Revista >> Bank Watch Octombrie 2009 [Nr. 7] >> Infrastructuri de plati

Aeronava SEPA Direct Debit gata de decolare: sunt pasageri la bord?

Ionel Dumitru

15 Martie 2010

Cu un efort de memorie, sau cu ajutorul unui calendar cu alarma setată pentru 2 noiembrie, ne putem aduce aminte (pentru că altfel, entuziasmul de la începutul anului trecut, de la lansarea SEPA Credit Transfer, nu s-a manifestat nici în presă, dar nici chiar pe site-ul EPC), că astăzi, 2 noiembrie e ziua de lansare a schemei de plată SEPA Direct Debit.

Ce înseamnă acest lucru?

Că de astăzi, schema de debitare directă SEPA poate fi utilizată de banci, companii şi consumatori. Începând de astăzi, teoretic am putea da mandatul de debitare directă SEPA furnizorului nostru (dar, atenţie, numai pentru plăţi în euro) dacă banca noastră a aderat la schema SEPA DD, fiind înscrisă, deci, în registrul Participanţilor la EPC. Registrul este disponibil pe site-ul European Payments Council aşa că poate fi consultat de oricine e amator. Ne putem baza pe faptul că participanţii la schemă odată înregistraţi sunt capabili - cel puţin - să poată plăti instrumentele de debit direct pentru clienţii lor (mai exact să fie „reachable” în calitate de bancă plătitoare).

Un nou start, aşadar, plin de speranţe, dar şi de îndoieli. Părerea generală este ca nu vom asista la o lansare de tip „big bang”, ci mai degrabă la una discretă, iar tranzacţiile cu SEPA DD vor fi mult mai putine decat în cazul CT lansat in ianuarie 2008. De ce?

Reţinerea consumatorilor de a trece la noul model poate fi una din cauze. Apoi, pre-schimbarea mandatelor existente (în special pentru trecerea de la mandatul dat bancii debitorului la mandatul dat direct creditorului) este o operaţiune dificilă. De exemplu, în Germania, cea mai mare piaţă de debit direct, există 600 milioane de mandate care, conform legislaţiei germane, ar trebui înlocuite cu mandate noi şi semnate din nou de clienţi, ceea ce presupune costuri imense pentru companii, dar şi timp.

Pe lângă acestea, există temeri că transpunerea Directivei Serviciilor de Plăţi în legislaţiile statelor membre, pentru asigurarea unui cadru legal uniform SEPA, a fost făcută incluzând şi unele cerinţe cu iz naţional, suplimentare, care ar afecta procesarea SDD la nivel crossborder.

În fine, nu în ultimul rând, aşa-numitul „multilateral interchange fee” constituie încă un punct care deşi a fost rezolvat (prin acceptarea unui MIF maxim pentru debitul direct transfrontalier pe care banca debitorului îl poate pretinde băncii creditorului pentru recuperarea costului procesării plăţii), pare a fi încă subiect de discuţii.

Un lucru este cert: pentru Direct debit s-au inregistrat mai puţine bănci decât se înscriseseră în ianuarie pentru Credit Transfer; la fel, numarul infrastructurilor de plati gata să proceseze SEPA DD este mai mic decat cel celor capabile sa proceseze Credit Transfer (6 din 15).

„Problemele” schemei SEPA Debit Direct

Detalii tehnice privind schema Direct Debit SEPA sunt prezentate în documentaia EPC dar şi în paginile revistei şi nu o să insist asupra lor sau a avantajelor prezentate; aş vrea să stărui ceva asupra unor caracteristici sensibile ale acestei deja tradiţionale (în Europa) modalităţi de plată, acum într-o haină (sau uniformă) unică europeană.

Cum ziceam, făcut parcă anume pentru plăţi recurente, de regulă de mică valoare, direct debitul s-a răspândit în ultimele decenii în mai toate ţările Europei (sub forme purtând puternice amprente naţionale sau locale). În timp, a devenit din ce în ce mai utilizat şi mai preferat de consumatorul comod, tentat să lase băncii aceste treburi consumatoare de timp cum sunt plăţile facturilor de utilităţi. Debitul direct este, în principiu, un cec generic, sau un cec „sublimat”. Când plătim cu cecul, ordonăm bancii noastre să plătească, din contul nostru, o sumă de bani înscrisă pe respectiva hârtie, purtătorului cecului, o singură dată; în cazul plăţii cu debit direct, semnătura este dată pe un mandat, o singură dată şi e valabilă pentru una sau mai multe plăţi, după cum stabilim prin mandat. Mandatul dă deci dreptul creditorului nostru să solicite o plată din contul nostru, iar băncii noastre - împuternicirea de a plăti sumele respective solicitate de beneficiar, atâta vreme cât mandatul este valid.

Până acum, cel puţin în unele ţări, acest mandat era (şi încă este) dat de plătitor băncii sale (sunt sigur că, dacă aveţi un aranjament de debitare directă, l-aţi încheiat cu banca dumneavoastră şi nu cu furnizorul de servicii). Odata cu schema SEPA, lucrurile se schimbă în sensul că mandatul este dat de plătitor nu băncii, ca până acum, ci direct creditorului, banca fiind eliberată (prin schemă, în principiu) de unele obligaţii (cum ar fi validarea mandatului), ceea ce ar face procesul mai simplu şi mai uşor de automatizat pentru bancă. Acest lucru este valabil numai în cazul schemei „Business to Customer”, care se aplică atunci când plătitorul de debit direct este o persoană fizică. (De aici deducem că mai există o a doua schemă, „Business to Business”).

Bineînţeles, au fost şi sunt critici din toate părţile (şi de la bănci, şi de la companii, si de la consumatori) adresate acestei scheme în care, aparent, cum spunea un coleg, „ E ca şi cum mi-aş da portofelul furnizorului definitiv”. De fapt, nu este chiar aşa, autorii schemei au avut grijă de protejarea clientului persoană fizică de eventuale abuzuri sau utilizări eronate ale acestui instrument.