Revista >> Bank Watch Octombrie 2009 [Nr. 7] >> Securitate

Finanţarea terorismului (I)

Ec. Dr. Bogdan Mihai Martimof

15 Martie 2010

Atât în cadrul Naţiunilor Unite sau în G-8, ţările transatlantice au fost pionul principal în avansarea măsurilor internaţionale pentru contracararea finanţării terorismului. Anne C. Richard explica rolul conducator pe care aceste ţări îl au în unificarea instrumentelor globale şi regionale pentru combaterea finanţării terorismului. Mai mult, ea demonstrează că structura globală furnizează cadrul necesar pentru acţiuni regionale efective.

1. Finanţarea terorismului

Finanţarea terorismului este un concept relativ simplu, reprezentând suportul financiar, sub orice formă, a teroriştilor sau a celor care-l încurajează, planifică sau se implica în activităţi teroriste. Privit însă în esenţă, acesta este un concept mai puţin simplu, întrucât termenul poate avea implicaţii politice, religioase sau naţionale, acestea diferind în funcţie de ţară.

Finanţarea terorismului poate fi legată de spălarea banilor şi afişează acelaşi gen de tranzacţii, majoritatea având legatură cu ascunderea şi disimularea.

Dacă spălătorii de bani trimit fonduri ilicite prin canale legale pentru a ascunde originile ilicite, cei care finanţează terorismul transferă fonduri care pot fi legale sau ilegale în scopul ascunderii sursei şi a utilizării finale, ceea ce reprezintă susţinera terorismului. Dar, rezultatul este acelaşi – răsplata.

Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut numeroase eforturi, concretizate în general sub forma tratatelor internaţionale, în combaterea terorismului şi a finanţării acestuia. Înaintea atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 din SUA, ONU a emis, în 1999, Convenţia de la Palermo, care prevede:

“Orice persoană comite o infracţiune în înţelesul acestei convenţii, dacă prin orice mijloace, direct sau indirect, nelegal şi de bună voie, furnizează sau colectează fonduri cu intenţia de a fi folosite sau cunoscând că acestea vor fi folosite, partial sau total, pentru a provoca:

a. un act care constituie infracţiune;
b. orice act intenţionat cauzator de moarte sau rănire gravă a civililor sau a oricărei persoane care nu se află implicată în conflicte armate, atunci când scopul acestui act, prin natură şi context, este de a intimida populaţia, guverne sau organizaţii în scopul de a face sau de a obţine să facă un act împotriva voinţei.”

Definerea terorismului este uneori dificil de realizat mai ales în cazul unor ţări şi aceasta întrucât nu toate statele au adoptat prevederile convenţiei, care specifică clar ce acţiuni sunt încadrate în categoria terorism. Noţiunea de terorism nu este universal acceptată, având în vedere şi implicaţiile politice, religioase şi naţionale de la ţară la ţară.

FATF (Financial Action Task Force on Money Laundering), recunoscută şi ca emitent de standarde internaţionale în efortul de combatere a finanţării terorismului,, nu defineşte în mod specific termenul de finanţare a terorismului în Recomandările Speciale privind finanţarea terorismului, emise după evenimentele din 11 septembrie 2001; nu mai puţin adevărat este faptul că FATF îndeamnă ţările membre să ratifice şi să implementeze Convenţia de la Palermo. În acest fel, definiţia din Convenţie devine unanim acceptată de cele mai multe ţări.

Obiectivul primordial al terorismului, în acord cu una din definiţii, este acela de a intimida populaţia sau de a obliga guvernele sau organizaţiile internaţionale de a face sau a se abţine de a face une act. În contrast, câştigurile financiare sunt în general obiectivul altor tipuri de infracţiuni. Succesul unui grup terorist, ca şi al oricărui alt grup criminal, este acela de a fi capabili să construiască şi să menţină o infrastructură financiară efectivă. Pentru aceasta, trebuie să dezvolte surse de finanţare, mijloace de spălare a acestor fonduri si, în final, căi de a se asigura că aceste fonduri vor fi utilizate pentru obţinerea de logistică necesară comiterii actelor teroriste.