Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Inovatie şi comoditate (editorial de vacanţă)

12 Martie 2010



Din punct de vedere al operaţiunilor bancare, două par a fi preocupările acestui an: SEPA, dar mai ales Directiva privind serviciile de plăţi. Amândouă au iz de reglementare, chiar dacă uneia i-a fost adăugat prefixul „auto”. Până la urmă însă, amândouă constau în impunerea unor reguli care ar determina un mare progres în materie de plăţi electronice pe continentul nostru. Ambele sunt, în esenţă, proiecte sau intervenţii de tip macro, impuse de foarte de sus, politice, şi nu neapărat bazate pe cerinţe de business solicitate de piaţă.


Istoria ne arată că progresul şi inovaţia au avut la bază şi înclinaţia spre comoditate (sau lenea?), dorinţa omului de a-şi simplifica viaţa şi de a transfera tehnologiei ceea ce nu îi mai place sau ce nu poate să facă. Aşa a fost de la începuturi, de ce am crede că roata, de exemplu, a fost inventată aşa, de plăcerea inovaţiei? (e adevatat că „reinventarea” roţii e o plăcută ocupaţie a multora dintre noi azi... ). Câţi strămoşi de-ai noştri şi-or fi rupt spinările cărând spre peşterile sau casele lor stânci, pietre, copaci, vânat? Până când, probabil cel mai leneş din trib sau gintă sau ce or fi avut ei acolo, sătul de atâta transpiraţie (şi pe vremea aia deodorantul era lucru rar...) şi de coaste rupte ineficient, a inventat-o... Ce l-a inspirat? Comoditatea...


Dacă revenim la activitatea bancară, prima casă de compensare a plăţilor din lume se pare că a fost înfiinţată la Londra, prin 1773. Dar cum s-a ajuns la aşa ceva? A dat Parlamentul vreun decret? Vreun mare bancher a lansat un proiect inovator pentru vremea aceea? Oricum, ideea nu a venit peste noapte, ea exista. Le venise de mai mult timp curierilor băncilor londoneze, nevoiţi să gonească zilnic, fiecare din ei pe la toate celelalte bănci, pentru a încasa bilete de bancă, waranturi, şi tot felul de înscrisuri. Şi cum în fiecare zi se opreau cam toţi la acelaşi pub, ca să se încălzească la o cafea (sau la o bere, după caz), probabil că tot cel mai leneş (sau cel căruia banca lui nu îi asigurase maşină de serviciu, sau mă rog, cal de serviciu) a observat că alergările lor zilnice ar putea fi raţionalizate dacă, cu ocazia cafelei, ar schimba şi hârtiile respective, calculând diferenţa ce rămânea de plătit sau de încasat pentru fiecare, ceea ce numim azi poziţii nete multilaterale. Asta trebuie să fi fost prima casă de compensare. Născută din comoditate.


Mult mai târziu, prin 1949, pe când se afla la o masă cu partenerii săi, omul de afaceri newyorkez Frank Mc Namara, a constatat cu stupoare că nu avea bani (numerar) pentru a achita nota de plată. A trebuit să îşi sune soţia care i-a adus banii în cele din urmă, salvându-l de la o mare dezonoare...


În orice caz, dl McNamara a fost foarte dezamagit de această situaţie (mai mult ca sigur că şi doamna McNamara, ca orice nevastă de om de afaceri, a avut cuvinte grele de spus în privinţa deranjului la care fusese supusă...): „De ce oamenii trebuie să îşi limiteze cheltuielile la numerarul pe care îl au la ei şi să nu fie capabili să cheltuiască atât cât îşi permit?” s-a întrebat el. Aşa a apărut primul card care putea fi utilizat în mai multe locaţii, apoi reţeaua Diners Club, care avea un an mai târziu peste două sute de mii de utilizatori.


Din nou, din comoditate...
Din aceste două exemple, cu mintea deja la concediu, ne-am putea grăbi să tragem o concluzie greşită: că lucrurile importante apar din necesitate, ideile mari vin la (sau după) masă şi de obicei nu le reglementează nimeni. Vacanţă plăcută!



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite