Revista >> Bank Watch Iunie 2009 [Nr. 4] >> Noi banci pentru o noua economie

(In)Succesul ultimului Summit G20 (III)

Marcelina Joavina

12 Martie 2010

Astfel, criticii Summitului acuză Summitul că a ignorat pe cine în ecosistemul economic mondial a eşuat şi, ca un corolar, arată acuzator spre chiar instituţiile care erau cel mai reglementate şi anume instituţiile financiare.

Dintr-o poziţie de “român imparţial” nu ne putem opri să nu comentăm: e adevărat că băncile luaseră distanţă din perspectiva reglementării, dar care bănci?

Nu cele europene, şi mai ales cele european-continentale, ştiut fiind că există diferenţe foarte mari de abordare a sistemelor bancar american de cel european şi mai ales de cel European-continental. Iar factorul declanşator al crizei a fost creditul ipotecar american, cu set de colaterale insuficient şi expus la riscul transformării băncii în agentie de real-estate, într-o piaţă imobiliară lipsită de cerere. Este adevarat însă că un sistem financiar globalizat poate suferi de riscul dominoului (fără rezerve, gestiune de risc şi intervenţii economice ale politicului). Dacă acest gen de consideraţii nu sunt rocket science pentru o pregătire minimal-decentă în domeniu, te–ai aştepta într-adevar, ca armatele de experţi, specialişti, cercetători în corelaţii şi regresii pe care îi plătesc contribuabilii naţiunilor şi fundamentează deciziile liderilor lumii, să vină cu soluţii inovative şi curajoase, nu cu consideraţii de TV- talk show.

Oportunităţi pierdute:

Chiar şi criticii vehemenţi ai Summitului G20 de la Londra, recunosc că cel puţin un rezultat este corect şi benefic. Acela de a împiedica orice tip de protecţionism în comerţul internaţional ( cel puţin pentru următoarele 12 luni). Într-un moment de gravă recesiune, în care comerţul internaţional e ameninţat de colaps, ultima lovitură care s-ar putea aplica ar fi protecţionismul.

Cu acest mare punct marcat, totuşi Summitul a ratat un altul decisiv. Marea oportunitate ratată vizează măsuri de salvare reala a băncilor, în toate aspectele pandemiei bancare, de la deprecierea activelor la diminuarea lichidităţiilor, şi sufocarea cu activele toxice şi (un aspect prea puţin tratat şi foarte periculos!), scăderea nivelului de încredere în bănci, (până la intoxicarea populaţiei!), nestopând ferm alunecarea în derapaje grave de percepţii şi aşteptări.

Obţinerea promisiunii de către Europeni, că fondurile de risc vor fi mai atent reglementate şi cooperarea între Supervizorii băncilor din întreaga lume va creşte, pare să fie un întăritor îndoielnic pentru imunitatea băncilor la exagerări de performanţa finaciară.

Pe de o parte, Summitul a abordat corect limitarea bonificaţilor bancherilor, creşterea transparenţei bancare, desfiinţarea paradisurilor fiscale, dar nu a subliniat rolul extrem de important şi benefic al băncilor, atât comerciale cât şi centrale, ca vehicul de redresare a economiei mondiale.

Ce-ar fi trebuit să realizeze Summitul?

Dacă aceiaşi critici, invocaţi la începutul acestui episod, consideră cea mai mare greşeală a Summitului neadresarea cu măsuri concrete a crizei bancare, tot ei consideră că Summitul trebuia să fie un susţinător “cu acte în regulă” al libertăţii economice: taxe micşorate, comerţ liber, cooperare internaţională, întrucât numai aceste pârghii, corelate cu supremaţia democraţiei şi a libertăţii individului sunt mecanisme care au susţinut recuperarea şi depăşirea crizei din anii ’70.

Acum, mai mult ca niciodată, ar trebui respinse politici economice ale trecutului care s-au dovedit falimentare (centralizarea, intervenţionismul, creşterea birocraţiei şi a politicilor de reglementare restrictive) şi să se recunoască faptul că nici cele mai puternice Guverne ale lumii nu se pot substitui cu succes mecanismelor liberale de piaţă, în încercarea de a crea prosperitatea şi ridica nivelul de trai.

Marcelina Joavină