Revista >> Bank Watch Iunie 2009 [Nr. 4] >> Noi banci pentru o noua economie

(In)Succesul ultimului Summit G20 (III)

Marcelina Joavina

12 Martie 2010

Încheiam episodul trecut al acestui articol cu o sumară inventariere a rezultatelor obţinute în urma Summitului. La o citire în diagonală, rezultatele sunt pozitive, deci Summitul ar putea fi declarat un success.

Alte păreri?

Comentatorii nu sunt însă în consens. Există critici serioase la adresa acestor rezultate, critici care plasează Summitul în zona eşecurilor.

Una din aceste voci îi aparţine lui Ted Bromund – Cercetător la “Margaret Thatcher Center for Freedom” (Heritage Foundation). Şi ea nu este singulară.

Dacă am încerca să găsim un numitor comun al acestor opinii critice am observa:

Succesul acestui Summit din aceste perspective s-ar reduce la aspectele de PR, la apariţiile coezive şi lucrative ale liderilor lumii, care transmit publicului (plătitor de taxe, de altfel!) percepţia că “se ocupă Şefii să ne scoată din criză”

(O mentalitate foarte cunoscută nouă, la o scară mult mai mică! Cum ar trebui să se traducă? Păi cum, cu subventii?..cu credite esalonate?…cu “ajutoare”? sau mai professional, exprimat cu “infuzii”? Unii (chiar fără acoperire) le numesc “stimulente economice”. Cine le plăteşte? Când ? Mai vedem! Important e să se dea! Acum!).

Dupa cum se vede, problemele rămân aceleaşi, dar la o altă scară, şi anume globala. Anume:

Când Summitul trebuie să producă un plan coherent şi credibil de soluţionare a crizei economice mondiale, se eşuează în aceleaşi platitudini iar liderii responsabili cad în capacana stereotipurilor politice ale trecutului. Dacă e să vorbim de viitor, se promite implementarea unor măsuri care sunt în cel mai bun caz irelevante pentru însănătoşirea fundamentală a economiei mondiale. Cu alte cuvinte, un eşec la nivelul de substanţă al Summitului.

Acest eşec vizează în linii mari alunecarea în masuri centralizatoare, asaltate de intervenţia excesivă a politicului, în pofida libertăţii economice şi contrar mecanismelor de auto-reglare liberală ( sau neo-liberală, după gust!) a pieţelor economice.

Această intervenţie politică a marilor puteri nu ar putea genera, în opinia acestor critici, pe termen scurt decât o încetinire a economiei şi, pe termen mediu şi lung, o nouă criză.

Erorile generate de Summit sunt considerate a fi atât risipitoare de fonduri cât şi de tip intervenţionist în pieţele libere dar şi de tipul celor care pot eroda suveranitatea naţională a mai multor state democratice în lume, prin implementarea politicilor Forumului Internaţional de Stabilitate Financiară sau, şi mai periculos de atât, prin impunerea regulilor de Responsabilitate Socială Corporatistă tuturor companiilor.