Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate
Comisia Europeană aprobă fuziunea Orange/T-Mobile în Marea Britanie
Comisia Europeană (CE) a anunţat că aprobă fuziunea dintre diviziile de telefonie mobilă Orange şi T-Mobile din Marea Britanie, care va crea un operator cu 30 de milioane de clienţi şi cotă de piaţă de 37%. Decizia de la Bruxelles anulează orice obiecţii ar putea avea autorităţile naţionale de Concurenţă sau de reglementare în telecom. Asta duce automat şi la anularea plângerilor depuse de principalii competitori, Vodafone, O2 şi Three (3). În momentul de faţă, O2, divizia mobilă a Telefonica domina piaţa cu o cotă de 27%, urmată de Vodafone cu 25 procente. Three mai are doar 5 procente, iar operatorii virtuali, cum este şi Virgin Mobile, circa 6% din piaţă.
Cota noului jucător nu este peste 50% şi nici nu se apropie de cota Orange în Franţa, a O2 în Spania sau a celor de la T-Mobile în Germania, deci nu se poate vorbi de o dominaţie a pieţei.
Cei doi operatori au promis că vor păstra active ambele branduri, iar singurul rezultat concret al integrării va fi reducerea de costuri. Evident, vor fi şi concedieri şi restructurări, posibil şi externalizări. De asemenea, operatorii trebuie să menţină şi să îmbunătăţească un acord cu Three (3) pentru sharing-ul unor site-uri pentru emiţătoarele terestre şi sharing al acoperirii de reţea în unele regiuni, chiar dacă operatorul colabora doar cu T-Mobile până acum. Cei doi vor împărţi cu Three circa 16.000 de celule, comparativ cu 13.000 în acordul iniţial cu T-Mobile.
Mai mult, operatorii vor returna autorităţilor de reglementare spectrul deţinut pe 1800 MHz şi care nu este tocmai utilizat. Anunţată în septembrie 2009, fuziunea va crea o companie cu venituri de 9,4 miliarde de euro pe an, cu un profit EBITDA de 2,1 miliarde de euro. Fiecare jucător va deţine 50% din noua companie.
Tags: Orange, Deutsche Telekom, Comisia Europeana
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)