Revista >> Noiembrie 2009 [Nr. 120] >> Cercetare

Viitorul României depinde de racordarea la Programul Cadru 7 al CE

Emanuela Cincu

03 Decembrie 2009

Pînă la sfârşitul anului 2008 numărul proiectelor româneşti era foarte redus, volumul corespunzător de fonduri aduse fiind disproporţionat faţă de fondurile pe care noi le investim ca ţară membră. CE ne oferă şanse egale cu toate celelalte ţări membre în a propune proiecte în diferitele programe de C-DT-I , doar noi trebuie să facem proiecte suficient de bune pentru a fi aprobate.

Din păcate, continuarea/şi finalizarea proiectelor în curs, aprobate de Comisiile MEdC de evaluare în 2007 şi 2008, care ar fi trebuit să ajungă la finalizare în 2010 – 2011, şi să ne aducă aproape de nivelul tehnic din ţările dezvoltate, a fost stopată de criza economică; anunţată în ultimele luni ale anului 2008, criza s-a manifestat acut în primăvara acestui an prin reducerea dramatică a finanţării la un procent (real ) sub 20 % şi amânarea /sau anularea finanţării unor proiecte în anul 2009.

Deşi s-a menţinut o finanţare instituţională redusă a institutelor de cercetare, iar recent ANCS a anunţat refinanţarea unor proiecte, anvergura prevăzută a lucrărilor, entuziasmul şi ambiţia iniţiale s-au ...pulverizat; cu mare dezamăgire am ajuns din nou să credem că noi nu vom mai putea avansa şi că pierdem (cu şansele în mână) trenul pe care celelalte ţări ale UE reuşesc să îl prindă- trenul unei înalte şi intensive dezvoltări ştiinţifice şi tehnologice...care ne-ar fi permis şi nouă să fim la nivel competitiv european...

În aceste condiţii .....cum vom face faţă provocărilor anunţate ale acestui secol ?

De ce pierdem trenul?

Pentru că Programele în curs ale CE (PC 7) au în vedere o refacere rapidă a economiei ţărilor UE din criza actuală pe baza planurilor de Cercetare şi o dezvoltare tehnologică intensivă în continuare prin Cercetare şi Inovare (C-Dt-I); în acest scop, laboratoarele avansate elaborează proiecte high-tech în cadrul unor cluburi sau clustere şi organizează consorţiile de parteneri. Clusterele devin închise participării celor care nu au intrat de la început, avansul devenind din ce în ce mai mare şi imposibil de recuperat cu trecerea timpului. Este vorba de 34 Platforme Tehnologice care includ domeniile: cercetării spaţiale, mediului, sănătăţii, nanomedicinii, biologiei, chimiei, domeniul nuclear, al alimentaţiei, resurselor minerale, transportului, sănătăţii globale a animalelor, ingineria materialelor, tehnologiile oţelului, nanoelectronică, robotică, comunicaţii, textile, manufactură, energie, ş.a.

Şeful unui proiect poate distribui fiecărui partener teme/lucrări parţiale din proiecte complexe pentru ca apoi să reunească rezultatele în vederea unei interpretări finale, aşa cum, la fel de bine, poate solicita participarea partenerilor în comun pentru lucrări pe/cu echipamente moderne de ultimă oră, bazat pe software complex, modern, care trebuie cunoscut pentru a obţine rezultate valide şi utile.

Dacă nu ai lucrat deja pe acele echipamente în laboratoarele din vest, sau acasă pe echipamente similare, nu te poţi încadra în cerinţele actuale. De aceea, şansele unor noi propuneri de proiect sunt deja reduse în unele domenii, pentru că nici o propunere de proiect care se bazează pe lucrări de slabă performanţă şi care nu constituie o sursă de valoare adăugată (cunoaştere) prin inteligenţă /expertiză şi noutate /originalitate nu va fi aprobată de Comisiile de evaluare /experţi ale CE.

Ca urmare, nemaiinvestind acum în direcţiile prioritare ale Planului Naţional PNCDI 2, care asigura racordarea la Programele PC 7, şi deci pregătirea preliminară absolut necesară, pierdem trenul UE, se stopează şansele noastre şi prin consecinţă şansele României de armonizare a nivelului tehnico-ştiinţific la cel european/internaţional; PC 7 acordă mare atenţie firmelor tip IMM pentru implementarea tehnologiilor noi, industriale, iar în unele ţări al căror trecut s-a asemănat României (Cehoslovacia), astfel de firme au cunoscut în ultimii ani un succes deosebit (Cehia şi Slovacia, azi).

Şi la noi există laboratoare /instituţii ale căror lucrări au un nivel de performanţă similar celui din UE/internaţional, care sunt capabile să organizeze chiar şi manifestări ştiinţifice internaţionale pe teme de “ultimă oră” , premiere mondiale în România, dar menţinerea la nivelul competitivităţii internaţionale pretinde şi aparatură de ultimă oră; în cercetarea aplicativă inteligenţa nu poate fi suficientă …

Ce şanse mai avem ?

În principiu, şi după cât ne cunoaştem noi pe noi ca români, putem spune că am putea încă reuşi să „sărim” în trenul UE, încadrându-ne rapid în programele europene - prin inteligenţă, muncă şi ambiţie, şi apoi contribui la relansarea /dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere în România, la soluţionarea schimbărilor/provocărilor ce vor apărea în viitor în spaţiul nostru, dacă (numai dacă) am primi urgent finanţarea necesară pentru a ne racorda la nivelul tehnic existent în laboratoarele UE, pentru a finaliza lucrările prevăzute, a armoniza abilităţile tehnice şi metodologiile de lucru.

Şi totuşi, la întrebarea, Refinanţarea ar fi suficientă ? Răspunsul este :DA, parţial (motivat de argumentele expuse anterior), dar Nu în ceea ce priveşte un suces general, la anvergura naţională, aşa cum ar trebui. De ce parţial? Pentru că pârghia esenţială C-Dt-I a transferării rezultatelor cercetării ştiinţifice şi tehnologice, sau aplicării acestora în mediul economic–social, nu funcţionează în România în mod eficient şi rapid, cu rezultate vizibile şi sesizabile ca profit.
Programele implementate de MEdC în această direcţie constituie, fără îndoială, un pas important înainte, au şi avut succes, dar, este recunoscut deja, că rezultatele nu corespund aşteptărilor, nu au efectele şi anvergura necesare, şi nu sunt încurajatoare pentru comunitatea cercetătorilor din domeniul aplicativ (institute şi mediul universitar) din multe motive: birocraţia extremă a proiectelor, cerinţe de cofinanţare care pot fi cu greu sau imposibil de asigurat, mai ales când atâtea firme s-au desfiinţat şi nu îşi pot plăti impozitele ...

Din păcate, rezultatul este un efect negativ de reducere a încrederii în utilitatea cercetării ştiinţifice pe ansamblu, ceea ce este o imensă eroare pentru care viitorul nu iartă ! Dar, mai ales pentru că se cere specialiştilor din domeniul ştiinţific să identifice căile de implementare a rezultatelor C-Dt-I în „piaţa de produse şi servicii” româneşti, regionale, sau europene, adică ei ar trebui să „ştie” să aplice cu succes o altă ştiinţă/meserie (!)

Identificarea celor mai profitabile căi de plasare pe piaţă a unor produse sau servicii nu este în general foarte simplă, dar implementarea noilor produse sau tehnologii în industrie (de stat, sau în domeniul privat) şi /sau în viaţa socială este cu atât mai dificilă.