Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate

Alcatel-Lucent revizuieşte negativ estimarea privind marja de profit

11 Februarie 2010



Conglomeratul telecom franco-american Alcatel-Lucent a revizuit negativ estimările privind marjele de profit pentru prima parte a anului 2010, lucru care a dus la scăderea valorii acţiunilor companiei cu 8,7%, pînă sub valoarea de 2,2 euro pe acţiune. Unul dintre cei mai mari jucători din industria echipamentelor de telecomunicaţii, Alcatel-Lucent are o perioadă grea după aproape patru ani de pierderi în ciuda unei fuziuni spectaculoase de zeci de miliarde de euro care a reunit producătorul francez Alcatel cu rivalul american Lucent în 2006. De atunci doar două trimestre au fost profitabile, pe finalul lui 2009 compania înregistrând un profit net de 46 de milioane de euro, spun specialiştii Bloomberg.
Alcatel-Lucent a anunţat că targetul pentru marja de profit operaţională pe 2010 va fi între 1 şi 5 puncte procentuale, din cauza unui mediu de business extrem de competitiv. Anterior, previziunile se refereau la marje aflate "la jumatatea distanţei între 1 şi 10". Într-adevăr, piaţa este afectată de competiţia tot mai acerbă cauzată de intrarea pe pieţele occidentale a jucătorilor din China, care oferă tehnologie competitivă şi servicii la preţuri mai bune. Toţi marii jucători occidentali resimt această presiune (Ericsson, Nokia Siemens şi alţii).
Alcatel-Lucent continuă programele de restructurare şi va face probabil şi noi concedieri. Anul trecut compania canadiană Nortel a fost obligată să îşi declare falimentul şi să vândă diviziile sale tehnologice cele mai avansate.
Producătorii de echipamente telecom se luptă de asemenea cu reducerea investiţiilor în reţea cauzată de perioada de criză economică.
Veniturile Alcatel-Lucent pe trimestrul patru al 2009 au scăzut la 3,9 miliarde de euro de la 4,95 miliarde de euro în trimestrul patru al 2008. Anul trecut, compania a fost obligată să vândă acţiunile la Thales pentru a înregistra un profit minuscul în trimestrul doi.
Conducerea companiei a anunţat că Alcatel-Lucent şi-a depăşit targeturile în procesul de reducere a costurilor, aproape 1 miliard de euro în cheltuieli au fost eliminate. Acum compania pariază pe segmentul telefoniei mobile - echipamente pentru servicii broadband - pentru a relansa creşterea afacerilor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite