Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

SWIFT – soluţii pentru corporaţii

12 Martie 2010




- un set de standarde de afaceri pentru creşterea automatizării operaţiunilor,
- soluţii de afaceri care permit băncilor şi corporaţiilor reutilizarea investiţiei iniţiale,
- un manual de reguli care descrie practicile de piaţă,
- servicii de directoare care furnizează informaţii despre participanţii la SCORE,
- un serviciu electronic pentru informarea promptă a utilizatorilor SCORE privind noutăţile sau modificările apărute.


Facilităţile SCORE sunt completate de portofoliul SWIFTAlliance, care oferă un număr de interfeţe ce permit clienţilor să integreze aplicaţiile lor - de exemplu aplicaţii bancare, aplicaţii ERP sau aplicaţii de trezorerie - cu SWIFTNet.
Beneficiile conectării la SWIFT pentru corporaţii sunt următoarele:


- Vizibilitate globală a fondurilor- prin posibilitatea de a primi rapoarte în cursul şi la sfârşitul zilei direct de la toate băncile cu care lucrează,
- Costuri mai mici ale tranzacţiilor financiare - prin utilizarea unui canal unic în locul unei multitudini de canale diverse şi prin creşterea gradului de procesare integrată ca urmare a utilizării standadelor SWIFT,
- Creşterea securităţii şi abilitatea de a controla iniţierea plăţilor – prin utilizarea reţelei SWIFT (cu o disponibiltate de 99,999%),
- Conformitate – pentru corporaţiile care trebuie să respecte reglementări stricte precum Sarbannes Oxley, utilizarea unei interfeţe unice reduce semnificativ operaţiunile de administrare necesare pentru documentarea şi întreţinerea proceselor.



Pentru a atrage cât mai multe corporaţii să se conecteze cu băncile lor, SWIFT se concentrează pe câteva segmente:

Dezvoltarea de noi servicii bancare

Pentru administrarea fondurilor, corporaţiile pot utiliza serviciile de mesagerie SWIFT FileAct pentru tranzacţii ACH, operaţiuni de debitare directă, plăţi de salarii, la nivel naţional sau internaţional. În afară de mesajele pentru trezorerie, administrare de fonduri şi titluri de valoare, noi servicii au fost definite pentru finanţarea comerţului şi excepţii şi investigaţii. Sunt în curs de dezvoltare de asemenea standarde noi pentru administrarea conturilor şi se lucrează la dezvoltarea unor cerinţe de standardizare adiţionale pentru semnăturile digitale.


Opţiuni de conectare simplificate

SWIFT este preocupat de simplificarea procesului de conectare şi a relaţiei cu SWIFT - programul EasySWIFT – considerat esenţial în atragerea a cât mai multe corporaţii ca participanţi SWIFT. Un alt pas important în aceeaşi direcţie este lansarea care a avut loc la Sibos 2008 al SWIFTAlliance Lite, o soluţie simplă şi cu costuri reduse pentru conectarea la SWIFT, destinată instituţiilor cu valori reduse de trafic. Soluţia poate fi livrată în câteva zile şi instalată rapid, simplificând substanţial procesul de conectare la SWIFT pentru utilizatorii cu cerinţe reduse de trafic.


Standardizare

Corporaţiile care se conectează la SWIFT beneficiază de standardizare. Un manual de reguli este disponibil pentru standardele de plăţi ISO 20022, conţinând cele mai bune practici şi recomandări privind reguli de afaceri, operaţionale şi tehnice, valabile pentru orice tip de plată. Acestea pot fi utilizate în completarea standardelor FIN sau a formatelor domestice sau proprietare. Adoptarea standardului ISO 20022 ca standard unic pentru plăţi duce la creşterea automatizării plăţilor şi proceselor de reconciliere, atât pentru bănci cât şi pentru corporaţii.


Integrare cu sistemele de back-office

Se urmăreşte asigurarea integrării aplicaţiilor financiare ale corporaţiilor cu infrastructura SWIFT. Interfeţele SWIFT oferă un număr de conectori care permit schimbul de date cu diverse aplicaţii. Se lucrează cu partenerii SWIFT pentru dezvoltarea de produse complementare, conectivitate şi servicii care să asigure compatibilitatea cu SWIFT. SWIFT a dezvoltat de asemenea un program pentru certificarea aplicaţiilor dezvoltate în domeniile administrării fondurilor şi trezoreriei.


În ultimii ani, SWIFT se concentază pe atragerea corporaţiilor într-un număr cât mai mare. Astfel, strategia SWIFT prevede creşterea cotei SWIFT în spaţiul global al mesageriei financiare, prin dezvoltarea câtorva direcţii strategice, printre care extinderea atragerii clienţilor din rândul corporaţiilor şi dezvoltarea serviciilor de comerţ.


Astăzi, peste 440 de corporaţii sunt conectate la SWIFT, corporaţii de toate mărimile din diverse industrii. Standardele SWIFT recunoscute la nivel global sprijină corporaţiile în efortul de reducere a costurilor şi a riscurilor, de creştere a vizibilităţii fondurilor şi de îmbunătăţire a automatizării. Prin aderarea la SWIFT, corporaţiile au acces la mai mult de 8.500 de instituţii financiare din peste 200 de ţări.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite