Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

SWIFT - scenarii pentru viitor

14 Martie 2010



SIBOS 2009, organizat la Hong Kong în perioada 14-18 septembrie, s-a desfăşurat sub semnul crizei financiare declanşate cu un an în urmă, în prima zi a ediţiei de la Viena. Conferinţa din acest an a fost puternic focalizată pe piaţa asiatică şi a fost marcată de consultările iniţiate de SWIFT la nivelul comunităţii pentru a defini liniile strategice pe următorii cinci ani, în contextul în care schimbările pieţei, de reglementare, tehnice şi sociale sunt greu de evaluat în acest moment.

Debutul SIBOS-ului din acest an a fost marcat de o furtună tropicală - un taifun de gradul 8 denumit Koppu. Printre participanţi, taifunul a fost considerat o furtună blândă, care a anulat doar câteva petreceri planificate, spre deosebire de falimentul Lehman Brothers de anul trecut, care a făcut ca un număr mare de delegaţi să se îndrepte imediat spre aeroport. Efectele crizei s-au făcut simţite asupra participării la SIBOS, care a fost cu 33% mai redusă faţă de anul 2008.


Evenimentul a fost focalizat pe industria financiară din zona Asia Pacific. În contextul crizei economice şi financiare, interesul faţă de Asia este foarte puternic, fiind privită ca un potenţial motor al revenirii economice. Au fost organizate sesiuni speciale pentru India, Japonia, dar mai ales pentru China, care a beneficiat de o întreagă zi dedicată. Băncile chineze sunt în prezent cele mai mari din lume din punct de vedere al activelor, extinzându-se la nivel internaţional într-un ritm foarte rapid, iar economia chineză este în creştere (8% la sfârşitul anului). Multe sesiuni au oferit traducere simultană din / în limbile japoneză şi mandarină.


Faţă de ediţia de anul trecut care a beneficiat de prezenţa a peste 8.000 de delegaţi, la evenimentul din acest an au participat în jur de 5.300 de delegaţi din 200 de ţări - 37% dintre aceştia au fost din Asia.


Programul Conferinţei a cuprins Plenare şi dezbateri ale problemelor majore cu care se confruntă industria financiară, sesiuni dedicate diverselor industrii (plăţi, operaţiuni cu titluri de valoare, tranzacţii de comerţ internaţional), forumuri dedicate corporaţiilor, standardelor, tranzacţiilor cu titluri de valoare şi operaţiunilor de comerţ, sesiuni dedicate produselor şi serviciilor SWIFT, sesiuni organizate de SWIFT împreună cu parteneri.


Urmând linia începută anul trecut la Viena, prezentările clasice au lăsat loc mai mult seminariilor interactive, dezbaterilor şi schimburilor de idei. Printre noutăţile oferite de organizatori la SIBOS în acest an s-au numărat:

SibosLabs
– întâlniri de lucru, având drept scop schimbul de experienţă şi idei privind soluţii şi probleme cu care se confruntă industria financiară. Printre subiectele care au fost discutate în acest an:


- SWIFT 2015 – discuţiile au vizat identificarea ameninţărilor şi oportunităţilor ce vor sta în faţa SWIFT şi a comunităţii financiare în următorii cinci ani.
- Coexistenţa standardelor – un seminar interactiv pe tema standardelor şi adoptării pe scară largă a standardului ISO 20022, care a luat în considerare cele mai importante aspecte ale cerinţelor privind coexistenţa standardelor MT/MX.
- Simulation 2020 – o sesiune focalizată pe client, cerinţele sale de produse şi servicii financiare şi cum vor arăta acestea peste zece ani.
- Innotribe – SWIFT a lansat această iniţiativă, cu obiectivul de a strânge legătura cu comunitatea bancară şi de a asigura un cadru în care comunitatea SWIFT - clienţi, furnizori de soluţii, parteneri – să poată face schimb de idei şi experienţă, pentru identificarea de noi proiecte şi inovaţie. Au fost puse în discuţie mai multe teme, precum:


• Rolul comunităţilor şi reţelelor sociale în definirea unor noi servicii financiare şi modele de colaborare;
• Rolul noilor tehnologii în schimbarea fundamentală a ofertei de servicii financiare, în reducerea costurilor şi reducerea timpului pentru a ajunge pe piaţă cu noi aplicaţii şi servicii;
• Modul în care noile tehnologii creează oportunităţi pentru a combina aplicaţiile şi serviciile oferite, pentru a crea noi servicii sau pentru a le îmbunătăţi pe cele existente.


- O sesiune specială a fost destinată preşedinţilor Grupurilor naţionale de utilizatori şi redefinirii rolului acestora în viitor.
- Exporta@SIBOS – o colaborare între SWIFT şi Exporta Group, editorul revistelor Global Trade Review şi EMEA Finance, specializate pe tranzacţii de comerţ internaţional. Au fost organizate mai multe dezbateri dedicate problemelor care stau în faţa industriei serviciilor de comerţ.
- Greening Sibos - Amsterdam 2010 – un seminar pe tema modalităţilor de reducere a emisiilor de carbon în sectorul financiar şi în mod special la evenimentul de anul viitor care va avea loc la Amsterdam


Lean@SWIFT

Conform declaraţiilor lui Lazaro Campos, CEO SWIFT la Plenara de deschidere a SIBOS, o manifestare concretă a recesiunii globale a fost reducerea traficului SWIFT pentru prima oară în istoria acestei organizaţii. Imediat după falimentul Lehman Brothers, traficul de plăţi a scăzut semnificativ, ca şi creditele interbancare şi tranzacţiile pe piaţa monetară, singurele tranzacţii care şi-au menţinut volumul au fost cele cu titluri de valoare, datorită creşterii traficului legat de raportări. La începutul anului 2009, traficul a fost cu 4-5% sub nivelele din 2008. În prezent traficul SWIFT este cu 2% mai mic decât cel din 2008. Deşi o uşoară tendinţă pozitivă s-a manifestat în ultima perioadă, există totuşi un decalaj de 11% între cifrele privind traficul şi nivelul bugetului.


De aceea, SWIFT a lansat un program denumit Lean@SWIFT, menit să eficientizeze costurile SWIFT, cu menţinerea nivelelor de servicii. În viziunea SWIFT, acest program va reduce costurile structurale pe termen scurt, iar pe termen lung va asigura o continuă îmbunătăţire a activităţii şi concentrarea pe client. Programul are în vedere o creştere în eficienţă de 30%, din care 20% se va transforma în reduceri de costuri legate de structura SWIFT, iar 10% vor fi investiţi pentru viitor. Programul Lean@SWIFT este derulat împreună cu firma de consultanţă McKinsey şi are ca termen sfârşitul anului 2010.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite