Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Mai este util Registrul Naţional al Programelor pentru Calculator?

24 Ianuarie 2010



Anul trecut, în noiembrie, ANIS a iniţiat un proces de consultare în rândul membrilor săi, în legătură cu mecanismul de înregistrare a programelor software în Registrul Naţional al Programelor pentru Calculator (RNPC). Funcţionarea RNPC este gestionată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor – ORDA.


În urma răspunsurilor primite din partea companiilor membre, ANIS a remarcat că, la nivel conceptual, companiile nu percep şi nu înregistrează nici un fel de beneficii şi nici nu sunt instituite mecanisme suplimentare de protecţie în urma înregistrării în RNPC. De asemenea, procedura de înregistrare este considerată un mecanism birocratic complicat, care nu este uşurat de interacţiunea cu reprezentanţii ORDA. Practic, procesul de înregistrare şi de plată a taxelor aferente înregistrării se desfăşoară în două sedii distincte ale ORDA, ceea ce este de natură să complice procedura de înregistrare şi să consume resurse inutil. Procesul de înregistrare online nu este perfecţionat, în sensul că răspunsurile se transmit greu, iar companiile nu sunt clar informate despre documentaţia suplimentară pe care trebuie să o transmită. Cerinţa ca toate modificările aduse unui program să fie documentate şi înregistrate în RNPC este nerealistă şi generatoare de efort birocratic suplimentar.


ANIS crede că trebuie ţinut cont în acest sens de specificul programelor software care sunt supuse unui proces continuu de monitorizare, îmbunătăţire şi adaptare la cerinţele clienţilor. În plus, formele de prezentare şi livrare a programelor software s-au diversificat (SaaS, OEM, download de pe internet, transmisie via email, open source, free, trial etc.), iar distribuţia acestor programe nu se poate controla cu astfel de metode simpliste.


Ca urmare a acestor observaţii, ANIS a propus introducerea unui mecanism de beneficii şi/sau protecţie pentru companiile şi produsele înregistrate, care să motiveze companiile să se înregistreze şi care să aducă valoare acestui demers şi mecanism. În acelaşi timp, înscrierea companiilor şi produselor în RNPC trebuie să devină facultativă. Decizia trebuie să aparţină companiilor şi să fie motivată economic, acesta fiind şi un mecanism de validare a necesităţii existenţei şi eficienţei RNPC. În cazul în care aceste propuneri nu pot fi adoptate, ANIS susţine propunerea de desfiinţare a RNPC.


Cât de util este RNPC?

În decembrie, reprezentanţi ai ANIS, APTI (Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet), ORDA şi ai sectorului privat au dezbătut utilitatea Registrului Naţional al Programelor pentru Calculator.


Reprezentantul Softwin Group a subliniat că Registrul Naţional al Programelor pentru Calculator şi-a îndeplinit rostul pe care l-a avut în momentul creării, dar că, în contextul actual, raţiunea acestuia nu se mai justifică decât prin accentuarea unor beneficii ale societăţilor care se înregistrează în acest registru. Prin urmare, obligaţia societăţii de a se înregistra în Registrul Naţional al Programelor pentru Calculator trebuie să aibă corespondent într-un beneficiu oferit firmei private de către autoritatea publică.


Laurenţiu Oprea, directorul Direcţiei Registre, Gestiune Colectivă şi Relaţii Publice din cadrul ORDA, a precizat că iniţiativa apariţiei acestui registru a aparţinut mediului privat, scopul fiind de identificare facilă şi monitorizare a produselor purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, precum şi a operatorilor economici care activează în industria software din România. Oprea a mai spus că apariţia acestui registru a fost determinată şi de raţiuni de uşurinţă în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare. Baza de date din acest registru poate fi accesată de instituţiile statului care au atribuţii de control (Poliţia de Frontieră, Vama, Garda Financiară) sau de organele de urmărire penală sau instanţele judecătoreşti, prin intermediul unei aplicaţii derulate de programul PHARE.


Înregistrarea în RNPC se desfăşoară greoi

Participanţii la discuţiile de la sediul ORDA au declarat că procesul de înregistrare în acest registru se desfăşoară greoi. Există mai multe formulare care trebuie completate, documentele solicitate sunt foarte numeroase, iar informaţiile publice oferite nu sunt întotdeauna competente. O altă problemă ridicată în această dezbatere a fost legată de obligaţia firmelor de a-şi reînnoi Certificatul de înregistrare după 1 an, participanţii considerând că aceasta este o formalitate suplimentară, cu costuri umane şi materiale în plus pentru societăţile implicate.


Reprezentanţii ORDA şi-au asumat disfuncţionalităţile apărute în procedura înregistrării şi au susţinut că este absolut necesară modificarea legislaţiei în domeniu, în sensul simplificării procedurii de înregistrare (un singur formular de înregistrare şi un document cu datele de identificare a societăţii, spre exemplu, Codul Unic de Înregistrare).


O altă problemă ridicată a fost cea referitoare la aplicarea legislaţiei în vigoare, respectiv la OG nr.25/2006. În urma situaţiilor prezentate, a reieşit că unii operatori economici s-au înregistrat în Registrul Naţional al Programelor pentru Calculator deşi, pentru situaţia concretă prezentată, înregistrarea era facultativă şi nu obligatorie şi că înregistrarea în acest registru devine un element de diferenţiere, spre exemplu în cazul desfăşurării procedurilor de achiziţii publice.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite