.jpg)
Academia Română a fost creată în 1866 pentru a cristaliza cele mai înalte valori intelectuale din provinciile românești într-o societate erudită menită să consolideze identitatea națională pe baza a patru componente esențiale: limbă și literatură, istorie, etnografie și cultură. La...
SEPA dupa un an (sau Elanul pierdut)
Cum rolul de „vedetă” a pieţei bancare a fost luat (să sperăm temporar) de criza financiară, aproape nimeni (în afara celor care au fie ca sarcină, fie ca „hobby” acest proiect) nu-şi mai aduce aminte că acum un an, în Europa, se dădea startul implementării celui mai grandios proiect de unificare a plăţilor fără numerar în euro: proiectul Single Euro Payment Area (SEPA).
Ce este SEPA?
Definiţii ale SEPA se pot găsi cu uşurinţă pe site-urile instituţiilor responsabile, susţinătoare sau implicate în acest proiect, aşa că nu o să insist cu definiţia. De la naşterea conceptului şi până în prezent, reprezentanţii Comisiei Europene, ai Băncii Centrale Europene (BCE), ai Consiliului European al Plăţilor (EPC) şi ai comunităţilor bancare naţionale au subliniat mereu cât de importantă este materializarea aceastei viziuni pentru viitorul economiei continentului. Conform promotorilor săi, SEPA reprezintă un obiectiv comparabil cu introducerea monedei unice, respectiv, crearea unei zone europene unice (sau unite) de plăţi fără numerar, zonă în care toate plăţile sunt considerate plăţi interne, indiferent de locul unde se află iniţiatorul şi destinatarul.
Pe scurt, totuşi, proiectul constă în crearea unor instrumente de plată uniforme, unice, cu un circuit de transmitere, procesare, decontare, recepţionare standard. Odată create aceste instrumente, băncile şi autorităţile trebuie să le adopte şi să le pună la dispoziţia clienţilor lor (înlocuind vechile instrumente, nestandardizate şi diferite de la ţară la ţară). Infrastructurile de plăţi (sistemele de plăţi, casele de compensare automate) trebuie să se adapteze pentru a fi în măsură să proceseze aceste noi instrumente. O parte importantă a proiectului constă în a convinge consumatorii (ordonatori de plăţi) să solicite băncilor aceste instrumente noi şi să le folosească exclusiv.
Obiectivul final? Plăţi în euro fără frontiere în toată zona euro, având aceeaşi calitate, acelaşi cost, aceleaşi instrumente. Cea mai importantă caracteristică a SEPA este capacitatea de a transmite o plată către orice destinatar şi de a primi de la orice iniţiator de plăţi, în zona euro, fireşte (aşa numita „reachability”).
Ce s-a întâmplat în 2008
Deocamdată, standardele au fost aprobate, majoritatea băncilor europene chiar le-au adoptat şi au pus la dispoziţia clienţilor doritori noile instrumentele SEPA. Vorbim aici doar de Transferul credit, întrucât Debitul Direct va fi lansat în noiembrie anul acesta, după transpunerea DSP în legislaţiile naţionale. Nu se asigură încă procesarea automată (STP – straight through processing). Utilizarea pe scară largă, atingerea masei critice, sau mai concret convingerea companiilor şi consumatorilor să le folosească, sunt încă departe...
Important însă este că s-a dat startul. La 28 ianuarie 2008, peste 4000 de bănci europene (acoperind mai mult de 90% din volumul potenţial al plăţilor prin transfer credit) se înscriseseră la EPC drept gata să participe la schema SCT. SEPA devenise realitate şi aşteptările erau mari...
Între timp, probabil şi din cauza crizei financiare, industria bancară a mai pierdut din entuziasmul şi motivaţia de început a realizării SEPA. Pentru că, până la urmă, acest proiect se execută de către bănci, pe banii lor, din propria lor iniţiativă. În consecinţă, volumul plăţilor în format SEPA a urcat la sfârşitul anului cu greu la 1.8% din totalul plăţilor în zona euro, chiar dacă a înregistrat un ritm de creştere constant pe tot parcursul anului (0.1% pe luna). De ce această evoluţie sub aşteptări?
Unii specialişti consideră că procesul este, evident, de-abia la început. Aceiaşi specialişti mai susţin şi faptul că principala cauză este legată de lipsa unui „business case” real, a unui „incentive” adevarat pentru bănci. Acestea realizeză că SEPA nu le aduce un câştig cert ci, dimpotrivă, reducerea unei surse de venit importante în viitor. O reacţie mai dură este decizia de „abandon du travail” la SEPA (temporară), anunţată de băncile din Franţa, după raportul BCE, în legătură cu „multilateral interchange fee” pentru carduri şi debit direct, comision prin dispariţia căruia băncile franţuzeşti ar pierde din venituri.
Unele bănci (în zona euro) încep să considere că în SEPA activitatea de plăţi ar putea să nu mai facă parte în viitor din „core business” şi evaluează posibilitatea externalizării procesării plăţilor către alte bănci sau către instituţii specializate. În plus, devine certă perspectiva înăspririi cadrului de reglementare de către guvernele europene în scopul diminuării efectelor crizei şi al prevenirii crizelor în viitor, cadru a cărui implementare necesită costuri, ca şi transpunerea Directivei Serviciilor de Plăţi. Şi cum SEPA presupune, la rându-i, costuri importante, iar resursele băncilor sunt limitate momentan, adoptarea şi promovarea standardelor SEPA/EPC ar putea să nu fie între priorităţile anului pentru bănci.
Ca un alt factor care a contribuit la gradul nemulţumitor de utilizare a standardelor SEPA de până acum, este menţionat uneori modul de implementare. S-a spus că e greu de stabilit cu precizie cine are rolul de project manager în SEPA. Aparent, managementul proiectului este asigurat de Consiliul European al Plăţilor, instituţia de „autoreglementare” creată de industria bancară pentru a stabili regulile noului joc, standardele, schemele şi de a gestiona schemele de plată nou create.
Banca Centrală Europeană, unul din cei mai activi promotori ai programului, foloseşte însă persuasiunea ca principal mijloc de impulsionare a procesului, încercând să influenţeze comunitatea prin reputaţia sa incontestabilă, şi prezentând prin toate mijloacele sale, avantajele unificării pieţei plăţilor pentru toate părţile implicate. BCE solicită constant EPC şi industriei să construiască un nou sistem de plăţi unic, demn de moneda unică, măsurând periodic progresele înregistrate. Totuşi, SEPA rămâne, în viziunea băncilor, un proiect cu caracter „aproape” obligatoriu şi nu există o sancţiune pentru cei care nu aderă la schemă, în afară de sancţiunea care ar putea veni din partea pieţei, a consumatorilor de servicii de plăţi (care deocamdată nu sunt conştienţi de avantajele SEPA sau sunt prea dependenţi de vechile instrumente).
Parerea ta conteaza: 
Autoreglementare, SEPA, Project Management
