Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Tānăr antreprenor ofer, la cerere, aplicaţii SaaS

27 Februarie 2010



Alin Alexie conduce din 2001 Web Media Marketing (WMM), o societate care a evoluat dintr-o firmă de web development într-o agenţie de online marketing. Are 33 de ani şi planuri ambiţioase de creştere, mărturisind că îşi doreşte ca WMM să mai existe în piaţă încă 20 de ani.


Este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi spune că nu a ajuns întâmplător în IT&C. „Primul meu job a fost la un ISP cu acţionariat străin, un loc în care am învăţat foarte multe. Atunci era o piaţă virgină, puteai să experimentezi, pentru că nu avea cine să te judece, iar concurenţa era aproape inexistentă. Am făcut primul site de sport din România, când ziarele de profil nu existau online, însă proiectul a murit în momentul în care am plecat din firmă. Pentru că mi-a plăcut domeniul şi am avut unele rezultate, am fost promovat la conducerea departamentului de dezvoltare pagini web în cadrul ISP-ului. Am ajuns să colaborăm cu câteva agenţii de publicitate, iar una dintre ele, după un timp, mi-a făcut oferta de a veni să punem bazele unui departament de profil. Din păcate, trebuie să mărturisesc că nu a fost o reuşită, însă am învăţat ce trebuia din acest semi-eşec”, povesteşte Alin Alexie.


Pentru că s-a gândit că va reuşi mai bine pe cont propriu, a înfiinţat în 2001 o firmă, care a evoluat în ceea ce este astăzi, o agenţie de full service pe partea de web development şi advertising.


A pornit la drum singur, investiţia iniţială constând doar în sumele plătite pentru încheierea actelor şi pentru capitalul social. „Am plecat doar cu ce aveam în cap şi cu nişte contacte. Atât”, mărturiseşte Alin Alexie.


De la dezvoltare site-uri, la ERP

Acum opt ani, a început o colaborare extrem de importantă, care avea să stabilească direcţiile viitoare ale companiei: a dezvoltat primul site auto care avea integrat un configurator, pentru importatorul Peugeot din România. În prezent, firma condusă de Alexie deserveşte jumătate din reţeaua de dealeri a importatorului Peugeot. Colaborarea s-a extins ulterior, odată cu dezvoltarea unor aplicaţii web-based.


„Prima aplicaţie a fost un CRM, care a evoluat într-un ERP şi care a informatizat toată activitatea lor, de la achiziţie, comenzi de maşini la fabrică, până la vânzarea efectivă şi managementul relaţiei cu clientul prin intermediul aplicaţiei, rapoarte către management etc”, spune Alin Alexie.


De la această soluţie ERP web-based a pornit totul: o nouă viziune şi anume dezvoltarea de aplicaţii de business care rulează pe internet.


„În ultima perioadă, ne-am concentrat pe aplicaţiile business. Noi credem că acolo este oportunitatea pe piaţă în viitorul apropiat. Tipul de abordare pe care l-am adus este cel web-based (cloud computing sau Software as a Service). Noi ne ocupăm de tot, dezvoltare aplicaţie, găzduire, full service, iar clientul primeşte o aplicaţie pentru care plăteşte un abonament pentru a o utiliza. Primul produs lansat a fost Nemesys, sistemul de management al reţelei de dealeri Peugeot. Serviciul se vinde în acest moment on-demand (la cerere), ca un abonament, iar costurile sunt de 15 euro pe lună pe utilizator”, precizează Alin Alexie.


A doua versiune a aplicaţiei este programată să fie lansată în luna martie, cel mai târziu în aprilie, iar Alin Alexie spune că noua versiune va revoluţiona experienţa utilizatorului, deoarece nu va simţi nicio diferenţă între lucrul pe desktop şi lucrul în browser.


Tânărul antreprenor speră ca în luna mai a acestui an să lanseze şi alte aplicaţii sub formă de servicii (SaaS). Compania a avut în 2009 o cifră de afaceri de 400.000 de euro.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite