Revista >> Februarie 2010 [Nr. 122] >> Educatie

Internaţionalizarea învăţământului superior românesc

Alexandru Batali

27 Februarie 2010

În tot mai multe state, problematica internaţionalizării învăţământului superior depăşeşte sfera de interes a unei universităţi, respectiv a ministerului educaţiei, fiind pe agenda politică, diplomatică, culturală şi economică a guvernelor. În ultimii zece ani, toate ţările avansate au adoptat strategii de internaţionalizare a învăţământului superior, cu obiective asumate şi implicaţii care depăşesc cu mult sectorul educaţiei. Dacă în urmă cu 30 de ani România se situa pe locul 15 în Lume din perspectiva serviciilor academice oferite studenţilor străini, azi, ţara noastră şi-a pierdut poziţia solidă din trecut, dar a rămas totuşi la nivel internaţional cu eticheta de învăţământ de calitate. Pe această bază şi prin construirea unei strategii naţionale în direcţia internaţionalizării se încearcă recuperarea zonei pierdute.

Conf. univ. dr Remus Procopie - coordonatorul analizei diagnostic “Universităţile în contextul europenizării şi globalizării”, parte a proiectului strategic Calitate şi Leadership pentru Învăţământul Superior Romanesc – ne-a explicat ce paşi relevanţi s-au făcut în sensul internaţionalizării: “România are de doi ani pe agenda sa acest subiect şi au fost deja adoptate câteva elemente cu impact pe termen mediu şi lung. Concret, s-a introdus în metodologia de finanţare a universităţilor româneşti criteriul dimensiunii internaţionale, iar în prezent sunt suficiente universităţi cu politici clare în această direcţie. De asemenea, la toţi indicatorii relevanţi din perspectiva internaţionalizării am crescut în ultimii 2-3 ani. Ultimul raport al CE arată că România şi-a dublat vizibilitatea internaţională la nivel de cercetare universitară…

Al doilea lucru semnificativ este realizarea unei Strategii pentru Învăţământul Superior, acţiune aflată în derulare. La sfârşitul acestui proiect, vom veni cu o strategie coerentă de internaţionalizare a învăţământului superior, în care vom avea în vedere cum putem sprijini universităţile să crească numărul de cercetători străini care studiază la noi, să întărim centrele de învăţare a limbii române, să creştem vizibilitatea universităţilor româneşti în afară. Guvernul va trebui să adopte o serie de iniţiative care să stimuleze politica internaţionalizării, în momentul de faţă cele existente aflându-se la un nivel scăzut.”

Remus Pricopie avertizează că internaţionalizarea se va putea face doar dacă se vor corela în acelaşi timp politicile la nivel de sistem – Guvern, Ministerul Educaţiei, Ministerul de Externe, Preşedinţie - cu politicile la nivel de Universitate: “Cheia reuşitei oricărui tip de politică este coerenţa, continuitatea şi sincronizarea cu restul politicilor existente. Degeaba dorim să deschidem piaţa educaţiei dacă există probleme la obţinerea vizei de studiu din cauza politicilor naţionale de securitate. În schimb, putem corela politici de dezvoltare regională cu politici de internaţionalizare a universităţilor din zonă pentru dezvoltarea turismului.”

Dinamica internaţionalizării în România

La începutul anilor ’80, România făcea parte din primii 15 furnizori de servicii academice pentru studenţi străini, cu un număr de 16.962 de studenţi internaţionali înmatriculaţi în 1981. După 1989, apatia autorităţilor şi universităţilor româneşti a dus la scăderea importanţei României pe piaţa internaţională a învăţământului superior.

În prezent, numărul studenţilor străini ce studiază în România ca urmare a acordurilor bilaterale este nesemnificativ (maxim 200), iar numărul studenţilor Erasmus care au venit la studii în România, în ultimii patru ani, a fost de 4 ori mai mic decât numărul studenţilor români ce au plecat la studii în UE.

În schimb, alte aspecte ale internaţionalizării campusurilor au fost actualizate. Astfel, începând cu 1990, un număr impresionant de studenţi români au studiat şi/sau au desfăşurat cercetări în universităţi din străinătate. Acest fapt a condus la înnoirea rapidă a curriculei academice pentru programele existente, precum şi la apariţia unor noi specializări. În acelaşi timp, bibliotecile universitare şi-au îmbogăţit colecţia de titluri, iar profesorii şi cercetătorii români au primit acces la jurnale ştiinţifice de prestigiu.

Un alt pas important a fost şi lansarea de programe universitare în alte limbi. În anii ’90, Ministerul Educaţiei a creat programe academice speciale în medicină, ştiinţe politice, administraţie publică, inginerie etc., cu limbi de predare engleză, germană, franceză, maghiară etc. De fapt, chiar aceste programe au fost cele care au atras studenţii străini ce au venit în România. Astfel, în anul universitar 2002-2003 numărul lor a ajuns la 9.830 (1,69% din totalul studenţilor) (MECT, 2003).

Interesul studenţilor străini

În România, în anul universitar 2006-2007, au fost înregistraţi un număr de 10.400 studenţi străini la studii universitare, care reprezentau 1.3% din numărul total de studenţi înscrişi în învăţământul superior (INS, 2008). Ţările cu procentele cele mai ridicate de studenţi străini în total studenţi sunt Elveţia (16%), Australia (12%), Austria (11%), Marea Britanie (11%), dar în număr absolut de studenţi, ţara cu cei mai mulţi studenţi străini primiţi este SUA, urmată de Marea Britanie, Germania şi Franţa (OECD, 2000). Regiunile de provenienţă ale acestor studenţi străini din România din anul 2006-2007 au fost Europa (69%), Asia (16,1%), Africa (13,2%) şi America de Nord, de Sud şi Australia (1,7%) (INS, 2008).

Din păcate, recesiunea economică mondială nu a ocolit învăţământul superior, iar în prezent numărul studenţilor internaţionali înscrişi în universităţile româneşti a scăzut faţă de anii precedenţi, fiind de aproximativ 7.800 (1,5% din totalul studenţilor) (MECI, 2009). La nivel mondial, dinamica de creştere din ultimii ani a fost, în unele ţări, de 10-20% pe an (OECD, 2004). În România, cea mai ridicată rată de creştere pe ultimii cinci ani o înregistrează Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti şi universităţile cu profil medical.

În concluzie, deşi în universităţile româneşti numărul studenţilor străini înmatriculaţi în prezent este aproape egal cu cel din 1977, România a fost destul de activă în zona internaţionalizării învăţământului superior. Astfel, numărul studenţilor străini implicaţi în programe de mobilităţi, precum şi numărul aplicanţilor străini ce doresc să studieze în România a crescut din 1990, în paralel cu mobilitatea cadrelor universitare, ce devine tot mai mare odată cu actualizarea curriculei academice la realităţile globalizării.