Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Administraţia publică locală – exemple de bune practici în interoperabilitate şi standardizare

12 Ianuarie 2010




„Interoperabilitatea a constituit şi constituie, în anumite privinţe, un aspect care poate fi îmbunătăţit permanent. Astfel, relaţiile de subordonare organizatorică şi funcţională a celor două structuri de poliţie constituie, în unele situaţii, un element cu efecte negative. Nu trebuie neglijate nici aspectele legate de statut al personalului, nivel de pregătire, atitudine, aptitudine şi reacţie al acestuia la diverse situaţii. De asemenea, reliefăm aici şi reglementările interne diferite, specifice fiecărei structuri privind fluxurile de documente şi secretizarea acestora, care pot constitui tot atâtea cauze de alterare a nivelului relaţiilor funcţionale. Cu toate acestea, prin intermediul primarilor, ca responsabili şi garanţi ai ordinii şi liniştii publice, toate aceste bariere în activitatea celor două structuri de poliţie pot fi atenuate şi depăşite”, consideră Dumitru Soare, director general, Poliţia Comunitară sector 2, Bucureşti.




Dumitru Soare,
Director General, Poliţia
Comunitară sector 2, Bucureşti


De aproape un an de zile, Poliţia Comunitară Sibiu utilizează un sistem informatic unic la nivel de Poliţie Comunitară în România, acesta fiind rezultatul colaborării dintre Poliţia Comunitară Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi firma Intergraph Computer Services. Acest sistem cuprinde două aplicaţii, prima dintre acestea „Serviciul electronic pentru monitorizarea resurselor mobile – Soluţia Geospaţială pentru Poliţia Comunitară” permite vizualizarea în timp real a patrulelor pe o hartă digitală pusă la dispoziţie de Primăria Sibiu. Cea de-a doua aplicaţie, „Sistem Gestiune Incident” (Urban Safety), permite inventarierea şi analiza completă a tuturor incidentelor menţionate în rapoartele agenţilor comunitari, precum şi poziţionarea spaţială a locurilor de desfăşurare a acestora. Această dezvoltare a sistemelor informatice este o parte componentă a Sistemului Informatic Intregrat al Primăriei Sibiu şi reprezintă o primă etapă în dotarea Poliţiei Comunitare Sibiu cu mijloace informatice moderne.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite