Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Outsoursing-ul şi Criza

17 Martie 2010



Timpurile actuale sunt pline de întrebări. Fiecare se aşteaptă la tot ce e mai rău. Eşti întrebat cât de afectat eşti de Criză. Dar este atât de rău? De fapt, este o schimbare de paradigmă. Trebuie să ne repoziţionăm şi să evaluăm corect situaţia, pentru a beneficia de oportunităţile care apar.

Dacă luăm exemplul României, domeniul IT în sistemul bancar s-a dezvoltat accelelerat. Pe o piaţă emergentă, în care marginile sunt de câteva ori mai mari decât în ţările stabile din vest, nu fondurile de investiţii au fost problema. Băncile aveau destul de mulţi bani, puteau păstra şi pentru investiţii, pentru o dezvoltare accelerată.


Înainte de apariţia crizei, competiţia crescuse foarte mult, marginile începeau să scadă, se căutau soluţii de a fi mai eficienţi, de a cheltui mai puţin, având în vedere că marginile descreşteau continuu. Pentru a păstra pentru acţionari un profit cât mai bun, pe lângă acţiunile de eficientizare, investiţiile erau căutate, mai bine le depreciai pe o perioadă de 3-5 ani, scăzând cheltuielile operaţionale din anul în curs. Astfel, investiţiile erau în continuare preferate. În plus, aveam de a face cu dorinţa românului de a avea. De ce aş lua IT-ul ca servicii dacă pot să am IT-ul meu, să construiesc un Data Recovery Centre propriu, cu propriul personal, cu care să mă mândresc. Dar, acest lucru începuse deja să se estompeze pe măsură ce au apărut modelele internaţionale. Analizând evoluţia din vestul Europei, este clar că spre ea ţintim şi acolo comportamentele sunt bazate pe principii economice şi de focusare pe core-business.


În plus, a apărut şi Criza, cu a sa faimoasă lipsă de lichiditate şi dispariţia consumului. Dacă mai erau căutate investiţii, acum nu mai sunt lichidităţile necesare. Se mai doreşte a se investi, dar nu mai este de unde, fiecare ţine lichidităţile cât mai strâns şi când le utilizează trebuie să aibă un business - case foarte solid. Şi, cu cât criza se înteţeşte, cu atât competiţia creşte, nu te poţi lăsa mai prejos, retrăgându-te. Dar cum să o faci, cum să lansezi noi produse? Ai nevoie de suport, inclusiv informatic. Aici pot interveni firmele de servicii în regim externalizat, de outsourcing.


Un program de eficientizare al unei companii trebuie să includă obligatoriu şi o strategie de outsourcing, dar o acea strategie care să reducă costurile. Dacă ne uităm în trecut, unul din motivele majore de dezvoltare a IT-urilor interne în companii non-IT a fost că nici nu a existat o piaţă reală de outsourcing, bazată pe principii competitive. Serviciile externalizate nu erau profesionalizate, nu existau acele companii cu experienţă internaţională care să aplice modele încercate şi de success în alte părţi şi, în plus, pe lângă lipsa de calitate, erau mai scumpe decât susţinerea internă prin dezvoltarea propriului IT.


Unul din motivele lipsei de interes pentru servicii externalizate a fost şi faptul că salariile în IT erau relativ mici: preferai să angajezi personal propriu. Dar, acest lucru este şi el de ordinul trecutului. Acum, salariile specialiştior în IT sunt similare la noi personalului cu aceeaşi calificare din alte ţări europene. Problema ar fi că acum şi cei nu foarte calificaţi din IT solicită salarii mari, de multe ori nejustificate.


Deci, patru factori concurează în acest moment asupra paradigmei schimbării abordărilor în domeniul dezvoltărilor şi serviciilor IT:


1. Creşterea compeţiei pe piaţa de bancară, cu scăderea marginilor
2. Lipsa de lichidităţi datorită crizei financiare
3. Creşterea salariilor din IT uneori peste nivelul mediu european
4. Apariţia companiilor de servicii IT profesionale, cu extindere şi experienţă europeană


Însă, nu sunt numai semne pozitive. Şi firmele de servicii au nevoie de investiţii. Înainte de a oferi soluţii informatice către clienţi, acestea trebuie să investească în dezvoltarea capacităţii de realizare a acelor servicii, deci dau de aceeaşi problema – finanţarea. Din această cauză, companiile solide, internaţionale, pot accesa şi dezvolta mai uşor infrastructuri de servicii, obţinând mai uşor fondurile necesare decât inţiativele mici sau medii.


Globalizarea era prezentă înainte de Criză, dar aceasta o accentuează. Cei mici sunt înghiţiţi de cei mari. Cei mari se specializează, cedând zonele care până mai ieri erau utile dar acum mai mult îi încurcă către alţii, tot mari. Piaţa serviciilor se globalizează. De exemplu, o firmă de servicii din România nu are nevoie să-şi dezvolte propriul sistem de management al incidentelor, când poate lua servicii SaaS (Software as a Service) de la firma mamă şi doar să le adapteze specificului naţional.


Piaţa serviciilor se specializează, deoarece devin tot mai scumpe şi este nevoie de aplicarea principiilor economiei de scară. Nu te-a găsit Criza cu o reţea naţională? Este mult mai greu să o creezi acum. Nu ai în firma de servicii o structură profesionalizată de dezvoltare software? Mai bine iei tu însuţi servicii de la o astfel de firmă, tu păstrându-te acolo unde poţi avea un avantaj competitiv. A cam trecut vremea celor care fac de toate. Criza a adus necesitatea de a şti să faci ceva bine, chiar foarte bine, pentru a putea rezista. Dacă o bancă face banking, serviciile IT ar trebui făcute de cei care ştiu să le facă. Dar, acest ştiut nu înseamnă semidoctism, ci specializare reală, costuri reduse, un mod de lucru eficient. Dacă o firmă oferă servicii IT, acestea trebuie să reducă cheltuielile pentru client, asigurând şi un nivel de calitate mai bun. Este posibil ca serviciile să fie şi ieftine şi de calitate mai buna? Da, dacă firma este organizată pe procese, pe standarde care au avut success în lume, dacă se focalizează pe servicii specifice şi nu doreşte să facă de toate pentru toţi. Având mai mulţi clienţi, prin utilizarea aceluiaşi personal şi a acelaşi infrastructură, costul unitar către client scade. Organizarea pe standarde, de tip ITIL/ISO 2000, ISO 270001 etc asigură un nivel de calitate sustenabil şi omogen. Implementarea într-o bancă a ITIL costă sume foarte mari şi nu duce în mod direct la dezvoltarea produselor de business în sine. Pentru o firmă de servicii IT este obligatoriu de a implementa un mod de lucru pe procese. Deci, şi costul şi calitatea trebuie să fie elementele favorizante în a decide o externalizare. Iar Criza favorizează această abordare.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite