este cel al costurilor iniţiale, care nu sunt deloc neglijabile – costul total însumează costul terminalelor „thin client“, al serverelor, al soluţiilor de stocare în reţea, achiziţia de noi licenţe, consolidarea reţelei etc. O altă problemă este cea a recuperării investiţiei (payback – nu RoI), care nu este atât de rapidă ca în cazul virtualizării serverelor, unde se poate obţine rapid un randament al investiţiei (Return on Investment). Şi nu în ultimul rând mai este şi aspectul noutăţii tehnologiei – cel puţin în România, unde încă nu se poate spune că virtualizarea, generic, este un concept bine înţeles şi că a atins nivelul de „commodity“.
Sunt deci destul motive care justifică abordarea graduală propusă în acest articol.
Paşi concreţi
Concret, prima etapă în demararea unui proiect-pilot de virtualizare a desktop-urilor este delimitarea perimetrului respectivului proiect. Pe baza segmentării utilizatorilor realizată anterior acestei etape, se poate alege un departament în care iniţiativa să se bucure de susţinere internă şi, evident, de succes. (Logica este evidentă – este mai uşor de extins un proiect de succes, ai cărui „avocaţi interni“ sunt chiar utilizatorii finali şi nu doar managementul sau Departamentul IT.)
Pasul doi, după nominalizarea departamentului-ţintă, constă în identificarea necesităţilor hardware şi software ale acestuia. Şi în acestă etapă, cunoscându-se nevoile de lucru ale user-ilor din respectivul departament, se poate schiţa rapid un „necesar“, util în dimensionarea serverelor, evaluarea capacităţii de stocare necesare şi a numărului de licenţe. (Nu trebuie pierdută din vedere în această etapă analizarea capacităţii reţelei de a răspunde solicitărilor utilizatorilor în noul context dat.)
Etapa următoare, ce a însumării costurilor, este una delicată dacă este privită din perspectiva recuperării rapide a investiţiei. Proiectele de tipul Virtual Desktop Infrastructure generează economii şi câştiguri vizibile atunci când este vorba de un număr mare de posturi de lucru virtualizate. Trebuie ţinut cont de acest aspect când se analizează metrici financiare precum Pay-back, TCO sau RoI, mai ales în perspectiva extinderii proiectului printr-o migrare lentă.
Parerea ta conteaza: 
Asemanator
- Nu exista articole asemanatoare.
Alte articole scrise de Radu Ghitulescu
Erasmus își reia dinamica ascendentă în România- „No Time for Downtime“, modelul unui eveniment de referință
- Trasabilitatea alimentară, de la deziderat european la realități și nevoi locale
- Evoluții și provocări pe piața IT&C locală: MCID solicită sprijin, Cyberint anunță premiere, DNSC lansează avertizări
