Revista >> Noiembrie 2009 [Nr. 120] >> Educatie

Prof. dr. ing. Adrian Curaj:

Alexandru Batali

28 Noiembrie 2009

Universităţile joacă un rol cheie în dezvoltarea unei societăţi a cunoaşterii şi creativităţii, o societate în care se discută de competitivitate economică şi calitate socială. Sub umbrela primului dintre cele cinci proiecte strategice pentru Învăţământul Superior Românesc, Calitate şi Leadership, în acest moment se fac primii paşi pentru construcţia unei viziuni pe termen lung asupra învăţământului superior şi pentru dezvoltarea capacităţii de leadership la nivelul universităţilor. Proiectul este coordonat de prof. dr. ing. Adrian Curaj, directorul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare (UEFISCSU). În faţa unor întrebări mai puţin comode despre acest proiect şi mecanismele adiacente de care depinde, prof. Adrian Curaj s-a conectat firesc la stilul său inconfundabil, metaforic şi direct deopotrivă, purtător de substanţă şi nuanţe.

Prof. dr. ing. Adrian Curaj, director UEFISCSU

În elaborarea de proiecte pe termen lung a lipsit procesul. Care sunt noile resurse disponibile care pot hrăni creşterea, maturizarea şi finalizarea proiectelor pe termen lung, prin definiţie, dar şi în practică, dificil de controlat şi desăvârşit?

Am constatat că, atunci când se discută de politici pe termen lung, uităm că discuţia trebuie să conducă la decizii şi acţiuni imediate, începând de mâine. Pot lua însă decizii şi pot acţiona coerent dacă nu am opţiuni pe termen lung? Depinde de subiect, de scară, de cine este afectat! Cel mai probabil nu, la nivel de ţară.

Consultarea publică este una, participarea este mult mai mult. În dezvoltarea politicilor pe termen lung se vorbeşte de „self fulfilling prophecy”, ca rezultat dorit al unui proces complex de construcţie a unei viziuni pe termen lung. Împreună discutăm de un viitor pe care ni-l dorim, acceptăm că este şi provocator şi credibil în acelaşi sens şi decidem că, indiferent de context, adică cine decide, ţinta este acolo. Politicile pe termen scurt, strategiile, planurile de implementare precizează doar forma prezentă, specifică de acţiune. Ţinta este însă acolo; nici ea fixă şi de aceea se vorbeşte de un proces permanent de învăţare. Exerciţiul se repetă pe paliere diferite, în timp. Acesta este un element important care diferenţiază „Calitate şi Leadership pentru Învăţământul Superior Românesc” de alte proiecte dedicate învăţământului superior românesc şi se referă la un univers de 12-15 ani, discută de o Viziune 2025 (www.edu2025.ro) şi va avea în vedere reforme sistemice.

Provocarea cheie a proiectului este construcţia acelei self fulfilling prophecy, Viziunea 2025. Cei interesaţi şi afectaţi de sistemul de învăţământ superior participă la întâlniri faţă în faţă (ateliere de lucru, focus grupuri, ateliere de dezvoltare scenarii, conferinţe) şi îşi exprimă opiniile în mediul virtual, on-line. Nu este vorba de consens, concluziile finale fiind acceptate prin negociere. Întregul proces este unul de comunicare şi negociere la nivelul societăţii.

Prin proiect ne-am propus să dezvoltăm şi capacitatea de analiză prospectivă şi leadership a decidenţilor din învăţământul superior, să dezvoltăm o platformă colaborativă transnaţională de foresight – FORwiki - privind învăţământul superior, platformă internaţională în tehnologie web 2.0, şi să elaborăm cadrul metodologic pentru diferenţierea universităţilor româneşti.

În derularea proiectului mă ajută faptul că lucrez cu o echipă din care fac parte mulţi tineri, din care fac parte specialişti în foresight, cadre universitare, oameni din mediul economic, specialişti din ţară şi experţi străini.

Michael Keenan, reprezentant al şcolii engleze de foresight de la School of Business Management (Manchester) apreciază că raportul dintre susţinerea şi finanţarea ştiinţei şi tehnologiei şi capacitatea de absorbţie a rezultatelor de către piaţă trebuie permanent echilibrat. Din această perspectivă exerciţiul nostru de foresight pare ameninţat de câteva evidenţe: finanţarea ştiinţei şi tehnologiei se află într-o zonă de cădere liberă, în timp ce rezultatele au o rată redusă de absorbţie...

Nu aş fi vrut să discutăm acum despre cercetare şi dezvoltare şi nici nu o să o fac dincolo de rolul universităţilor. Cu toate acestea, în 2009 am auzit prea multe voci ce pot influenţa direct deciziile politice, care spun că România cheltuie prea mult pentru acest domeniu. Cred că aceştia greşesc profund în esenţa lucrurilor: noi nu cheltuim ci investim în cercetare şi dezvoltare, dacă o facem, iar investiţiile se fac pentru beneficiul pe care îl aştepţi pe termen mediu şi lung. Chiar şi atunci când investim, o facem inconstant, lăsăm lucruri începute şi promisiuni neonorate...

Cercetători buni, unii excelenţi au decis să revină în ţară. Unii sunt tineri, alţii încă tineri. Li s-a promis că pot într-adevăr să construiască în ţară. Li s-a spus şi au crezut că pot contribui prin talentul şi experienţa lor, împreună cu talentul şi expertiza celor ce erau deja în ţară, la construcţia unei Românii a Cunoaşterii şi Creativităţii. Au revenit în ţară. Au revenit pentru că au simţit o schimbare majoră favorabilă creării unei mase critice în cercetarea românească, favorabilă parteneriatelor naţionale şi internaţionale, favorabile inovării şi competitivităţii. Ce facem cu promisiunea?

Am anunţat că vrem ca România să devină o destinaţie ştiinţifică şi tehnologică de interes! Cum putem declara acest lucru fără a investi în formarea tinerilor cercetători, fără a investi constant şi predictibil în cercetare şi dezvoltare? Cu ce oameni şi cum să generezi tehnologii avansate şi inovare?